Tânăra generaţie – tot mai departe de civilizaţie (II)

Dorian OBREJA

Continui cu încă un aspect din lunga listă doveditoare a lipsei de educaţie – şi, de aici, de civilizaţie – a unora dintre membrii tinerei generaţii.

Mă refer la punctualitate. Despre ea, Ludovic al XVIII-lea spunea că „este politeţea regilor”. Dar, de, trăim într-o epocă în care regii – la propriu şi la figurat – sunt tot mai puţini. Însă, hai să recurgem la o definiţie care poate fi – ar trebui – valabilă în actualitate: „punctualitatea este o calitate a persoanelor cu bun simţ (...) fiind o caracteristică a omului care desemnează capacitatea acestuia de a executa o sarcină la un timp prestabilit (un exemplu fiind când cineva ajunge la timp la o întâlnire)”. Indiferent că întâlnirea este de dragoste, de afaceri etc. Pe vremea în care eram cadru didactic universitar asociat, aproape nu era oră la care unul sau mai mulţi studenţi să apară după începerea cursului. Campioană a fost o absolventă, căreia îi eram îndrumător la licenţă, care m-a solicitat să văd lucrarea într-o anume zi, la o anume oră. Deşi veneam de departe, am fost punctual. Aspiranta la licenţă a întârziat mult şi „bine”!

Ca redactor-şef la câteva publicaţii, am fost nevoit, fără nicio plăcere, să mă despart de jurnalişti, de altfel talentaţi, care „nu înţelegeau” că un ziar trebuie să fie gata şi apară după un grafic strict.

Tânăra generaţie nu se abate doar de la regulile mai sus pomenite. Ea neagă şi respinge învăţarea prin memorare, şi încearcă să impună conceptul de „educaţie cu blândeţe”, deşi, întotdeauna, chiar în ţările cele mai civilizate, s-a aplicat principiul pedagogic „cu zăhărelul sau cu biciul”.

Aţi putea crede că e o opinie generată de apartenţa la o generaţie în vârstă, depăşită şi conservatoare.

Dar nu e aşa. Problema e veche de când lumea. Iată două citate care demonstrează evident aceasta: „Tinerii de azi iubesc luxul, au maniere proaste, contestă autoritatea, manifestă dispreţ faţă de bătrâni, preferă să vorbească în loc să înveţe, să exerseze”; „Tinerii de acum nu se gândesc la nimic altceva decât la ei înşişi. Nu au respect faţă de părinţi sau vârstnici”. Autorii spuselor sunt Socrate, în secolul IV, şi, respectiv, Petre Ermitul, în secolul XIII!

Pe cât e de veche problema – probabil de la începuturile umanităţii -, pe atât de vechi şi conflictul dintre generaţii. Parcă niciodată mai acut ca acum, dar e posibil să fie o percepţie subiectivă. Însă sunt şi păreri autorizate care susţin cam acelaşi lucru, Înainte de a mă referi la ele, aduc aminte că tânăra generaţie e numită „Y” şi membrii ei „mileniali”. Referindu-se la ea, psihologul Jean Twenhe o defineşte, într-o carte, drept „generaţia EU”. Alţii o denumesc generaţia „fulg de nea”, taxându-i membrii drept „hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi la cele mai banale lucruri şi situaţii”, narcisişti şi având cultul propriei persoane.

După generaţia „Y” ar urma cea „Z”. Şi apoi se cam termină alfabetul. În acelaşi timp cu el, s-ar putea termina şi lumea? Un răspuns negativ – care să ne ofere o rază de speranţă - depinde, în egală măsură, de părinţi, şcoală şi societate!