Presa şi opinia publică – în capcana facilului

În urmă cu aproximativ o săptămână, apărea o ştire (e greu de verificat acum locul ivirii iniţiale) care, foarte repede, se supunea regulilor bulgărelui de zăpadă rostogolit pe o pantă, transformându-se într-o adevărată avalanşă – din fericire, prin dimensiuni, nu şi prin efecte. 

Concret, era vorba despre demolarea ilegală/abuzivă a Hanului „Trei Sarmale”, din Iaşi, de către actualul proprietar al edificiului.  

Deja, din acest punct, ştirea se împarte în două planuri. Cel dintâi este constituit din adevărul că orice demolări fără autorizaţie nu ar trebui să aibă loc, iar dacă, totuşi, se întâmplă, trebuie pedepsite conform legilor în vigoare. Cu atât mai mult. sancţiunile trebuie să fie maxime când este vorba de monumente istorice, obiective cu valoare culturală sau simbolistică etc.

Cel de al doilea plan se referă la faptul că mai toţi cei care au scris despre eveniment şi l-au comentat au definit clădirea drept monument istoric. Mă bucur că ziarul „Evenimentul regional al Moldovei” a făcut excepţie şi, aplicând prima lege a presei (orice ştire trebuie verificată din cel puţin trei surse, dacă se poate independente), a solicitat opinia şefului Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, care a punctat două aspecte esenţiale: 1. Hanul „Trei Sarmale” nu a fost niciodată înscris în niciuna din listele de monumente istorice”; 2. Hanul a fost refăcut – reconstruit, ca să fie mai clar – în perioada 1970-1972, deci nici pomeneală să poată fi considerat monument istoric. 

Însă, cei mai mulţi apartenenţi ai presei sau opiniei publice (manifestată, îndeosebi, pe reţelele de socializare) ori nu dorit să se documenteze până la capăt, ori nu le-a păsat de adevărul istoric. 

Drept care, totul a escaladat. Se aminteşte că obiectivul este datat din 1675. Un titlu din media susţine că e vorba de „hanul lui Eminescu” (ca şi cum acesta ar fi fost, cândva, patronul localului...), iar altele, părându-li-se că nu e suficient, au plusat: „Hanul în care petreceau Creangă şi Eminescu”, sau şi mai şi - „Hanul frecventat în trecut de Eminescu, Alecsandri şi Creangă” (mă şi mir că lista personalităţilor/scriitorilor care au călcat pragul localului se opreşte aici!). Mai era încă un pas şi cel care a demolat clădirea urma să fie crucificat, ghilotinat, exilat ş.a.m.d.

Cred că atât o parte a presei, cât şi una (mult mai mare) a postacilor de pe internet au căzut în capcana generării de mult zgomot pentru o cauză minoră. 

La Iaşi, s-au întâmplat lucruri cu adevărat grave şi cu urmări ireparabile. În 1963, era demolată Academia Mihăileană. S-a înregistrat, dar în zadar, un memoriu care solicita păstrarea clădirii – cu adevărat monument de istorie şi civilizaţie. Dar erau vremurile care erau – de mirare că s-a reuşit salvarea Casei Dosoftei...

După 1990, însă, când nu mai era un regim totalitar, când exista presă câtă frunză şi iarbă, când oricine se putea exprima liber prin reţelele de socializare, câte proteste au fost faţă de abandonarea sau dispariţia a mai mult de zece monumente istorice, sau faţă de  demolarea a zeci de obiective economice, ceea ce însemna pierderea locurilor de muncă pentru zeci de mii de ieşeni? Răspunsul, din păcate, este trist şi elocvent: niciunul. 

Tot mai multă lume, începând cu amatorii şi terminând cu aşa-zişii profesionişti, preferă succesul facil, audienţă mare – generată de un zgomot pe măsură.