Mondializarea fricii şi a obedienţei? Aiurea!

Varianta audio:

 

Dorian OBREJA

 

 

Un personaj foarte vocal în spaţiul public din Franţa (nu am spus, intenţioant, francez...) s-a exprimat, de curând, normal pentru perioada pe care o traversăm, despre pandemie. În esenţă, el susţine că „a existat un fel de globalizare a fricii (...), o epidemie de teroare (...), ceva atât nerezonabil, cât şi înfricoşător (...) m-a provocat cel mai mult (...) această docilitate incredibilă”.

Hm! Aşa cum am mai remarcat vizavi de acest subiect (ca şi faţă de cele mai multe, în general), câte capete, atâtea păreri.

Lucrurile trebuie privite nuanţat, fiind lesne de sesizat diferenţe între categorii, griji mai mari faţă de fenomenul ce se manifestă având unii dintre intelectuali şi mare parte a persoanelor în vârstă (cele din urmă, mai ales ca urmare a percepţiei că printre bătrâni se înregistrează cele mai multe victime).

Cât priveşte persoanele cu mai puţină educaţie şi mulţi dintre tineri, pendulează între a nu-şi face prea multe probleme şi contestarea hotărâtă a existenţei vreunui pericol. Nu afirm aceasta generalizând şi nici din pornirea de a face discriminări subiective, ci pornind de la exemple concrete.

Iată doar o scurtă listă de personaje aparţinând celor din urmă categorii, văzute cu ochii proprii: o cucoană ce merge săptămânal la coafor (sursa celor mai sigure ştiri, după cum se cunoaşte), un bătrân ce ieşea dintr-un magazin alimentar cu masca...în buzunar, o vânzătoare (la acelaşi magazin), fără mască, ba chiar susţinând că nici nu există, pentru ea sau clienţi, obligaţii în acest sens, vreo zece beţivani, înşiraţi pe o bară, din juma în juma de metru, pe o bară, la o terasă, câţiva pitecantropi care se plângeau că guvernul le-a pus botniţă şi, ca protest, trăgeau nişte chefuri după/printre blocuri, stând nas în nas. N-am sesizat, la cei amintiţi, ca şi la mulţi alţii, nicio globalizare: nici a fricii, nici a docilităţii. Dacă, la lista amintită, adaug şi imaginile difuzate de televiziuni, inclusiv cele virale, cu membri ai cabinetului, fără măşti, dar fumând şi cu pahare de băutură în faţă, avem o imagine ce poate însemna că, mai degrabă, asistăm la o augmentare şi globalizare a nepăsării şi lipsei de responsabilitate.

Iarăşi, ca în toate situaţiile şi subiectele, este cu totul de preferat să evităm extremele. 20 la sută dintre englezi consideră că pandemia este o farsă (şi se comportă în consecinţă, ceea ce e mult mai primejdios!); în mod aproape sigur, procentul este asemănător în toate statele, dacă nu cu mult mai mare în unele, şi el este alimentat şi de articole apărute în media (un ziar american, de exemplu, scrie, mare şi alb pe negru – „Covid-19 s-a dovedit a fi o farsă imensă”). Mai există, apoi, scenarii care susţin că virusul corona a fost creat intenţionat, ba de chinezi, ba de americani, ba cu ajutor francez etc. La polul opus se situează cei terorizaţi, care aproape se baricadează în case, aşteptându-se, dacă nu la sfârşitul lumii, atunci la sfârşitul lor (ceea ce, în esenţă, e cam unul şi acelaşi lucru...).

În mod evident, lumea, dar mai ales politicienii, cei din structurile de conducere şi informaţii, chiar oameni de ştiinţă şi medici nu au fost pregătiţi pentru aşa ceva. Şi problemele sunt departe de a se fi terminat: din SUA, o voce „grea” în domeniu (care a mai făcut previziuni confirmate în trecut) avertizează că „va urma o criză economică globală prelungită”.