România, între bucurie, tristeţe, indiferenţă. Dar unde-i speranţa?
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Pe parcursul zilei de duminică, 10 noiembrie - de fapt, ca să respect adevărul istoric, şi în cele două zile dinainte, pentru conaţionalii noştri, aflaţi, pentru mai multă sau mai puţină vreme prin cele străinătăţuri –, dar cu deosebire începând cu ora 21.00, când au fost date publicităţii rezultatele la exit-poll-uri, românii s-au împărţit.
Mai întâi în vreo două părţi, aproape egale. Circa 8, 5 milioane au fost la vot, circa 8,5 milioane au făcut orice altceva, numai să intre într-o cabină de votare nu. Aici e necesară o nuanţare în privinţa românilor din diaspora: deşi numărul celor care au pus ştampila pe un candidat sau altul a fost mai mare ca niciodată (estimările sunt în jur de 700.000), apar întrebările legitime: unde sunt ceilalţi 3.300.000 – 4.000.000 despre care se spune că s-ar afla în afara graniţelor ţării?; cât de mult le pasă de ceea ce se întâmplă?; s-au fript aşa de mult cu alţii, încât acum nu mai au încredere în nimeni?
Deci am avut, pe de o parte, 8,5 milioane de indiferenţi, care au rămas ca atare şi după începerea comuncării sondajelor de la ieşirea din secţii, iar pe de alta, alte 8,5 milioane. Acestea, la rândul lor, s-au împărţit. Pe parcursul votării, ca direcţionare a mâinii cu ştampila spre un pătrat sau altul, iar după începerea prezentării exit-poll-urilor (apropo, cam mare diferenţa între unele şi altele, ceea ce vorbeşte despre profesionalism), sentimental, oscilând între bucurie (în situaţiile în care favoritul ieşise pe locul scontat) şi tristeţe (când candidatul preferat obţinuse un scor mult sub aşteptări).
Între timp, au început să dea publicităţii şi rezultatele numărătorii propriu-zise a voturilor.
Calificaţi în finală sunt (exact aşa cum prognozam!), Iohannis, cu circa 37 la sută, şi Dăncilă, cu aproximativ 24 la sută. Am putea zice că acesta e scorul bătăliei dintre struţo-cămila PNL-PDL şi ce a mai rămas din PSD; pe undeva, era normal ca două partide să bată unul singur!
Comparând situaţia cu ce s-a întâmplat în acelaşi tur în 2014, remarc mai multe puncte importante.
Prezenţa la vot a scăzut (atunci – 53,17, acum 47,77 la sută).
Primul clasat de acum a obţinut mai puţin decât primul clasat de atunci (37 la sută, respectiv 40 la sută).
Ecartul dintre primul şi al doilea clasat s-a mărit: atunci era de 10 la sută, acum e de 13(!) la sută.
Privind rezultatele din punctul de vedere al partidelor, consemnez schimbarea: atunci pe locul întâi era candidatul PSD, acum este cel al PNL/PDL. În turul II, atunci, s-a produs o inversare, Iohannis nu doar recuperând 15 la sută, ci şi devansându-l pe Ponta cu încă alte 10 procente!
Ce va fi, acum, în turul al doilea? De data aceasta, prognoza pare mult mai uşor de făcut. Candidata social-democraţilor nu are nici pe departe forţa de a recupera şi de a se desprinde în câştigătoare şi, colac peste pupăză (!), partidul care o susţine nu este deloc în apele sale şi nici foarte motivat, afirmaţie valabilă şi în cazul liderilor centrali şi locali. Pe de cealaltă parte, către ocupantul primului loc vor merge destule dintre voturile simpatizanţilor lui Barna, Paleologu, Hunor (deşi aş risca să pariez că nu se va ajunge, în total, la 6.288.769, câte a însumat în 2014). Aşa încât e cert că, şi în următorii 5 ani, Palatul Cotroceni va fi împodobit tot cu Ficus SPP (denumirea ştiinţifică a plantei!). Dar nu cred că era de preferat Viola (cum se zice la viorică), chiar şi odorata...
Întrebarea ce rămâne, dincolo de bucuria şi tristeţea efemere, în cine sau în ce să mai sperăm? Singura şansă ar consta în reformarea clasei politice, în devenirea României republică parlamentară – dar astea sunt utopii...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau