Secția de umor a Poliției ieșene

 

Dan M.BREZULEANU

Acordați, vă rog, câteva clipe de atenție. Poate vreodată veți avea nevoie de ceva ce seamănă a experiență!

Un ieșean din rândurile clasei muncitoare, amenințat insistent cu moartea de un vecin - atât el, cât și fiul său minor - a mers la Poliție să solicite ajutor. Acolo, de bun-venit, l-au tratat ca pe un viitor delincvent, ca pe un suspect de infracțiuni, l-au făcut să aștepte ore întregi, l-au umilit…

Apoi, i-au luat o declarație și l-au trimis acasă. Fără explicații. Mă rog… o explicație ar fi aceea că „știm noi mai bine ce avem de făcut!” Serios? Pe naiba! N-au făcut nimic!

După un an, omul a mers să depună o nouă plângere, deoarece vecinului i-au reînviat, brusc, pe la miezul unei nopți primăvăratice, pornirile belicoase. La secția de Poliție, pe lângă obișnuita aroganță, demolatoare, o nouă mostră de „profesionalism” polițienesc: nu se găsește prima plângere! „O fi la colegul meu, dar e liber azi”, încearcă să justifice situația singurul agent disponibil, o adevărată statuie a plictiselii. Și a înregistrat, el însuși și cu pixul, noua plângere, cu promisiunea că „vor ajunge, ambele, în același dosar”. Serios? Pe naiba! N-au făcut nimic!

Se vede treaba că a fost doar un șiretlic polițienesc pentru a scăpa de cei ce consumă timpul forțelor de ordine (de unde o fi venit sintagma aceasta, că seamănă mai degrabă a blasfemie?!)…

A mai trecut vreo jumătate de an și omul cu plângerile, simțindu-se din ce în ce mai nesigur pe domeniul public, mai înfricoșat de manierele și năravurile războinice ale vecinului, a mers din nou la secția polițienească. Evident, nimeni n-a reușit, preț de vreo oră, să găsească plângerile buclucașe. Iar argumentele agentului de la ghișeu murdăreau, rând pe rând, toate fațadele ridicolului. „Sigur ați depus aici plângerile?”, „Vă mai amintiți cum îl cheamă pe agentul cu care ați vorbit?”, „De ce n-ați venit până acum?”, „Vecinul dumneavoastră locuiește la aceeași adresă?”, „La Parchet ați încercat?”…

După toate aceste mostre năucitoare de logică, cineva dă de firul acțiunii și trage cu fermitate de el. „Gata! Am găsit ce căutam. Vine imediat colegul care se ocupă de dosar. Așteptați 15 minute!”, anunță, victorios, omul de la ghișeu.

Când a intrat pe ușă, tânărul agent a salutat asistența și a făcut, discret, un semn ca omul cu plângerile să-l urmeze. În birou, acesta s-a scuzat pentru întârzierea dosarului, argumentând că „e volum mare de muncă”. „O fi – îi răspunde jălbarul de conjunctură – dar de mai bine de un an și jumătate chiar nu a găsit nimeni timp să se intereseze de soarta noastră?”

Agentul ridică din umeri de câteva ori, explică faptul că toată lumea care ajunge acolo „consideră că are prioritate, că sunt cazuri mult mai grave de rezolvat, că”… „Și dacă nouă ni s-ar fi întâmplat ceva, în tot acest timp, cine ar fi plătit pentru asta?”, a încercat să afle omul cu plângerile. „Nimeni!”, a venit, ferm, răspunsul polițistului.

Adică, înțelegeți și dumneavoastră că, de fiecare dată când aveți o problemă din clasa legilor penale, sunteți, definitiv, pe cont propriu! Iar continuarea agentului a fost de-a dreptul șocantă: „Eu vă anunț, oricum, că vecinului nu i se va întâmpla absolut nimic! Păi, veniți aici fără să știți cum îl cheamă, fără martori, fără probe și vreți să facem noi… ce?”... „E nou în bloc... Ați putea să vorbiți cu el, de exemplu, să cercetați…”, argumentează omul cu jalba. „Cum să merg eu, domnule, la ușa lui? Cine sunt eu să-l anchetez? Omul nici nu e obligat să-mi deschidă ușa!”

La așa răspuns, rămâi, oricât ai fi de călit în lumea aceasta a infracțiunilor, fără replică. Realizezi imediat că autoritatea statului e făcută praf, că e nevoie de mai multă școală pentru oamenii puși să nu încurce și mai mult legile, că lipsesc profesioniștii, că lipsește implicarea, că... Dar părăsești Secția 6 cu convingerea că nu mai există șanse ca instituțiile statului să se însănătoșească! Iar asta pentru că, evident, cei care-i păstoresc, cu șnururi atârnând și trese aurite, cu caschete înzorzonate și frunți încrețite, n-au timp de atâția neica-nimeni care vor să li se facă dreptate, așa, dintr-o dată, pe nepusă masă!

P.S. - Omul cu plângerile a primit un telefon, ieri, de la agentul care face „cercetările”. Știți ce-a vrut? Ei bine… să vină la secție, să facă recunoașterea vecinului din fotografii! Dacă n-ar fi de plâns, ne-ar podidi, colectiv, râsul, ca la un banc bun, de pe vremuri, cu milițienii și examenele chinuitoare din viața lor. Nu vi se pare cunoscut scenariul?  Diferă doar epoleții vineții și, din când în când, tehnica din dotare.