Strigoii politici ies din morminte

Şi alianţele pot fi plagiate! În 2004, drept urmare a aplecării urechilor unor politicieni - în frunte cu Stolojan şi Băsescu - la vorbele şi îndemnurile unor analişti - precum Alina Mungiu-Pippidi şi Stelian Tănase – lua naştere Alianţa Dreptate şi Adevăr, văzută de către eminenţele ei, mai mult sau mai puţin cenuşii, drept cea mai bună alternativă la guvernarea Năstase. În acelaşi an, cea numită pe scurt ADA se şi instala la guvernare, cu toate că scorul cel mai mare în alegerile legislative fusese obţinut de către Uniunea PSD-PUR. De notat că transformarea învinşilor în învingători fusese posibilă doar prin aplicarea unei „soluţii imorale” (ruperea PUR de PSD), soluţie iniţiată şi pusă în practică de către un rezultant al unei transformări, prin intermediul căreia numărul doi al alianţei devenise numărul unu şi, implicit, candidat la preşedinţie. Cei care n-au memoria foarte scurtă îşi aduc aminte că, exceptând primii doi ani, nici aceia chiar de miere, perioada guvernării ADA nu poate fi caracterizată decât ca fiind una plină de tensiuni şi războaie, extrem de nocive, nu doar în plan politic, iar „naşii” de altădată, Mungiu & Tănase, au devenit unii dintre cei mai vehemenţi critici ai celui pe care îl susţinuseră întru a parveni la putere.

Dar, cum se întâmplă adesea la români, decesul de facto al Alianţei, consemnat pe 11 aprilie 2007, nu a fost dublat de desfiinţarea acesteia şi de jure. Fapt pe care, zilele trecute, l-au speculat doi indivizi care, de altfel, şi-au făcut o tradiţie din a profita în fel şi chip de pe urma a tot soiul de uniuni, combinaţii şi aranjamente – unul dintre ei cumpărând un partiduleţ pentru că nu a fost în stare să-şi facă unul, iar celălalt, conducând, prin uzurpare, aripioara unei formaţiuni politice aflate în moarte clinică de 13 ani. Spectacolul oferit de către cei doi „bărbaţi politici” şi adunătura din jurul lor este acela al unor strigoi care încearcă să impresioneze, dar nu reuşesc asta decât cu ţâncii şi femeile mai slabe de înger, dar este, mai ales, dovada că unii politicieni băştinaşi nu au câtuşi de puţin simţul ridicolului. Primul personaj amintit comenta, extrem de virulent, plagiatul doctoral comis de către succesorul său la şefia guvernului, însă, acum, reuşeşte contraperformanţa de a plagia o alianţă. Insul nu înţelege că, în mai anul trecut, printr-o demitere ruşinoasă, a fost înmormântat în groapa de gunoaie a istoriei şi joacă rolul de zombi.

Găinar la găinar nu-şi scoate ochii. Nici în partea stângă a taberei puterii, din păcate, nu putem consemna un simţ minim al realităţii. Sunt unii care-şi pun mari aşteptări în revenirea în politică a unui ex-premier, actualmente aflat la răcoare şi cu încă nişte procese care s-ar putea solda cu alte condamnări. Stranie, la prima vedere, pare reacţia celui mai mare adversar al personajului în discuţie, care priveşte senin posibilitatea acestei reîntoarceri, motivând că, în fond, omul nu şi-a vândut ţara, ci a fost băgat la puşcărie pentru o găinărie. Aha, carevasăzică găinarii, după ce-şi ispăşesc oleacă păcatele, sunt numai buni pentru a conduce iarăşi treburile ţării! Mai mult ca sigur, adversarul cu pricina gândeşte că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar putea trece şi el printr-o experienţă asemănătoare (slavă Domnului, alegaţii privind găinăriile sale abundă), şi-atunci îşi pregăteşte terenul, ceea ce m-a determinat să sintetizez relaţiile oculte în subtitlul acestui paragraf.

În ceea ce mă priveşte, cred cu tărie că un individ, oricare ar fi el, odată condamnat definitiv, indiferent dacă e cu suspendare sau executare, este mort pentru politică. În care poate reveni, cel mult, doar ca un strigoi. De fapt, consider că ar fi normal ca până şi cei doar anchetaţi/trimişi în judecată să fie ejectaţi de pe scena politică. Dar ştiu că nu se poate, pentru că ar fi riscul ca zisa scenă să rămână pustie...