Ouă, pui și corupție made in Ucraina
Dorian OBREJA
Recent, The Wall Street Journal anunța că numărul de ucraineni și ruși morți sau răniți în războiul ce durează deja de doi ani și jumătate a ajuns la un million de persoane. În fiecare zi mor zeci, câteodată sute de oameni.
Estimp, băștinași sau alogeni prosperă, se îngrașă și îmbogățesc făcând afaceri de tot soiul, în special în agricultură/industrie alimentantară, ocolind cu grijă legile. Autoritățile de la Kiev clamează intrarea în UE; primul pas pe care trebuie să îl facă este să determine devenirea produselor ucrainene în conformitate cu cele europene. Aderarea implică și obligații, nu doar drepturi!
Și mai recent, Guvernul României a extins lista produselor ucrainene importate doar pe bază de licență, adăugând la cereale, făină și zahăr ouăle și carnea de pasăre. E un fel de jumătate de măsură, menită nu să stopeze importurile produselor de acest fel, ci doar să diminueze cantitatea lor, importul făcându-se doar pe baza obținerii unor licențe speciale. S-a ajuns la această măsură, chiar și parțială, atât pentru protejarea fermierilor români (cele mai multe produse din Ucraina având prețuri de dumping), cât și a consumatorilor - multe dintre produse nerespectând normele europene și conținând cantități peste cele admise de pesticide, ierbicide, antibiotice etc., dar și putând răspândi zoonoze sau infesta produse autohtone.
Autoritățile de la Kiev clamează intrarea în UE; primul pas pe care trebuie să îl facă este să determine devenirea produselor ucrainene în conformitate cu cele europene. Aderarea implică și obligații, nu doar drepturi!
Potrivit unui raport UE „marea corupție și ”capturarea statului” minează Ucraina de mulți ani. S-a constatat că acest flagel rămâne o problemă majoră.”.
Pentru a nu rămâne în zona generalităților și ambiguităților, vă propun focalizarea asupra fenomenului corupției chiar în domeniul amintit în primele rânduri, cu argumente din presa străină.
Sectorul agricol al Ucrainei este un exemplu tipic de coalescență între autoritățile guvernamentale și afaceri. Acest sector este sub controlul câtorva proprietari de exploatații agricole mari și folosesc întregul set de instrumente politice (chiar și cele mai corupte) pentru a frâna reforma funciară, dictând condiții concurenței și subtilizând fonduri de la bugetul de stat (susținut de FMI și alte instituții financiare internaționale). La o analiză, rezultă că majoritatea firmelor mari sunt offshore, încasându-se profituri fără impozite plătite în Ucraina; majoritatea proprietarilor de mari exploatații agricole nu locuiesc în Ucraina, ci în Elveția, Germania, Austria. Kernel Holding are peste 600.000 ha, Ukrlandfarming - 570.000, MPH – 400.000, Mrya Agro Holding - 300.000, Nibulon - 100.000. O duzină de oligarhi ucraineni, cu susținerea fondurilor de investiții străine, dețin aproape 4,5 milioane de hectare! Mai mult decât atât, în spatele unora dintre aceste firme găsim, ca investitori, companii americane, britanice, norvegieme, franceze. Chiar președintele Macron a tras un semnal de alarmă, subliniind că de exporturile alimentare ucrainene profită un miliardar și nu Ucraina!
Iar marea problemă este că finanțarea de la FMI și alte instituții ajunge, prin inginerii financiare, să alimenteze sectorul agricol.
Un alt război în afară de cel cu rușii pe care trebuie să încerce să-l câștige guvernarea ucraineană este acela cu corupția. La originea căreia sunt oligarhii, unii politicieni și interesele personale.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Curând, Ursula ar putea rima cu dictatura
Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
Europa nu mai e liberă, ci închisă...
Românii o duc mai rău, partidele – la fel de bine!
Ce e permis „zeilor” americani, nu le e permis ”boilor” din lume
Concubinajele – tot mai la modă în politica mioritică
Huidunirea
Cum poate acesta să fie viitorul șef al SIE?!
„Nu mă duc, măi, nu mă duc// eu la Davos, că-i încurc!”
Salvarea de austeritate: legalizarea/impozitarea de prostituate!
Președintele nu e...destul, până nu e și fudul!
Fumul și bucata de Cer
Noi licitații publice pentru închirierea locurilor de parcare
Reglări de... conturi în universitățile ieșene
Toaletele la preț de garsonieră, înlocuite cu toalete la preț de... autoturism nou!
Bebeluşul transferat de la Vaslui la Iaşi a murit în spital
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
În satele Iașului nu există niciun cabinet stomatologic școlar
E nevoie de un miracol. Ce se întâmplă cu gazonul din Copou înaintea meciului cu Olimpia Satu Mare
Trei proiecte gigant ale Iașului, prăbușite între birocrație, procese și austeritate
Părintele Calistrat de la Vlădiceni, amendat cu 5000 de lei pentru discriminare
WhatsApp mesaje șterse: ce trebuie să știi din start
Te-ai întrebat vreodată de ce se numesc Țările de Jos astfel? Iată de unde vine denumirea!
Anul Nou Chinezesc începe azi, 17 februarie. Intrăm în Anul Calului de Foc, un ciclu rar, cu accelerația la podea
Ieșeanul Iulian Dascălu construiește o centrală hidroelectrică în Bicaz: proiect sub munte și lac artificial de 20 de hectare
Descoperă Mod Turbo X3D 2.0 într-un design inedit de la Gigabyte
Alifia cu rețetă veche care ascunde un secret din mănăstiri
Cu o lună înaintea barajului cu Turcia, Mircea Lucescu a luat decizia
Ciprian Ciucu crește de opt ori prețurile chiriilor din patrimoniul Capitalei: Este treaba mea ca primar să soluții de finanțare
Drumul spre Washington, mai complicat decât pare - De ce nu poate zbura Nicușor Dan cu Spartanul în SUA Autor: Florin Pușcaș Publicat: 17-02-2026 10:34 Article thumbnail Sursă foto: Facebook Distribuie articolul Facebook Icon X Icon Telegram Icon WhatsA
Amețeala: cauze și remedii – esențialul pe scurt
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Autostrada Moldovei, între șosea și imperiu comercial
Un nou scandal de mită zguduie medicina ieșeană
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
Iașul a pornit ofensiva pentru recuperarea CATII
Fitch păstrează ratingul României la limita investițiilor
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Cutremur în sănătate. Cine sunt medicii care vor fi dați afară din spitale
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Un fost geniu al muzicii aleargă dezbrăcat pe străzi și terorizează locuitorii unei comune din Iași. Bărbatul ar avea probleme de sănătate
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
„Tramvaiul Iubirii” pornește din Târgu Cucu. Tur ghidat live, cafea și scrisori lăsate orașului
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Cutremur în educație! Noua reformă e amânată până în 2027!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Dispar 21 de clase a IX-a în județul Iași, din anul școlar următor
Șase programe noi, 229 de opțiuni: admiterea UAIC 2026 bate toate recordurile
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Potop pe A7, după inaugurare!
Noaptea terorii într-un sat din Iași
Cultura
Capsula generației Z, așezată în burta calului lui Ștefan cel Mare
