To be or not to B(r)E(xit)?

 

 

Dorian OBREJA

 

Mai întâi e nevoie, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul „Brexit” (termenul traducându-se prin „British exit” din UE), de o incursiune în istorie. Nu vă temeţi, din feiricire, doar în cea recentă...

UK a intrat în UE înainte ca aceasta să se constituie ! (drept care iese înainte ca ea să se dizolve...), prin aderarea, în 1973, la Comunitatea Economică Europeană (entitate precursoare a ceea ce este astăzi), prin decizie politică, destul de repede confirmată şi de un referendum, la care 67 la sută dintre britanici au aprobat actul. Numai că scena politică insulară s-a dovedit a fi inconsecventă: de unde, la început, laburiştii doreau retragerea din UE, ulterior această dorinţă s-a transferat la unii dintre conservatori, dar, mai ales, la membrii unei noi formaţiuni – a cărei direcţie era previzbilă după denumire, Partidul Independenţei (UKIP).

Apoi, lucrurile s-au precipitat, ieşirea din comunitatea europeană devenind pentru conservatori un major obiectiv politic, drept care, în iulie 2016, guvernul britanic a inclus şi un minister pentru retragerea din UE, iar în ianuarie 2017, premierul de atunci (în funcţie, deocamdată, şi acum), Theresa May, a adus la cunoştinţa opiniei publice un plan în 12 puncte privind separarea. Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie amintit că, în iunie 2016, un referendum dăduse „verde” unor asemenea măsuri, 51,89 la sută dintre cei prezenţi la urne votând în favoarea „divorţului”. Pe cale de consecinţă, premierul mai înainte menţionat a iniţiat procesul de retragere, comunicând acest lucru Consiliului European, pe 29 martie 2017. Ceea ce înseamnă că, pe 29 martie 2019, la ora britanică 23, ieşirea va deveni efectivă. În paranteză fie spus, cum România deţine, în această perioadă, preşedinţia Consiliului UE, îi va reveni ingratul rol de a pune bomboana pe coliva primului parastas din istoria comunităţii...

Ieşirea din Uniunea Europeană a unuia dintre cei mai importanţi actori ai acesteia va avea nenumărate repercusiuni, atât asupra ambelor părţi care se separă (UK era unul dintre marii contributori), cât şi asupra firmelor sau şi persoanelor aparţinând uneia dintre părţi, dar activând/trăind pe teritoriul celeilalte. Doar 2 exemple: mari patronate britanice vor un nou referendum, ştiind că retragerea va avea consecinţe negative, iar câteva zeci de mii de exportatori francezi ar dori şi ei acelaşi lucru, din acelaşi motiv,

Unul dintre foarte puţinele lucruri bune care s-ar putea întâmpla ar fi relaxarea disciplinei fiscale .

Dar încă mai suntem în perioada în care, în ciuda unor declaraţii extrem de ferme făcute de ambele tabere, decizia nu pare bătută în cuie definitiv. Cu alte cuvinte, e o stare de incertitudine, exprimată atât de sugestiv de un scriitor britanic, prin intermediul unui personaj de pe...continent – „to be or not to be...”. Acordul de ieşire a fost respins în Parlamentul britanic, dar, tot aici, după, executivul a reuşit să supravieţuiască unei moţiuni de cenzură (la mustaţă, cu doar 19 voturi).

Evenimentele sunt în desfăşurare, aşa încât rămâne doar să le urmărim şi apoi comentăm, orice predicţie având o mare doză de risc.