Societatea civilă e încă la pubertate...

...după 28 de ani! Şi o asemenea realitate are, ne place sau nu, recunoaştem sau nu, repercusiuni asupra întregii societăţi.
Desigur, afirmaţia mea poate fi considerată subiectivă sau chiar neîntemeiată. Dar mă iau după ceea ce constat, după datele existente la ora actuală. Prefer să greşesc eu, descriind lucrurile puţin mai în negru, decât să cad în extrema cealaltă şi să adopt un ton triumfalist, aşa cum mi se pare că procedează locatarul principal de la Cotroceni. Care pare peste măsură de mulţumit de segmentul în discuţie. În iunie a.c., el afirma, nici mai mult, nici mai puţin, că „organizaţiile non-guvernamentale demonstrează că au o capacitate formidabilă de a se solidariza în rezolvarea problemelor, iar rolul societăţii civile a devenit unul extrem de puternic în prezent”, iar în urmă cu doar patru zile, revenind asupra subiectului, supralicita: „mobilizarea civică fără precedent în epoca comunistă este dovada maturităţii depline la care a ajuns societatea românească” (sublinierile îmi aparţin). Înaltul oficial nu s-a limitat la a lăuda în acest fel societatea civilă, ci a profitat de prilej pentru a critica dur politicienii şi „ficţiunile” lor, de parcă el nu ar proveni din rândurile acestora din urmă...
Conform unui dicţionar pe care se poate pune bază, una dintre accepţiile conceptului de societate civilă este acela de „totalitate a organizaţiilor şi instituţiilor non-guvernamentale care exprimă interesele şi voinţa cetăţenilor”. În ţara noastră, potrivit celor mai recente date (din păcate, de acum 5 ani) ar exista circa 67.000 de organizaţii de acest tip; problema e că, potrivit unui raport din primăvara acestui an, în 2015 erau active doar aproximativ 48.000! Pe de altă parte, un studiu relevă că „majoritatea oamenilor nu are încredere şi nu ajută ONG -urile deoarece acestea nu reuşesc să comunice eficient cu grupurile-ţintă şi comunităţile”. Efectuând o analiză şi mai în profunzime, realizăm că, din cele aproximativ 48.000 de fundaţii şi asociaţii, imensa majoritate se ocupă de probleme mai puţin importante (pentru a nu spune minore), şi reprezintă nu interesele şi voinţa cetăţenilor, sau a celor mai mulţi dintre aceştia, ci a unor ultra-minorităţi sau obţinerea unor avantaje personale, la care trebuie să adăugăm, pentru întregirea tabloului, organizaţii aflate în slujba unor cercuri sau persoane străine de România sau chiar ostile acesteia.
Am avut, încă în primăvara lui 90, prilejul unei ieşiri din Romînia şi şansa unor şederi îndestul de lungi în ţări precum Ungaria, Slovacia, Cehia şi Germania, care, printre altele, mi-au permis să constat că,ăn ţările respective, încă la acel timp, societatea civilă era bine organizată, nu doar formal, cât, mai ales, ca fond, ceea ce a şi făcut ca parcursul statelor numite să fie diferit de cel al României. După care, am tot sperat că, şi în acest domeniu, vom recupera, cu cât mai repede, cu atât mai bine, marele decalaj existent. Acest lucru, din păcate, nu s-a întâmplat, ceea ce a permis clasei politice să confişte puterea şi să dicteze mai în toate şi mai tot timpul potrivit propriilor interese – nici acestea identice cu cele ale cetăţenilor. Şi, din păcate, nu am temeiuri pentru a fi prea optimist în ceea ce priveşte viitorul: maturizarea şi diminuarea decalajului întârzie nepermis de mult..