România – la egalitate cu SUA. O egalitate care ne va costa!

Explicaţia titlului acestui editorial şi, totodată, întreg conţinutul lui s-ar putea rezuma la două propoziţii-informaţii apărute în presă: 1. „România este pe locul întâi în lume la emigraţie între statele neafectate de război”; 2. „Statele Unite ale Americii constituie ţara cu cei mai mulţi imigranţi din lume”.
S-ar putea obiecta că e vorba de o speculaţie lingvistico-ludică a sus-semnatului, la noi fiind vorba de oameni care au plecat/pleacă, pe când, la americani, de oameni care au venit/vin. Aş putea replica folosindu-mă de versurile unui poem/cântec: „Trenurile care pleacă sunt aceleaşi care vin,/ gara e o simplă gară, doar oraşul e străin...”.
În realitate, situaţia, la capitolul amintit, din România, numai de jocuri lingvistice nu ar trebui să fie prilej, ea exprimând, şi în acest domeniu, falimentul – de fapt, ar necesita, mai degrabă, vorbit despre o bancrută frauduloasă, infracţiune vădit premeditată şi aspru pedepsită de lege! – tuturor membrilor clasei politice perindaţi prin legislativ, pe la guvernare ori prin administraţiile locale.
M-aş întoarce, pentru a o dezvolta, la cea dintâi informaţie, care susţine că ţara noastră este pe locul întâi în lume la emigraţie între statele neafectate de război. După un alt clasament, care include şi ţările afectate de conflicte armate, România de/cade pe locul doi: potrivit unui relativ recent raport realizat de experţi O.N.U., pe locul 1 la creşterea migraţiei se plasează Siria, cu 13,1 la sută, la locul doi – România, cu 7,3 la sută, iar pe 3 – Polonia, cu 5,1 la sută. E o adevărată contra-performanţă a clasei politice să ajungem la o asemenea catastrofală poziţionare, „concurând” cu Siria, aflată într-un crâncen război (şi civil, dar folosită ca poligon de tragere şi experimentare şi de americani, şi de ruşi, şi de israelieni, şi de jihadişti).
Potrivit statisticilor oficiale – care trebuie privite cu prudenţă, realitatea, în multe cazuri, având dimensiuni mai ample şi/sau fiind mult mai gravă – ar fi circa 3,5 milioane de români plecaţi la muncă prin străinătăţuri sau stabiliţi definitiv acolo (unii, cu tot cu familii), ceea ce ar reprezenta, cu aproximaţie, 17 la sută din populaţia totală a ţării. Mult, foarte mult, mai ales dacă ţinem seama – şi suntem obligaţi să o facem – de faptul că mulţi dintre cei peste trei milioane de plecaţi sunt aparţin mai ales categoriilor „populaţie activă”, „tineri”, „personal specializat în domenii esenţiale” (numai în perioada 2009-2015, au preferat emigrarea 14.000 de medici şi 28.000 de asistenţi medicali).
Discutând în limbajul ultimei categorii menţionate, un asemenea procentaj al emigraţiei echivalează cu o hemoragie consistentă şi constantă, de natură a slăbi, până la epuizare, întregul organism.
Nu sunt un fan al scenariilor, de tot felul, dar mi se pare a ne afla a faza materializării unuia dintre ele. Într-un ritm îngrijorător de rapid, România este depopulată. Prietenii ştiu de ce şi, mai ales, pentru cine!