Pandemia schimbării loveşte iar PNL

 Dorian  OBREJA

Partidul Naţional Liberal este, în momentul acesta, cea mai veche formaţiune politică din România, înfiinţat în 1875. La capitolul realizări, PNL îşi bifează nu doar o semnificativă dată statistică – dintre cele 87 de guverne, 30 au avut premieri liberali -, ci şi evenimente însemnate, ca obţinerea independenţei de stat, crearea României Mari etc.

Nefiind liberal (de fapt, neavând culoare politică), nu pot clama „la trecutu-ţi mare, mare viitor”. În schimb, fiind jurnalist, nu pot să nu compar trecutul mai îndepărtat cu cel apropiat şi cu prezentul. Astfel, din cei 30 de premieri, după 1990, sunt doar 4 şi numai 2 cu mandate complete!

De vină este, în mod cert, în primul rând instabilitatea la vârf. Între 1875-1947, PNL a fost condus de 7 preşedinţi, iar între 1990 şi 2020, de 12 (dintre care 6, în ultimii 8 ani). Deci, într-o perioadă de timp aproape la jumătate, de un număr aproape dublu!!! Instabilitatea conducerii nu a făcut altceva decât să reflecte mişcările din interiorul partidului şi parcursul sinuos al acestuia - de la o firească alianţă cu PNŢcd, la una „contra naturii”, cu PSD, cea din urmă cu un deceniu şi recidiva, anul trecut.

Pentru stabilitatea ţării, speram că lucrurile s-au liniştit pentru mai multă vreme, după congresul din septembrie 2021, când, aparent surprinzător, un nou venit în politică, Florin Cîţu, învingea cu 60 la 40 la sută pe un veteran „galben-albastru”, anume Ludovic Orban.

Legat de vizita lui Cîţu în SUA (poate având şi semnale de acolo...), în culise, apoi mai la vedere, pandemia schimbării loveşte iar liberalii. Este mai mult ca sigur că respectivele fenomene s-au produs cu ştiinţa – poate chiar la sugestiile ori indicaţiile lui KWI. Potrivit unor surse, acesta ar urma să devină secretar general NATO, iar premierul de acum (ajuns şi preşedinte PNL) – candidat la Cotroceni.

Deşi s-a autoproclamat câştigător al ultimelor alegeri legislative, PNL s-a trezit în ingrata situaţia de a nu putea guverna decât în compania altor partide; a încercat cu USR şi n-a ieşit, acum încearcă şi cu PSD. Dar o asemenea ipostază atrage costuri mari: un recent sondaj releva că partidul liberal ar avea doar 16 la sută din susţinerea electoratului, numai cu 1 procent peste AUR şi la mai puţin de jumătate de PSD – 35 la sută; şi mai rău stătea liderul PNL, creditat cu doar 6 la sută! La alegerile parlamentare din 2020, PNL luase 25 la sută...

Învolburarea apelor s-a concretizat la mijlocul săptămânii trecute, când 40 de lideri din teritoriu îi cereau demisia lui Cîţu. El a anunţat că nu, ritmul s-a precipitat, Cîţu convocând o şedinţă la vârf sâmbătă, la care nu a venit nimeni, pentru a-şi anunţa demisia! Toată „revoluţia” are ca scop instalarea premierului şi preşedinte al partidului, aducându-se ca argumente faptul că personajul respectiv „este construit într-un sistem unde disciplina, ierarhia, valorile, onoarea, demnitatea sunt cele mai puternice arme” sau că e „al doilea român  decorat de SUA cu Legiunea de Merit”. Ciudate criterii, dar, dacă e ordin, cu plăcere! Redevenind serios, îmi exprim îngrijorarea faţă de ceea ce percep a fi o tentativă de militarizare – a politicii şi a ţării.

Ieri, a fost înscăunat al 13-lea preşedinte al PNL (un băsist notoriu), pentru o săptămână, când, la congresul extraordinar, va fi ales al 14-lea, generalul N.C. Parcă istoria se repetă: am mai avut un general, cu aceleaşi iniţiale, ajuns preşedinte al României!