Să faci ce face Papa!

Dorian OBREJA

 

Ecourile vizitei – cu adevărat istorice – pe care Sanctitatea Sa, Papa Francisc I a făcut-o la Iaşi încă nu s-au stins.

Pentru mine, unul, lăsând deoparte calitatea de jurnalist, vizita a fost prilej de dublă bucurie. Pentru că, pe de o parte, deşi sunt creştin ortodox (chiar dacă nu practicant frecvent şi constant), mi-am dorit şi îmi doresc o apropiere tot mai mare între toţi creştinii, indiferent de confesiune, Iar pe de altă parte, pentru că îl consider pe Francisc I drept un adevărat model de urmat pentru toate feţele bisericeşti.

Există, printre zicalele românilor, şi cea care îndeamnă „să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa”. Comentând această zicere, arhimandritul Gavriil Stoica, de la mănăstirea Zamfira, afirma, extrem de onest şi convingător: „este adevărat că ar fi de dorit ca popa – preotul – să se comporte în viaţă, între credincioşi şi în familie, în aşa fel, încât să se poată spune să faci şi ce face popa, şi ce zice/învaţă popa”.

În cazul Sanctităţii Sale, toate vorbele - şi mă voi referi doar la două domenii - îi sunt susţinute de fapte.

Inevitabil, aceste rânduri vor conţine multe citate din predicile ţinute de Francisc I. „Oamenii mei sunt săraci, iar eu sunt unul de-al lor” - a spus odată, pentru a-şi explica alegerea de a locui într-un apartament şi a-şi pregăti cina singur. Cu alte prilejuri, a afirmat că „omisiunea este şi marele păcat faţă de cei săraci. Aici asumă un nume precis – indiferenţă, înseamnă a spune – nu este treaba mea, este vina societăţii”; sau, citând din scrierile sfinte, „Aici, în cei săraci, se manifestă prezenţa lui Isus, care, bogat fiind, s-a făcut sărac”; ori „şi săracii sunt într-un fel piatră unghiulară pentru construcţia societăţii. Astăzi, din păcate, o economie speculativă îi face tot mai săraci...Este inacceptabil!”; sau „Iubirea nu admite alibiuri: cine intenţionează să iubească aşa cum a iubit Isus, trebuie să-şi însuşească exemplul său, mai ales atunci când suntem chemaţi să-i iubim pe săraci”. În fine, anul trecut, Sfântul Părinte a mulţumit participanţilor din diferite ţări pentru că s-au adunat la Roma ca să dea mărturie „pentru marea urgenţă de a primi apelul enciclicei în sensul unei schimbări, a unei convertiri ecologice”.

Iar acum, câteva dintre faptele susţinătoare ale vorbelor. În 2001, când a fost făcut cardinal, i-a invitat pe credincioşii din Argentina să nu meargă la Roma pentru ceremonie, ci să doneze banii de călătorie săracilor. El însuşi a donat; printre alte sume, 100.000 de euro pentru săracii din Argentina şi tot 100.000 de euro pentru săracii din Siria.

În 2017, Sanctitatea Sa nu doar că a iniţiat Ziua mondială a săracilor, dar, cu prilejul primei ediţii, a oferit o masă pentru 1.500 dintre aceştia. Meniul, îndestulător, dar de bun simţ: găluşte cu sos de roşii, măsline, brânzeturi, carne de viţel cu legume, mămăligă şi broccoli, tiramisu, apă, suc de portocale şi cafea...

Anul trecut, evenimentul a căpătat o amploare şi mai generoasă: peste 3.000 de săraci au fost invitaţi de Papă la prânz.

Aşadar, Francisc I este un exemplu care ar trebui urmat de cât mai mulţi clerici.

P.S. Mâine, voi comenta ce şi cum s-a întâmplat la Iaşi, după plecarea Sanctităţii sale...