„Moscova - o tragedie, Bruxelles - o parodie”

 Dorian OBREJA

 De multe ori, nu ajunge să ai un nume, pentru a fi de renume. Îți mai trebuie și prenumele potrivit.

Cazul cel mai elocvent în acest sens este Orban. Dacă te părinții te-au botezat Ludovic, prinzi cel mult un an de mandat ca premier al României, și acela - mandatul - cu multe valuri și final trist. Dacă, însă, părinții au avut inspirația de a-ți da prenumele Victor, poți deveni prim-ministru al Ungariei și rămâne în această ipostază (chiar dacă nu neîntrerupt) timp de 17 ani. Și poți fi chiar lăudat de un personaj de importanță, precum Donald Trump, care a declarat, recent, că „Victor Orban este unul din cei mai puternici lideri din lume”. Bine, Trump făcea bine dacă se oprea aici și nu adăuga, halucinant, „el este liderul Turciei”, reușind  să împuște doi iepuri: să-l amuze pe Orban, dar să-l și enerveze pe Erdogan...

Primul adevăr este că Victor Orban, premier al Ungariei între 1998-2002 și din 2010 până în zilele noastre, este, probabil, al doilea cel mai longeviv politician european aflat la putere - timp de  17 ani -, locul întâi fiind deținut de Vladimir Putin, cumva în cercul de prieteni al primului menționat, cu două decenii la activ.

Al doilea adevăr constă în aceea că Victor Orban, bazându-se pe puterea și experiența sa, face tot felul de „nefăcute”. În 2010, de exemplu, presa nota că „premierul ungar a trântit ușa în nas reprezentanților FMI, care, în urmă cu doi ani, i-au salvat țara de la un faliment național, printr-un împrumut de 20 miliarde euro. Victor Orban a fost deranjat nu de ținta de deficit, ci de modul în care i s-a cerut să ajungă acolo: organizația cu sediul la Washington a vrut măsuri de securitate, el nici nu  vrut să audă”. Iată o poziție din care ar putea învăța și unii politicieni români...

Și în perioada recentă Orban a cam făcut ce a crezut de cuviință. S-a deplasat la Beijing, pentru a participa la conferința inițiativei „Centura și drumul”, un proiect de extindere în lume a influenței Chinei, țară cu care premierul ungar și-a întărit parteneriatul economic. În același timp și loc, adică tot la Beijing, s-a întâlnit cu Vladimir Putin, fiind primul șef de guvern din UE care are o întrevedere cu președintele rus după începerea conflictului din Ucraina.  Desigur, asemenea acțiuni au avut drept efect iritarea la maximum a cancelariilor importante din UE și a SUA, ambasadorul țării din urmă exprimându-și îngrijorarea față de „continuarea legăturilor dintre Ungaria și Rusia”, dar și lansând diferite acuze la adresa lui Victor Orban, care le-a respins ferm, afirmând că „este mândru” de contactele sale cu Putin.

Dar îngrijorarea și acuzele maxime au urmat unui alt moment, constituit din discursul premierului maghiar cu prilejul comemorării revoltei ungare împotriva URSS din 1956. Extrem de ironic, Victor Orban s-a referit la „dictatura„ de la Bruxelles, comparând-o cu o imitație palidă a celei sovietice. „Uneori, istoria se repetă” - a subliniat el, afirmând că ”Moscova a fost o tragedie. Bruxelles este doar o parodie contemporană proastă; trebuia să dansăm la fluierăturile Moscovei, Bruxelles fluieră și el, dar noi dansăm doar dacă vrem”.

Un asemenea discurs curajos (și plin de unele adevăruri), pe lângă celelalte fapte ale lui Victor Orban nu putea rămâne fără răspuns - Josep Borell, șeful diplomației europene, a spus, apăsat, că ”nimeni nu forțează Ungaria să fie o membră a UE, este o alegere liberă -  și, probabil, nu va rămâne nici fără alte urmări, mai concrete!