Monumentele Iaşului, între nepăsare şi f(l)uturism (II)

  

Dorian OBREJA

Deplâgeam, ieri, continuarea tradiţiei nefaste a unui festivism pe cât de exacerbat, pe atât de găunos.

Şi, oprindu-mă la zona monumentelor, mă refeream la unul dintre cele două elemente constitutive ale binomului din titlu, anume nepăsarea faţă de aceste semne (şi învăţături) ale istoriei, dând exemplul „ascunderii” şi părăsirii grupului statuar de lângă Casa Studenţilor, dar şi pe cele, aproape incredibile, ale dispariţiei, în ultimele trei decenii, a 11 monumente istorice şi a degradării tot mai accentuate a încă 36.

În loc ca reprezentanţii autorităţilor să-şi îndrepte, cu prioritate şi, mai ales, consecvenţă, atenţia, eforturile şi fondurile în această direcţie, ei devin, îndată după alegere/numire, extrem de competenţi şi în zona esteticului, susţinând, şi moral, dar şi material (desigur, doar nu o fac din banii proprii!), tot soiul de experimente nefericite sau aberante.

Şi aici este cazul să discutăm punctual.

Să ne aducem aminte de monumentul reconstituit şi amplasat în faţa UMF, care, din păcate, datorită unei viziuni neconforme cu spaţiul dedicat, nu are măreţia (e vorba de înălţime) celui iniţial.

Să mai rememorăm scandalul izbucnit din cauza amplasării, cu ani în urmă, în rondul de la Râpa Galbenă, a unei „opere de artă” care, până la urmă, a fost exilată cine ştie unde, dar, probabil, fără să plătească cineva costurile realizării, montării şi mutării.

În Copou, s-a reuşit amplasarea a vreo două noi statui; dar în spaţii greu reperabile, de parcă ne-ar fi ruşine să expunem însemne ale istoriei. Tot aici, s-a intenţionat realizarea unei „Alei a mareşalilor”, pe care trebuiau să figureze busturile lui Averescu, Prezan şi Antonescu. Până la urmă, din motive politice, unul dintre busturi (ghiciţi care...) nu şi-a mai găsit aici locul, fiind înlocuit cu acela al unei rege şi contrazicând, astfel, denumirea aleii; a rămas, în schimb, cel al unui personaj considerat a fi fost principalul reprimator al Răscoalei de la 1907, când au fost ucişi, depinde de sursă, între 2.500 şi 11.000 de ţărani...

În subiectul „monumentelor”, Iaşul a revenit în centrul atenţiei ţării de curând, din cauza disputelor legate de achiziţionarea (pentru peste 70.000 lei!) a unei „chestii” denumită „instalaţie de artă”, plasată, cu totul neinspirat, vizavi de Trei Ierarhi, care a stârnit mirarea şi chiar nemulţumirea celor mai mulţi trecători. Dar ce ştiu ei, când o somitate în materie artistică, precum edilul şef al municipiului, e mulţumit că ieşenii nu au trecut indiferenţi pe la locul cu pricina, făcând trimiteri la Turnul Eiffel (predecesorul său compara artezienele din spatele Palatului Culturii cu ceea ce e la Versailles...), adăugând că nici Picasso nu a fost înţeles la momentul lui.

Slavă Domnului că, în fine, pe fotoliul de primar al Bahluiaşului se află un asemea rafinat cunoscător şi susţinător al artei! Nici nu mai contează părerea unui cunoscut şi avizat publicist care, referindu-se la „instalaţie”, botezată de el, vai!, „măgăoaia lui Ber Căciulă”, susţine că „au fost basculate în inima Oraşului Culturii deşeuri din demolarea unei hale, luate ulterior în coarne de o ciurdă de bouri iritaţi”.

Aşteptăm cu interes şi emoţie următoarele experimente – făcute pe banii noştri!

PS Eu am numit „chestia” drept f(l)uturism, dat fiind că, dacă e unsă cu lipici, e numai bună de prins zburătoare de acest fel...