Electorat puţin = ciocu mic!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 07-11-2021 21:34

 Dorian OBREJA

Alegerile parlamentare din decembrie anul trecut au reuşit să intre în istoria celor post-decembriste de acest fel prin înregistrarea unui record negativ: cea mai scăzută prezenţă la urne, ceea ce a însemnat, indubitabil, un serios vot de blam dat clasei politice, dar netratatat de către aceasta în consecinţă, fiecare dintre cele patru partide, plus o formaţiune etnică (despre care unii spun că ar fi partid, alţii susţin că ar fi ONG, existând şi controverse privind înscrierea în registrul partidelor politice), împăunându-se cu „succesurile” obţinute.

Concret, în secţiile de votare, au ajuns doar cu puţin peste 5,7 milioane de alegători, reprezentând 31,84 la sută din cei aproape 19 milioane înregistraţi.

Pentru a oferi argumente de necombătut tezei pe care doresc să o susţin în rândurile ce urmează, aduc aminte şi alte cifre: pentru PSD au votat 1.705.000 alegători, însemnând 29 la sută, pentru PNL – 1.486.000 – 25 la sută, iar pentru USR-PLUS -  906.000 – 15 la sută.

În mod evident, nicio formaţiune politică nu avea majoritatea care să-i dea dreptul a propune un premier şi un guvern, acestea urmând a fi decise după alianţe şi consultări. S-a preferat, datorită simpatiilor şi dorinţelor „marelui combinator” de la Cotroceni, încropirea unei alianţe între partidele de pe locurile 2,3 şi 5 (veşnica balama udemeristă), cu ajutorul celor 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, ajunşi în Parlament indiferent de câte voturi obţinuseră. Deci s-a constituit o majoritate fragilă (din câtă aritmetică mai ştiu eu), depăşind cu foarte puţin – şi nu se ştia pentru cât timp, avându-se în vedere tradiţia parlamentarilor mioritici de a migra – 50 la sută. Dar staţi aşa, că discuţia nu se termină aici: e vorba de oleacă peste 50 la sută din 31,84 la sută (alegători votanţi). Iarăşi, după artimetica mea, iese aşa, cam la 16 la sută. Putem vorbi, în asemenea circumstanţe, de reprezentativitate şi legitimitate? La acea dată, deja se putea prevedea pandemia de covid, în România nici situaţia economică nu era grozavă, plus că mai erau de făcut sau schimbat destule legi – pentru rezolvarea tuturor acestor probleme fiind mai mult decât necesară o majoritate cât mai asigurătoare a liniştii următorilor patru ani. Inconştienţa politicienilor şi partidelor care au acceptat o asemenea coaliţie nu era egalată decât de ambiţia celui supranumit, mai recent, Mutankamon, de a avea „guvernul meu”. Şi, iată că a avut, nici în doi ani, 3 premieri (Orban, Ciucă şi Cîţu) şi 2 guverne (primul, picat cu 261 de voturi, iar al doilea stabilind un record post-decembrist, prin căderea cu 281 de voturi), plus, până acum doar, două propuneri de premier/executiv - dintre care primul a luat doar jenantul număr de 88 de voturi, iar al doilea s-a retras cu o zi înainte de a obţine o cifră apropiată.

Zilele trec rapid, fiecare dintre ele aduce pagube imense (inclusiv în decedaţi) ţării, dar e tot mai greu de prognozat când şi cum şi dacă se va termina criza politică, suprapusă, din nefericire pentru noi, peste alte două crize. Cel mai înţelept ar fi fost, chiar după alegerile din decembrie 2020, să se facă, măcar ca tranziţie, un guvern de tehnocraţi, sau unul de uniune naţională. Dar, când ambiţiile personale sunt mai mari şi mai decisive decât interesul ţării, rezultă ceea ce se vede...

La momentul în care scriu, şansele cele mai mari pare a le avea o coaliţie PSD-PNL, plus balamaua UDMR & minorităţile naţionale, ceea ce ar duce la o majoritate de circa 2/3.  Întrebarea pe care mi-o pun e următoarea: au oare, mandat, de la alegătorii lor, PSD şi PNL să se alieze? Sau, după alegeri, se aplică, indiferent de partid, politica ştiută drept a „ciocului mic”? Şi mai am o întrebare: de au loc întâlniri şi consultări departe de ochii presei, ai lumii; adică, oare, politicienii îşi închipuie că negociază moştenirile mamelor lor? 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România e în război. Informațional!
22/04/2024 21:46

Dorian OBREJA Sunteti bine? Putin ingrijorati de războiul din vecinătatea noastră, de dronele ce mai pică sau plutesc pe mare, tinuti in priză de mesajele ro-alert? Sau pe deplin linistiti, că doar sunte ...

O campanie respingătoare
21/04/2024 21:48

  Dorian OBREJA Memoria oamenilor (cu exceptia celor foarte dotati sau antrenati) – din fericire sau din păcate, de la caz la caz...- nu inregistrează performante. Cu alte cuvinte, uităm, uneori ...

Moldova, departe și pe calea ferată
16/04/2024 17:48

 Dorian OBREJA De acord, incet-incet, Moldova, in general, si Iasul, in mod particular (specific acest oras , deoarece a fost si incă mai este, chiar dacă nu in toate si mereu, capitala acestei provinci ...

Somnul națiunii naște...sondaje
14/04/2024 21:22

 Dorian OBREJA Absenteismul la ultimele randuri de alegeri a atins, in tara noastră, niveluri record. În acelasi timp, procentul celor prezenti ar putea da impresia – nu cred că foarte cores ...

Cornel Nistorescu: Toni Greblă nu greblează nimic
14/04/2024 00:26

Coplesiti de năzdrăvăniile tembele ale lui Piedone si de zimbetele fortate si disperate ale doctorului Cirstoiu, n-am mai realizat că ne scapă multe aspecte ale anului electoral. Si unul dintre ele arată ...

Cornel Nistorescu:Du-te-n NATO!
12/04/2024 17:48

Presedintele nu putea să treacă peste aniversarea NATO, institutia de care isi leagă atitea sperante ca să mai părăsească măcar o vreme Romania. Fac parte dintre aceia care sunt convinsi că presedintel ...

Un cotidian elvețian important afirmă că România ar putea fi printre primele țări din NATO care ar trimite trupe în Ucraina, alături de Franța
11/04/2024 00:15

Cotidianul Neue Zürcher Zeitung sustine că Romania si Polonia s-ar implica printre primele in războiul din Ucraina, in cazul in care Franta ar decide să trimită trupe in această tară Intr-un articol des ...

Autostrăzile Moldovei se strecoară greu
09/04/2024 07:26

 Dorian OBREJA Pentru a evita confuzii sau interpretări, precizez, de la bun inceput, că  verbul a (se) strecura, in cazul de fată, nu trebuie receptat ca insemnand a trece printr-o strecurătoare ...

Muntele și șoriceii
07/04/2024 21:16

Dorian OBREJA Nu incetez să mă mir, dar, mai ales, să regret imensele energii consumate in politică – imense in raport cu rezultatele. Drept care consider cu totul adecvat taxarea acestui raport ca a ...

Urmările războiului – în farfuriile noastre
01/04/2024 20:57

Dorian OBREJA Iar dacă ar fi doar in farfurii, ar mai merge, dar e vorba, in cele din urmă, de sănătatea trupului si a mintii, ce poate fi (si, in multe situatii, chiar este) afectată de ceea ce consumăm ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei