Proşti, dar mulţi am rămas, însă acum avem şi proaste, şi multe!

Pentru aceia care nu au citit sau nu-şi mai aduc aminte piesa „Alexandru Lăpuşneanul”, scrisă de Costache Negruzzi, sintetizez un pasaj semnificativ pentru subiectul de astăzi.
La asaltul mulţimii, care voia capul vornicului Moţoc, acesta îl imploră pe domnitor: „...nu-i asculta pre nişte proşti...Să moară toţi! Eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti”. Urmează o replică a lui Vodă devenită antologică – „proşti, dar mulţi”, dar şi o adăugire poate prea uşor trecută cu vederea, asupra căreia merită a ne opri şi medita :”...să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?”.
Fără să se supere nimeni, mai ales că mă auto-includ şi eu în categoria despre care va fi vorba, proşti, dar mulţi am rămas. Nu chiar la fel de mulţi, populaţia României, aşa cum arătam în urmă cu o săptămână, aflându-se sub semnul unei scăderi continue şi a unei prognoze sumbre la acest capitol. Nu la fel de mulţi, dar la fel de puţin deştepţi, lucru demonstrat îndeosebi la vot, unde ori preferăm să privim spectacolul la televizor (ca şi cum nu ar fi vorba de viaţa noastră, de viitorul nostru şi al urmaşilor noştri!), ori să ne punem speranţe (a se citi să ne facem iluzii) în tot soiul de mai vechi sau mai noi politicieni, care, după trecerea alegerilor şi atingerea, de către ei, a ţintelor propuse, se dovedesc a fi toţi o apă şi-un pământ...
Elementul nou, dar care nu face decât să contribuie la configurarea unui tablou încă şi mai trist, şi mai îngrijorător pentru vremurile ce vor să vină, constă în aceea că avem şi „perechea feminină” a celebrei replici atribuite lui Alexandru Lăpuşneanul.
Avem, deci, „proaste, dar multe”! Iarăşi sper să nu se supere nimeni, dar expresia vizează guvernele. Nici nu au trecut trei decenii de la formala schimbare de regim, şi, iată, deja contabilizăm perindarea a 20 de cabinete (dintre care, dacă memoria nu mă înşeală, doar vreo trei au reuşit să-şi exercite mandatele integral. Campioni la efemeritate sunt Ungureanu, Grindeanu, Tudose şi Isărescu; iar campioană la a-şi da cu dreptul în stângul este actuala conducere a social-democraţilor, ce a reuşit contra-performanţa de a-şi debarca două executive într-un an! Ultimul fapt amintit se află în conexiune directă şi indisolubilă cu unul dintre citatele de mai sus. Se comite, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, un impardonabil păcat: se omoară (şi la figurat, dar, din nefericire, şi la propriu) o mulţime de oameni, de proiecte şi de speranţe pentru un singur om. Dacă încă nu aţi ghicit despre cine e vorba, aflaţi că mă refer la El Lider Maximo. Cât timp acesta va face ce vrea el, adică, de exemplu, schimbă premierii ca pe cămăşi, între dictatura de dinainte de 90 şi cea de acum nu e mare diferenţă.
Despre forma (componenţa, dar mai ales semnele de întrebare vizând unele personaje) viitorului guvern, ca şi despre obiectivele sale enunţate într-un program pe cât de mare (aproape 300 de pagini), pe atât de generos cu promisiunile (care, doar, nu costă nimic), în ediţia de mâine. Până atunci, un extras din prestigiosul „Le Figaro” :”România are un nou guvern, care va încerca să oprească justiţia”!!