Pe frontul de vest, nimic nou – o lecţie uitată

Dorian OBREJA

În urmă cu aproape un secol (mai exact, în ianuarie 1929) îi apărea scriitorului german Erich Maria Remarque romanul „Pe frontul de vest, nimic nou” (traducerea românească a titlului mi se pare mult mai apropiată de versiunea originală „Im Westen nichts Neues”, decât cea englezească – „All Quiet on the Western Front”). Doar într-un an, romanul s-a vândut în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi, şi a fost ecranizat în trei rânduri (1930, 1979 şi anul trecut, cucerindu-se Oscaruri). Aceeaşi carte, însă, a fost arsă pe rug în 1933, de regimul proaspăt instalat în Germania, considerată fiind un manifest anti-război.

Foarte sintetic, subiectul romanului e descris după cum urmează: eroul principal, Paul Baumer, se lasă cuprins de entuziasmul de a deveni soldat şi de a lupta alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial; aceasta fiindcă pentru generaţia lui este sinonimă cu gloria, cu şcoala vieţii – unde băieţii devin bărbaţi, cu eroismul...Însă, odată cu începutul conflagraţiei şi intrarea în tranşee, iluziile acelei generaţii se spulberă, rând pe rând. Văzându-şi camarazii ucişi unul câte unul, Paul Baumer încearcă, pe de o parte, să supravieţuiască, dar, pe de altă parte, îşi schimbă obiectivul, convingându-se tot mai mult că trebuie să lupte nu pe front, ci împotriva principiului distructiv care a generat războiul şi a condamnat la moarte tineri sau mai puţin tineri, indiferent în uniforma căror armate erau îmbrăcaţi.

După aproape un veac, lecţia acestui roman pare a fi fost uitată. După cum a fost şi perioada teribilă care a inspirat-o – Primul Război Mondial, în care s-au înregistrat circa 10 milioane de morţi şi 20 milioane de răniţi, dar şi cea încă mai îngrozitoare care i-a urmat, după două decenii – Al Doilea Război Mondial, cu sinistrul bilanţ de cel puțin 60 de milioane de oameni și-au pierdut viața (aproximativ 25 de milioane de soldați și cam 35 de milioane de civili). Din nefericire, şi după Al Doilea Război Mondial au continuat conflagraţiile şi, pe cale de consecinţă, înregistrarea a numeroase victime: aproape 2 milioane în Coreea, circa un milion în Vietnam, peste 2 milioane în Afganistan, jumătate de milion în conflictul iraniano-irakian, sute de mii în Irak, 200.000 în războiul civil grec, 100.000 în Bosnia.

Şi, neapărat trebuie adăugat, aproape 200.000 de morţi doar în ultimul an, într-un an, cât a trecut de la declanşarea conflictului din Ucraina! Ultima cifră trebuie receptată cu prudenţă, întrucât mai intens decât războiul de pe front/fronturi este cel propagandistic, informaţional, fiecare tabără făcând tot posibilul să diminueze, statistic, propriile pierderi, exagerându-le, în schimb, pe cele ale adversarilor. Un singur exemplu. Rusia susţine că a doborât mai multe avioane decât avea Ucraina pe hârtie acum un an!!!

Ce ar putea urma? În urmă cu o săptămână, discursurile celor doi importanţi „dirijori” ai conflagraţiei, Vladimir Putin şi Joe Biden, pot fi interpretate ca prefigurând viitorul. După cum semnala un analist, „în mintea preşedintelui (rus, n.m.,D.O.) lucrurile pot rămâne aşa. În această viziune asupra lumii nu este nevoie de un efort naţional extraordinar pentru a pune capăt războiului, cât mai repede posibil”. În ceea ce-l priveşte pe omologul său american, după cum sesizează chiar presa din SUA, aceasta „a ţinut un discurs general, universal, incluziv, despre libertate, speranţă şi curaj”. Cu aşa deosebiri de viziuni, viitorul rămâne în ceaţă...