Reformă, reformă, dar s-o ştim şi noi…

Pe zi ce trece, relaţiile din sânul mega uniunii liberalo-socialiste par să devină din ce în ce mai reci. Fiorii primei iubiri au apus demult, iar împărţeala portofoliilor şi, mai apoi, a atribuţiilor în cadrul ministerelor au condus la o stare, dacă nu de conflict, cel puţin de lehamite generală în ceea ce priveşte viitorul acestei construcţii politice. Nu ştim acum nici măcar dacă reprezentanţii celor două (sau patru?) formaţiuni componente ale USL se mai întrunesc în cadru statutar atunci când iau decizii. După cum arată declaraţiile şi deciziile din ultimele săptămâni, impresia generală este că atât Victor Ponta, dar mai cu seamă Crin Antonescu, află de la televizor ce se mai întâmplă prin Guvern, cine mai este numit într-o anumită funcţie ori ce atribuţii ori patrimoniu au mai fost transferate de la un minister la altul. Ultima probă în materie de informare, dacă nu publică, măcar pe linie instituţională, ne este dată de vicepremierul Liviu Dragnea, care şi-a făcut din regionalizarea ţării un obiectiv de căpătâi. În cadrul dezbaterilor publice pe acest subiect, în care fiecare partid şi-a creat propria comisie de analiză, pentru a arăta adevărata coeziune din USL, dl Dragnea le-a spus liberalilor să nu mai pună atâta patimă în discursul lor privind noua împărţire administrativ-teritorială, că doar „nu ia nimeni regiunile în mormânt”. Până aici, nimic de reproşat fostului preşedinte de consiliu judeţean Liviu Dragnea, dată fiind poziţia lui în Guvern şi calităţile sale de mediator. Pe de altă parte însă, tonul uşor ironic prin care se încearcă expedierea unui subiect atât de important precum regionalizarea nu este cel mai fericit în acest caz. Mai ales că, din câte după cum tot dl Dragnea ne-a anunţat, întregul proces are un calendar mai mult decât strâns pentru acest an: trecerea proiectului legislativ prin Guvern şi mai apoi prin Parlament până la sesiunea din toamnă şi referendum constituţional în octombrie-noiembrie, pentru ca 2014 să ne prindă regionalizaţi şi gata să încasăm zecile de miliarde de euro de la UE. Ce observăm însă, la mai bine de patru luni de la începerea discuţiilor pe acest subiect? Că nici măcar asupra unor chestiuni elementare nu s-a căzut de acord, cum ar fi numărul de regiuni şi întinderea acestora ca suprafaţă ori populaţie. Despre restul – cine le va conduce, pentru ce mandat şi, mai ales, sub ce formă – structuri alese ori numite – ni se vântură zilnic variante care de care mai fanteziste, pentru ca mai apoi să fie demontate tot de cei care le emană. Poate că tocmai aici ar trebui să îşi facă simţită prezenţa mai mult Liviu Dragnea şi să forţeze, dacă tot are de gând să facă regionalizarea în acest an, stabilirea clară a câtorva elemente de bază, în jurul cărora să croşeteze apoi întregul proiect. Altfel, în toată această nebuloasă în care miniştrii au mai mult rol de moderatori de talk show decât de cât de iniţiatori de proiecte, riscăm să multiplicăm a nivel naţional scandalul dintre Niţă şi Iohannis, spre exemplu, în care Sibiul vrea să fie mai capitală decât Braşovul şi invers. „Răbdarea e de aur”, pare să ne spună, aşadar, ministrul Dezvoltării Regionale. Numai că joaca aceasta cu nervii partenerilor de alianţă şi, mai apoi, ai celor pe care vrei să-i chemi la un referendum peste câteva luni, nu ştim dacă este chiar o strategie înţeleaptă. Asta dacă nu se vrea expedierea acestui subiect prin vreo asumare de răspundere ori, cine ştie, prin organizarea unei consultări populare întinsă pe vreo săptămână, aşa, cu validarea ei de către o treime din electorat. Că tot am auzit că se discută aprins pe această temă…