Mulţumesc, R.R.: ai confirmat că nu am demenţă digitală!

Dorian OBREJA

La început a fost „smombita” (termenul smombie fiind rezultatul unei combinaţii între smartphone şi zombie), afecţiune/defecţiune ce se referă la acele persoane care stau tot timpul cu ochii în ecranul mobilului/tabletei (în multe situaţii, sunt conectaţi cu acestea şi prin intermediul căştilor). După câţiva (destui) ani de manifestare, specialiştii în psihiatrie o încadrează drept maladie (la unii cu pusee, la alţii – deja cronicizată). Cei mai afectaţi de fenomen sunt, potrivit studiilor, cei aflaţi între 18 şi 45 de ani, dar el afectează şi destule persoane în vârstă, dornice, la început, a fi în pas cu moda, iar apoi devenite dependente. Un asemenea studiu, efectuat la Universitatea din Washington, relevă că unul din trei oameni este atins de „smombită”, ceea ce deja permite să se aducă în discuţie valenţa epidemică.

Şi, cum niciodată o nenorocire nu vine singură, a apărut şi se extinde rapid „nomofobia” – ceea ce înseamnă teama de a nu rămâne fără telefon. Un alt studiu, de această dată efectuat în ţara noastră, arată că 8 din 10 români adorm cu telefonul mobil alături, numai după ce au verificat căsuţa poştală şi noutăţile de pe reţelele de socializare, 6 din 10 făcând aceleaşi lucruri la trezire. În afară de dependenţă, nomofobia poate determina scăderea capacităţii de memorare, chiar atacuri de panică sau izolarea socială (în mediul real).

Iar lucrurile, din nefericire, nu se opresc aici. Însumând cele două fenomene mai sus amintite, medicii de specialitate constată tot mai des cazuri de „demenţă digitală”, considerată a se manifesta îndeosebi prin „scăderea semnificativă a capacităţilor cognitive, ca urmare a utilizării excesive a tehnologiei”. La cei atinşi de această maladie se consemnează deteriorarea funcţiilor cognitive într-un grad asemănător persoane care au avut traumatisme craniene sau afecţiuni psihiatrice. Folosirea intensă a tehnologiei are ca urmare dezvoltarea mai intensă a emisferei cerebrale stângi, cea dreaptă („responsabilă” cu concentrarea şi memoria) rămânând mult în urmă.

Dacă mai era vreo îndoială că demenţa digitală este o maladie psihică, şi încă una gravă, ce face tot mai multe victime, aceasta e spulberată de apariţia tot mai multor clinici în care se încearcă – nu întotdeauna cu bune şi rapide rezultate – dependenţa de tehnologie şi spaţiul virtual.

Citind despre toate acestea - informaţii sunt foarte multe şi, din păcate, de loc de natură a ne face optimişti, eu v-am prezentat doar o sinteză -, mărturisesc a fi fost îngrijorat şi pentru propria persoană. Dar, o întâmplare ce m-a obligat a sta, aproape o săptămână, într-un soi de izolare, m-a liniştit. În condiţiile date, aş fi putut reacţiona prin utilizarea, chiar abuzivă, a mobilului, pentru navigarea pe internet, în general, şi pe reţele de socializare în special. Ei bine, nu am făcut asta, ci am folosit telefonul numai pentru a asculta RR – adică Radio România, cu toate cele trei secţiuni ale sale, adică actualităţi, cultural şi muzical. A fost, dincolo de dispariţia grijii că aş fi fost afectat de D.D., o adevărată delectare, pe care îmi promit să o repet cât mai des cu putinţă...