Şi religie, dar şi informaţie & cultură!
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Ca să evit orice posibile comentarii şi sau interpretări, readuc aminte că sunt creştin ortodox, chiar dacă nepracticant. Oricum, duşman neîmpăcat şi pe vecie al principiului crede şi nu cerceta aparţinând , de fapt lui Celsus, dar considerat citat din Biblie şi aplicat în practică de către foarte mulţi creştini. Iar credinţa mea este tolerantă, mai ales după ce un prieten mi-a povestit o pildă arabă (deci dintr-un spaţiu considerat intolerant!), ce spune că Dumnezeu este un munte în vîrful căruia se poate ajunge pe mai multe căi...
Ideea - veche de aproape un secol şi jumătate – construirii unei Catedrale (botezată de contemporani a mântuirii neamului). a revenit în actualitate imediat după 1990, iar materializarea ei a debutat în 2010 (finalizarea este prevăzută pentru anul 2021). Nu pun în discuţie necesitatea realizării unui edificiu de cult grandios; amintesc doar faptul că, potrivit datelor culese din presă, statul român ar fi contribuit, doar până acum, cu peste 120 milioane euro de la buget pentru acest obiectiv.
Trecând prin Bucureşti, pe lângă şantierul Catedralei, dacă eşti creştin practicant, poate să-ţi crească inima de mândrie.
În schimb, ca simplu cetăţean, parcurgând acelaşi oraş, vedeai, în urmă cu ani, un ansamblu de clădiri, pe cât de monumental, pe atât de abandonat (până la urmă, cel puţin parţial, a devenit un complex comercial). Construcţia lui a început în 1986, destinaţia iniţială fiind aceea de Muzeu Naţional de Istorie; în 1992, ansamblul este transferat pentru a putea deveni sediul Radiodifuziunii române, aşa-numita Casa Radio. Desigur, în acest caz, statul nu a mai găsit banii necesari materializării deciziei. Fapt cât se poate de regretabil, ţinând cont de importanţa postului public de radio, cu o acoperire a teritoriului şi o audienţă inegalabile, dar şi prin calitatea informaţiei, a actelor de cultură şi educaţie pe care le generează şi susţine în permanenţă.
De amintit este şi situaţia TVR Iaşi –, care emite din 1991, acoperind toate judeţele Moldovei, post deţinător a nenumărate distincţii naţionale şi internaţionale, probă a profesionalismului jurnaliştilor de aici.
În perioada 1991-2018, acest studio teritorial a avut sediul în str. Lascăr Catargi nr. 33, dar, atenţie, plătind, în ultimii 11 ani din acest interval, chirie (potrivit unor surse, circa 300.000 euro...), dat fiind că, în 2007, instanţa hotărâse retrocedarea imobilului către Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe din România (!).
În prezent, TVR Iaşi funcţionează, aşa cum (se) poate, tot într-un sediu închiriat, pe str. Lăpuşneanu, doar viitorul părând ceva mai plin de speranţe, având în vedere decizia Consiliului Local de a i se aloca, în administrare, pentru 25 de ani (!) un spaţiu de aproape 900 mp, în Bulevardul Independenţei nr.1, la mezanin, în locul unui fost supermarket (!). Mă abţin să comentez altfel decât cu semne de uimire...Pentru lucrările de amenajare ale acestui spaţiu este nevoie de bani ; se vor găsi ei, oare ? Nu-mi rămâne decât să sper. Şi, mai sigur, să mă rog...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau