Nunta cu dar – obicei barbar, avar, gregar

 

Dorian OBREJA

Viţelul de aur (citiţi închinarea la bani) trebuie hrănit tot mai consistent, aşa încât până şi lucruri ţinând, altădată, doar de suflet şi romantism, ajung, pe zi ce trece mai mult, sub semnul unui materialism care provoacă greaţă.

Nu scapă de acest trist fenomen evenimente precum nunţile, botezurile, tăierile de moţ, zilele de naştere sau onomastice. În curând, cine ştie?, poate chiar şi la înmormântări va trebui dat obolul ...

Să ne oprim, pentru astăzi, la prima categorie amintită, cununia. Şi să încep cu un banc, puţin cam tare, dar extrem de adecvat situaţiei. Ştiţi care e diferenţa între o nuntă la oameni şi una la patrupedele considerate cele mai bune prietene ale omului? La cea dintâi, plătesc toţi, şi se bucură doar unul; la cea de a doua, nu plăteşte nimeni şi se bucură toţi...

Rămânând la nunta cu dar a bipezilor, am trei exemple (primele două din România) aflate la poli opuşi. Un cuplu a reuşit performanţa de a rămâne împreună 24 de ore, până s-a terminat numărarea banilor strânşi şi a început păruiala de la împărţeală. Un altul, a organizat petrecerea de suflet, fără cartonaşe, plicuri cu numele invitaţilor etc; participanţii s-au arătat foarte încurcaţi şi au dat banii cu care veniseră pregătiţi cu fereală, înveliţi în şerveţele, batiste ş.a.m.d.; iar cuplul cu pricina a făcut cu suma o semilună de miere faină, şi membrii săi poate ar fi şi azi împreună dacă nu şi-ar fi băgat coada Michiduţă (însă fără nicio legătură cu motive materiale). În fine, taman în toiul nunţii, un mire a dispărut – deşi, de obicei, se fură mireasa. Tânărul luase o parte din bani şi mersese să-şi îndeplinească o dorinţă mai veche, după care s-a întors; mai bine nici nu pleca, nici nu se întorcea, căci s-a ales nu doar cu scandal, ci şi cu o corecţie fizică, în urma căruia a stat trei zile în spital...

Cei care se pretează la „nunţi cu dar”, au o strategie penibilă, încercând să maximizeze profitul. Iar dacă paranghelia e şi cu „strigare” - pentru că prostul (neam) nu e prost destul, până nu e şi fudul, atunci calcule şi planuri. Organizatorii fac oferte all inclusive (adică meniu, decoraţiuni etc.) de asemenea evenimente la circa 60 de euro. Dar taxa pentru participanţi e mult mai mare, diferenţa echivalând cu câştigul. Unul dintre secrete e să te coste cât mai puţin organizarea, şi să obţii cât mai mult de la nuntaşi. De la cât mai mulţi nuntaşi! Iată de ce, cu luni sau chiar mai mult înainte, se începe o „campanie electorală” de mai mare dragul; de fapt, o vânătoare de potenţiali invitaţi, cât mai „bazaţi”.

Străinii participanţi la nunţi „cu strigare de dar” rămân cu gura căscată de uimire, şi la vederea meselor ce se rup sub greutatea bucatelor, a scaunelor cu fundiţe şi alte kitsch-uri, dar mai ales la clamarea sumelor colectate, întrebându-se ce obiceiuri tribale or fi şi acestea. În schimb, românii participanţi la nunţi în străinătate rămân cam flămânzi şi dezamăgiţi de lipsa de fast exagerat şi ostentativ a ceremoniilor.

Poate, în România, nu ar strica să se impoziteze sumele obţinute la asemenea evenimente, sume, în lumea cu pretenţii, uneori exorbitante...Oricum, cel mai bine ar fi să se revină la nunţile de suflet şi să se renunţe la cele de umplere a buzunarelor!