Poetul care vede dragostea drept sărbătoare a simţurilor

 Dorian OBREJA

Cu absolută certitudine, el este cel de pe urmă dintre boemii Iaşului. Dacă se întâmplă să fie pe stradă, e uşor de recunoscut de departe, datorită pletelor sale – stindard argintiu, mărturisind despre înţelepciune -, iar mai de-aproape, datorită ochilor, de o profunzime, căldură şi bunătate greu de egalat...

La fel de bine, s-ar putea spune despre dânsul că reprezintă o pagină vie – cât se poate de vie, şi care, miraculos pentru unii, firesc pentru alţii, pentru cunoscătorii domeniului, continuă a se scrie – a literaturii române, cu deosebire a poeziei – din ultimele peste şase decenii şi jumătate - ţinând cont că debutul său s-a produs în 1952, în paginile publicaţiei „Iaşul nou”.

Cel care este subiectul acestor rânduri s-a ivit pe lume, pe 21 mai, fix în urmă cu 85 de ani, într-un alt colţ al ţării (în ţinutul Argeşului), şi sub un alt nume. Întâmplarea (sau poate nu?...) a făcut ca, la 19 ani, să ajungă la Iaşi şi să devină student la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al.I.Cuza”. Între cel care avea să devină (re)cunoscut sub numele de Horia Zilieru şi Iaşi dragostea a fost la prima vedere, reciprocă şi fără de sfârşit. Consecinţele carateristicilor amintite în finalul propoziţiei precedente au fost acelea că Poetul şi Oraşul nu s-au mai despărţit până în zilele noastre, trăind fericiţi împreună, După ce şi-a „încercat mâna” ca gazetar şi bibliotecar, Horia Zilieru a ajuns unde într-adevăr visa şi merita, adică în presa literară, parcurgând treptele de la redactor la secretar general de redacţie la „Iaşul nou”, „Iaşul literar” şi „Convorbiri literare”, timp de câţiva ani încredinţându-i-se, din partea breslei, ca semn de recunoaştere a valorii, dar şi spiritului organizatoric, funcţia de secretar executiv al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi.

În biografia oficială, Horia Zilieru ţine să precizeze că este poet & filolog. Calitatea menţionată în al doilea rând este, din punctul de vedere al importanţei, cea dintâi, cunoaşterea perfectă a limbii române (şi a altora) adăugându-se unei substanţiale culturi, îmbogăţite perpetuu, şi a contribuit la naşterea unui univers aparte, cu teme şi subiecte dominante, regăsite îndeosebi în volumele de poeme „Orfeu îndrăgostit”, „Orfeu plângând-o pe Eurydice”, „Orfeon”, „Iarna erotică”, „Fiul lui Eros”, „Addenda la un fals tratat de iubire” sau „Dorinţa durerii îndrăgostite”. Modelele lui preferate - Tudor Arghezi, Dan Botta şi Ion Barbu, cărora le-a fost un emul care a reuşit să se ridice la înălţimea lor. Conform criticilor literari, lirismul său este unul ermetizant (în aparenţă, la suprafaţa versului), şi fastuos erotic în profunzime.

Foarte exigent, în primul rând cu sine însuşi, Horia Zilieru şi-a plasat creaţia sub semnul lui „non multa, sed multum”: a scris „numai” 25 de cărţi. Dar ce cărţi! Un singur şi obiectiv argument în a exclama astfel constă în numărul impresionant de premii şi distincţii, la loc de cinste situându-se, desigur, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor... Dar despre Horia Zilieru e greu de scris. El trebuie citit sau ascultat pentru a fi înţeles, pentru a trăi bucuria întâlnirii cu Poezia!