Un an pierdut. Sau şase?

Se amână. Acesta este verdictul dat de Curtea Constituţională referendumului propus de USL pentru revizuirea Legii fundamentale şi, implicit, pentru introducerea unui nou nivel administrativ în România – regiunea. Ca să fim mai exacţi, judecătorii CCR, pe care ne-am obişnuit să-i considerăm nişte zei pe pământ, deşi sunt muritori, cu toate metehnele şi obiceiurile omeneşti şi, mai cu seamă, româneşti, nu s-au pronunţat nici asupra Constituţiei, nici asupra regionalizării. Ei au avut ceva doar cu diminuarea la 30% a cvorumului necesar validării unui referendum. Şi nici măcar acest lucru nu este neconstituţional, ci faptul că prevederea intră în vigoare prea devreme, cu un an şi ceva înainte de alegerile prezidenţiale. Cu alte cuvinte, dacă legea de organizare a referendumului s-ar aplica peste un an, totul ar fi în regulă. Am încercat să căutăm o motivare la acest verdict, se dau încă peste cap politicienii să afle acelaşi lucru, dar răspunsul întârzie. Ce s-ar fi putut întâmpla într-un an de zile? Îşi făcea oare cineva griji că noua constituţie a USL ar fi trecut mai uşor cu un prag de prezenţă redus substanţial la referendum? Misiunea nu e chiar atât de uşoară. O spune asta chiar renegatul pesedist Mircea Geoană, care, ieşit de sub efectul flăcării violet, evocă un risc important chiar şi în această ipoteză, având în vedere unitatea şi coerenţa în acţiune de care dau dovadă liderii USL la momentul de faţă. O altă variantă de lucru ar fi aceea că majoritatea pro-Băsescu din CCR ar fi decis astfel de teama uni noi suspendări a unui preşedinte care nu se mai sfieşte să se afişeze la cârma noilor fundaţii şi mişcări eminamente politice, erijându-se nu în şef de stat, ci mai mult în postura de fost, actual şi viitor şef de partid. Ar trece un nou referendum pentru demiterea sa din funcţie? Ba bine că nu. Dar, aceste aspecte par să nu mai conteze acum, din moment ce avem o decizie de necontestat a unei instanţe deţinătoare a adevărului absolut precum CCR. Nu mai contează că nu se aduce nicio justificare plauzibilă pentru amânarea cu un an a efectelor unei legi adoptate astăzi. Surprinzător însă, liderii USL par să se fi împăcat cu ideea. „Nu moare nimeni un an de zile”, ne spune premierul Victor Ponta, cu un calm şi o maturitate din ce în ce mai suspecte, după ardoarea dovedită în proiectul regionalizării, dar şi a modificărilor la Constituţie, trecute şi prin filtrul şi votul supuşilor din PSD. Ce mai contează un an de dezbateri sterile, de banii cheltuiţi cu diverse forumuri şi comisii, cu oengişti arvuniţi pentru elaborarea unor proiecte de lege uşor digerabile de către marele public? La mijloc ar fi tot un calcul politic. O suprapunere a prezidenţialelor cu un referendum constituţional ar putea avantaja un candidat susţinut de USL. Asta în cazul în care modificările propuse nu vor avea darul de a trage în duşmani care, în decembrie 2014, îşi vor fi pregătit deja bagajele pentru plecarea de la Cotroceni. Sau, cine ştie, poate vom avea un alt referendum mai înainte, acela pe care Traian Băsescu îl tot vântură de vreo lună încoace, dar în privinţa căruia refuză să semneze şi decretul de organizare, în lipsa unui vânt prielnic dinspre pupa.
Cum spuneam, ce mai contează un an pentru politicienii români? Nimic. Să mai aşteptăm. Nu ar fi nicio supărare însă, dacă talibanismul unor Dragnea ori Ponta nu se repeta cu obstinaţie că dacă nu facem anul acesta regionalizarea nu vom putea atrage miliardele de euro de la UE, puse deoparte din 2014 încolo, până în 2020. Sau poate, cine ştie, o fi şi acesta vreun motiv în plus pentru a justifica neputinţa în absorbţia fondurilor europene. Că şanse prea mari pentru un „dezgheţ” pe acest front nu se prea întrevăd. Cu regiuni sau fără…