Tinerii şi bătrânii – cei mai proscrişi de actuala guvernare

   Dorian OBREJA  

Vă mărturisesc, cu toată sinceritatea, că aş fi preferat cu totul să scriu, în rândurile ce urmează, despre ghiocei şi toporaşi, despre păsările ce simt deja primăvara venită, despre o mulţime de lucruri definitorii ale acestei etape ale renaşterii naturii.

Din păcate, ca să-l parafrazez pe Nichita Stănescu, jurnalistul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală, deci mă văd obligat să privesc şi să scriu mai întâi despre semenii mei (astăzi, despre cei amintiţi în titlu, cu alte prilejuri, despre alţii, căci situaţia nu e mai roză nici la bugetari, nici la „privaţi”...).

Revenind la titlu, nu cred că afirmaţia conţinută de acesta ar putea fi falsă sau rodul unei percepţii deformate ori partizane. Haideţi să pornim şi să vorbim despre fapte concrete.

În urmă cu doi ani, o duamnă, paraşutată în politică de soţul ei, ţucălar (deci cel care duce ţucalul) al unui preşedinte de cea mai mare jenă şi de maximă tristă amintire, dar nu numai de către acesta..., declara, ritos, că „România va avea, în 2 decenii, bătrânii cei mai săraci din UE”. Azi, duamna cu pricina, pusă în fruntea unui domeniu care, printre altele, se ocupă şi de persoanele în vârstă, pare că „face totul” pentru ca predicţia să i se îndeplinească. După cum se ştie, pensiile, care conform unei legi votate şi promulgate de doi ani, nu vor mai creşte când şi cât prevedea actul normativ, ci abia în 2022 valoarea punctului de pensie ar putea fi majorată cu rata anuală a inflaţiei, la care s-ar putea adăuga maximum 50 din creşterea reală a salariului mediu brut. De amintit că, în UE, România ocupă o poziţie de toată tristeţea la riscul de sărăcie al grupei de vârstă privind persoanele peste 65 de ani, de unde şi plasarea pe penultimul loc în ceea ce priveşte speranţa de viaţă. Dar, după cum zicea personajul amintit, lucrurile pot fi şi mai rele...

Şi cei mai tineri români sunt discriminaţi. Conform unor studii la nivelul UE, copiii români ar fi cei mai săraci din ţările acesteia. În loc se se redreseze situaţia, se operează amânări, reduceri şi tăieri. După ce, cu chiu, cu vai, s-a ajuns ca alocaţia să atingă, recent, astronomica sumă de două sute şi oleacă de lei (ce oare se poate face cu aceşti bani?), perspectivele unor noi majorări sunt în ceaţă, vorbindu-se de vreo cinci etape – probabil, până la calendele greceşti. Nici studenţii nu vor mai beneficia de gratuitatea transportului pe tren, ci vor avea – ce guvern mărinimos! – o reducere de 50 la sută.

În mod cert, odraslele politicienilor, ca şi mamele şi taţii acestora (azi şi mâine...) nu depind de alocaţii & pensii, ci beneficiază de bani din conturile celor ajunşi în diferite funcţii şi poziţii. Aşa încât de ce ar fi interesaţi politicienii de ceilalţi copii şi bătrâni? La o adică, ce ar putea face aceştia? Doar n-or să facă grevă sau să iasă în stradă, sau chiar dacă le-ar face, nu i-ar păsa nimănui.

Desigur, intuiesc o replică: nu se poate vorbi de majorări într-o asemenea perioadă de pandemie şi deficit economic.  OK, dar cum se face că salariile, sporurile, pensiile şi alocaţiile îngheaţă, iar preţurile nu? Chiar dimpotrivă – deja creşterea costului carburanţilor va declanşa o inevitabilă avalanşă!