Urzeala clanurilor

default

Dimensiune font:

| 26-06-2014 07:00

Dacă unii dintre români s-au întristat amar (personal, cunosc câteva cazuri chiar printre colegii de redacţie) când un post de televiziune a pus punct sezonului actual din serialul „Urzeala tronurilor”, iată că au acum ocazia să urmărească o producţie care s-a anunţat, din start, de şi mai largă audienţă. După cum probabil aţi intuit, este vorba de mega-scandalul de corupţie din familia prezidenţială, în care Mircea Băsescu a fost turnat de interlopi într-un dosar de toată frumuseţea: cu înregistrări, filmuleţe, stenograme şi toate ingredientele pe care chiar fratele Traian le-a promovat cu sârg în cei zece ani de justiţie şi trai bun promise naţiei. Toate, stropite din belşug cu lacrimi prezidenţiale, aşa cum îi stă bine unui personaj care, dintr-un outsider blazat în 2004, dispus să renunţe pe vecie la politichie, s-a cocoţat în cea mai înaltă funcţie în stat, plângând pe umărul uscăţiv al epuizatului Stolojan. O dată pe săptămână, Izaure şi Mondiali (ce personaje de poveste!) ne promit înregistrări la ore de maximă audienţă, prilej pentru Badea şi Gâdea să se dea în stambă pe youtube pe ritmuri de manele, cu gesturi de cocalari care jelesc pe refrenul „Frate, frate, frăţiorul meu…”.
Cam acesta ar fi peisajul mediatic în care ne învârtim în aceste zile, stând cu ochiul şi timpanul pe dezvăluirile pe care le va mai face „Băsică”, nimeni altul decât fiul marelui Bercea Mondial, închis pe ani mulţi la mititica. Estimp, Justiţia se dă de ceasul morţii să pară independentă, după ce doi ani a tăcut mâlc pe subiectul cu pricina. Nu spunem că ar fi luat şpagă două milioane de euro, aşa cum strigă Mondial-senior din duba penitenciarului, dar nici să se dea acum Codruţa Kovesi oprimată şi executată public de televiziunile mogulilor. Care televiziuni, dacă nu aveau un dinte împotriva justiţiei în direct promovate de Traian Băsescu în toţi aceşti ani, probabil că tăceau şi ele mâlc, iar astăzi am fi plâns în continuare după Urzeala Tronurilor. În plan politic, Parlamentul adoptă declaraţii după declaraţii, liderii de partide fac spume la gură, în vreme ce Traian Băsescu le promite „domnilor” care îi cer demisia că are de gând să-şi ducă mandatul la Cotroceni până în ultima zi. Aşa consecvenţă, mai rar întâlneşti! După ce a cerut eliminarea oricăror imunităţi pentru parlamentari, iar foştii săi consilieri cer chiar eliminarea acestora prin Constituţie, inclusiv pentru preşedintele ţării, Traian Băsescu s-a gândit să se mai ascundă de braţul justiţiei încă patru luni. Căci, încet-încet, vedem că laţul în jurul domniei sale se strânge tot mai mult. După fratele Mircea, vedem acum că urmărit penal ar fi şi ginerele Mihai Pricop, soţul notăresei Ioana Băsescu, acuzat de matrapazlâcuri cu retrocedări de terenuri. Că or fi de la Nana, că or mai fi şi altele, nimeni nu ştie. Cert este că serialul „Urzeala tronurilor” poate fi uşor înlocuit cu „Urzeala clanurilor”, în care, sincer, nu mai ştii care e interlop şi care preşedinte. Asta dacă nu or fi una şi aceeaşi persoană…
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei