Nunta la români, cu gândul la Angela Merkel

Cea mai recentă nuntă la care am participat, în anul de graţie 2012, a stat sub semnul paralelei româno-germane. Cetăţeni europeni, doi tineri stabiliţi cu job şi chirie la Bucureşti s-au întors în satul natal să facă nuntă mare, la restaurantul unui motel, nu cu sarmale, dar cu „mix grill” şi „campari”, ca să dau doar două indicii din fastuosul meniu.

Am călătorit în maşină cu un cetăţean neamţ, iniţial crezând că avem în comun doar calitatea de nuntaşi, abia mai târziu realizând că suntem cu toţii urmăriţi de spiritul Angelei Merkel.

Scena edificatoare a fost cam aşa: cetăţeanul neamţ, pe scaunul din dreapta, corporatistul degrabă vorbitor de engleză, la volan, iar eu şi cele două mătuşi, alineate pe bancheta din spate. Câteştrele, vorbitoare de moldoveneasco-englezo-germană „pe repede înainte”, cu dese momente în care tonalitatea depăşea, probabil, nivelul de toleranţă al prietenului neamţ, care a dedus cu voce tare, nu fără o undă de dezaprobare: „Politik! Politik! Politik!”. Am trecut la bancuri, dar cum cele cu Bulă s-au epuizat repede, am ajuns tot la Băsescu. „Dacă nu vă place Băsescu al vostru, v-o dăm pe Merkel a noastră!”, a irumpt el, într-o nouă încercare de-a ne potoli verva. Unii spun că deja o avem, într-un fel sau altul, i-am zis, dar neamţul nu a vrut să aprofundeze asta, era prea amuzat de gluma lui.

În plus, se cam... terminase drumul, aşa că a devenit şi mai scump la vorbă. După ce a oftat de câteva ori, călcând o pedală de frână imaginară, a început să facă un film pe telefonul mobil, contrariat şi fascinat, în acelaşi timp, de numărul şi mărimea gropilor de pe drumul flancat cu pompe de ţiţei – semn de bogăţie, vezi bine! - dintre oraşul Moineşti şi comuna Zemeş. După ce a prins în cadru şi cireada de bălţate care traversa alene drumul, a închis telefonul cu un zâmbet plin de satisfacţie. Avea ce să le arate conaţionalilor, la întoarcerea acasă, că doar nu bătuse atâta drum în zadar! 

Am ajuns la nuntă la fără 5. Inutil să vă spun că germanul a verificat de trei ori în invitaţie ora (20.00!) şi de alte 15 ori s-a uitat la ceas, să nu întârziem. Degeaba i-am explicat noi că ora din invitaţie e valabilă doar pentru miri, naşi şi părinţi, că invitaţii vin când vor, dar mai spre miezul nopţii. A fost, de altfel, o noapte în care s-a tot uitat la ceas: „Mireasa lipseşte de o oră, la propria ei nuntă?!” (Da, pentru că a fost furată./ Cuuum? Stai liniştit, e o glumă tradiţională!), „Mâncăm carne, la 3 dimineaţa?!”, „Tort, la ora 4 dimineaţa?!”, „E ora 5, cât mai durează?”...

De dansat, n-a dansat, doar s-a uitat cu ochi mijind de somn la nuntaşii care se învârteau în cercuri misterioase, ţopăind, chiuind, asudând şi luând-o de la capăt, la intervale de câteva minute. Nu a înţeles nici de ce, spre dimineaţă, frumoasa mireasă a fost îmbrobodită cu batic – adică ce vrea să însemne asta? Trei voci au încercat să-i explice, la ivirea zorilor, că aşa e tradiţia, că baticul simbolizează intrarea miresei în rândul femeilor măritate sau cam aşa ceva. Copleşit de atâtea informaţii şi exasperat, de această dată, de reîntâlnirea cu gropile, pe drumul de întoarcere, prietenul neamţ s-a lăsat răpus de somn.

Cred că a plecat acasă convins că românii sunt fiii risipitori ai Uniunii Europene, mestecând gânduri răzvrătite despre adevăratele motive pentru care s-a scumpit atât de tare viaţa în Germania, de-a ajuns un buchet de mireasă să coste cât două navete de bere!