Violenţa - incompatibilă cu existenţa !

 Dorian OBREJA

Tocmai ce mă aflam în momentele în care meditam ce anume subiect să abordez în editorialul de astăzi, când m-a sunat o cititoare, care mi-a sugerat unul. Mai exact, m-a rugat mult să „comit” un soi de scrisoare deschisă, adresată televiziunilor, în cuprinsul căreia să le solicit stoparea difuzării filmelor violente, considerate modele pentru virtuali sau reali infractori (aceasta, desigur, având ca punct de plecare tragediile consemnate recent la Caracal).

Cum fac parte din categoria (din păcate, numărând tot mai puţini membri...) jurnaliştilor ce prenumără printre principiile lor şi pe acela ce afirmă „cititorul nostru – stăpânul nostru”, dar şi pentru că solicitarea mi se pare pe deplin întemeiată, iată că mă fac mesagerul ei.

Din păcate, cu inima strânsă. Sau, mai precis, plină de scepticism. Pe de o parte, pentru că vocea raţiunii – inclusiv atunci când mai reuşeşte să se exprime prin intermediul presei – se loveşte, în mod evident, de un zid de tăcere şi indiferenţă. Pe de alta, pentru că nu văd în ruptul capului segmentul media vizat, televiziunile, dispuse în a renunţa la rating şi, de aici, la profituri.

În fine, pentru că lucrurile sunt ceva mai complicate şi mai complexe. Dacă situaţia s-ar putea rezolva numai prin interzicerea difuzării filmelor violente, ar fi mai simplu de acţionat. Numai că aceste filme sunt făcute, există şi pot fi văzute în diferite feluri, nu doar pe micul ecran. Prima verigă în lanţul slăbiciunilor se află în rândul producătorilor unor asemenea pelicule. Ştiu că, până prin anii 60, în SUA exista o comisie care viziona tot ce urma să fie difuzat şi tăia (cenzura, dacă vreţi) orice scenă considerată imorală (cu trimiteri la bauturi, nuditate, violenţă), mergând, când era cazul, până la interzicerea filmului. Interesul pentru profit a câştigat btălia cu morala, comisia a fost desfiinţată, iar rezultatele au început să fie din ce în ce mai « bune ».

Dar, după cum spuneam, nu ne putem referi doar la producţiile cinematografice destinate adulţilor. Totul începe din copilărie, odată cu desenele animate (din ce în ce mai pline de agresiuni verbale şi sau fizice), continuă cu jocurile video şi filmele şi culminează, poate nu o să vă vină să credeţi, cu ştirile ! Da, pentru că mulţi dintre editorii acestora, indiferent că e vorba de presa scrisă, audio sau video, au drept slogan „orice ştire în care curge sânge este una de prima pagină (sau breaking news)”. Dovedindu-se, conform studiilor sociologice, că violenţa are priză, se dă cât mai multă şi mai des. Cât despre zona internetului, acolo chiar putem vedea/auzi de toate, libertatea fiind deplină...

Ceea ce duce situaţia într-o fundătură înseamnă adăugarea la elementele mai sus amintite (care ţin de educaţie şi informaţie) a realităţilor că legile sunt extrem de blânde, şi, în nepermis de multe situaţii, tot blânzi – dezinteresat sau nu – se dovedesc şi cei puşi să vegheze la aplicarea lor, respectiv la pedepsirea în urma încălcării.