Omul-bou – mai protejat ca barza!

Undeva, într-un sat din România, o situaţie de două ori emoţionantă. O barză a fost rănită, grav, la o aripă. Pe cale de consecinţă, teoretic, aceasta echivala cu condamnarea ei la moarte. Practic, nu s-a întâmplat aşa. De câţiva ani, nişte oameni extrem de sufletişti au grijă de pasăre, ajutând-o a trece cu bine peste perioada iernilor. Şi, pentru ca adevărata poveste să fie şi mai frumoasă, în fiecare primăvară, fidela pereche a berzei vine la cuibul unde ştie că-şi găseşte jumătatea, străbătând, de fiecare dată, multe mii de kilometri...
Aproape că nu mai trebuie adăugat că, alături de lebede sau pinguini, berzele sunt pentru oameni simboluri ale fidelităţii şi constanţei într-un cuplu, pe lângă semnificaţia lor de vestitori ai venirii primăveri. Motive suficient de puternice pentru a le iubi şi ajuta, atunci când au nevoie de aşa ceva.
Nu toţi semenii noştri, însă, simt la fel. Undeva, într-un alt sat din ţara noastră, locuieşte un individ. Despre care nu se ştie cine l-o fi adus pe lume; dacă o fi fost barză, în mod cert era una bătrână, ursuză, stresată şi mizantroapă. Rezultatul a fost pe măsură: un exemplar perfect de om-bou. Nemulţumit la culme de existenţa, în zona casei sale, a unui cuib de berze. Care, susţine ipochimenul, generează multe şi grave inconveniente şi prejudicii. Adică scapă din ciocuri beţe şi paie utilizate la repararea „casei” păsăreşti, iar din funduri, normal, găinaţ, care poluează aşa cumplit, că insul susţine a se fi îmbolnăvit de stomac. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, când individul încearcă să doarmă, nu poate – din cauza teribilului zgomot făcut de clămpănitul ciocurilor!
Cumplit coşmar, nu?În urma căruia, victima a decis că trebuie luate măsuri. Un om normal ar fi luat-o gradat. Mai întâi, ar fi pus lângă cuib afişe, cerând, imperativ, păstrarea curăţeniei şi menţionând şi sancţiuni. Pe alte afişe ar fi trebuit trecut graficul orar în interiorul căruia berzele ar fi avut voie să clămpănească, dar nu prea tare. Dacă afişele nu ar fi avut efect, s-ar fi putut trece la punerea unor săculeţe la fundul păsărilor (cum se folosesc la cai) şi, eventual, la legarea ciocurilor cu bandă adezivă. Dar omul-bou gândeşte şi acţionează altfel. Aşa încât a făcut reclamaţie şi a cerut îndepărtarea cauzei problemelor sale. Găsind, culmea, înţelegere la autorităţi – ceea ce probează că şi în rândul acestora sunt exemplare ale aceleiaşi specii. S-a ajuns, ţineţi-vă bine, până la emanarea unui ordin de ministru pentru mutarea cuibului, ordin avizat de Academia Română şi publicat în Monitorul Oficial (probabil considerându-se că berzele îl citesc).
Două concluzii se desprind din această întâmplare.
În ţara noastră, omul-bou e mai protejat ca toate celelalte specii. Deşi, culmea, nu e pe cale de dispariţie, ci se înmulţeşte văzând cu ochii.
În România, vin pe lume tot mai puţini copii. Nu trebuie să ne mire, luând în considerare felul în care unii – inclusiv din zona autorităţilor – tratează berzele... 

De acelaşi autor: La noi, funcţia creează nu doar organul, ci şi...politicianul