România merge în direcţia bună sau greşită?

 

Dorian OBREJA

Răspunsul pentru întrebarea de mai sus nu este atât de simplu şi tranşant cum ar părea la prima vedere. E obligatoriu, în formularea lui, să ţinem cont de foarte multe aspecte, în majoritatea lor obiective, fără a le exclude, însă, în totalitate şi mereu, pe cele subiective.

Probabil că un răspuns cât mai complet şi edificator s-ar putea contura cu prilejul vreunui recensământ, punându-se întrebarea tuturor şi obţinându-se de la toţi reacţia.

Altfel, lucrurile sunt extrem de relative şi interpretabile potrivit unora sau altora dintre interesele celor tratează subiectul, dacă e să amintesc profesioniştii din zona sociologiei, sau ale celor aflaţi la putere, respectiv în opoziţie, dacă e să mă refer la politicieni.

Exemplul cel mai bun al amintitei relativităţi este titlul unei interesante cărţi – „Calea bună de a face lucrurile greşit”...

Întrebarea din titlul acestor rânduri a fost prezentă în mai toate barometrele de opinie şi în numeroase sondaje.

Nu am să iau în calcul, pentru prezentarea rezultatelor, întreg intervalul ultimelor trei decenii, doar din lipsă de spaţiu, deşi numai aşa s-ar putea realiza un tablou sugestiv, ci mă voi referi doar la ultimii 15 ani.

Astfel, în 2005, după un deceniu şi jumătate de capitalism, puteam consemna un oarecare echilibru de păreri: 49 la sută susţineau că direcţia în care se mergea era greşită, iar 44 la sută – că era bună; 6 la sută încă nu se lămuriseră, sau îi interesa mai mult drumul propriu decât acela al întregii ţări.

Cinci ani mai târziu, deci în 2010, praful se alegea din menţionatul echilibru: 81 la sută afirmau că direcţia era greşită, doar 14 la sută mai crezând opusul.

În 2014, supriză: oamenii se mai răzgândesc sau îşi schimbă percepţia; sintagma „direcţia greşită” rămâne lider, dar numai cu 54 la sută, în vreme ce „direcţia bună” strânge sufragiile a 38 la sută. Creşte, cumva îngrijorător, procentul celor care nu ştiu, ajungând la 8 la sută. Grija cea mai mare pe atunci era lipsa locurilor de muncă, generând amplificarea plecării peste hotare.

În fine, ajungem la zi. Mai exact, în noiembrie 2019, înaintea celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale (faţă de care se arătau interesaţi doar 49 la sută, procent ce aproape a corespuns cu prezenţa la urne, interes mai scăzut cu circa 10 la sută faţă de cel manifestat vizavi de primul tur). La aceeaşi întrebare, răspunsurile permit constatarea reinstaurării dezechilibrului: direcţie greşită – 64 la sută (în creştere cu 10 procente faţă de 2014, ceea ce nu ar exprima tocmai o satisfacţie după cinci ani de bilanţ!); direcţie bună – 31 la sută (în scădere cu 7 procente în raport cu acelaşi an de referinţă).

Încă o dovadă a relativităţii lucrurilor constă în comentariul unui sociolog, care, referindu-se la cei 31 la sută, consideră că exprimă un moment de optimism al românilor, de vreme ce, în general, de regulă, doar aproximativ o cincime dintre români afirmă că direcţia în care merge ţara este bună. Acelaşi specialist prognozează că optimismul va fi chiar mai mare, o scurtă perioadă după alegeri, după care se va întoarce de unde a plecat, adică la circa 20 la sută...

Dincolo de sondaje, răspunsurile la ele şi predicţii, persistă percepţia că ţara nu merge încotro ar trebui. De ce? Simplu: pentru că e prost condusă, de către toţi politicienii, indiferent de partidele din care fac parte. Câtă vreme nu vom adopta meritocraţia, ne vom afla sub semnul mediocraţiei!