Euro ar putea să revină pe o pantă descendentă

1analiza1

Dimensiune font:

| 02-02-2020 19:22

În ianuarie, cursul euro a avut o evoluţie stabilă, fluctuaţiile lui fiind de circa jumătate de ban. Faţă de sfârşitul anului trecut, media dolarului a urcat cu 7 bani iar cea a francului elveţian cu circa 6,6 bani.

Cursul euro a fluctuat săptămâna trecută între 4,7769 şi 4,7798 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,7779 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,776 – 4,783 lei, cu închiderea la 4,78 lei.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat luni o cotaţie a euro de 4,7808 lei, egală cu maximul istoric al cursului stabilit de BNR, pentru ca vineri rata să fie de 4,7789 lei.

Dolarul american a crescut miercuri la 4,3418 lei, pentru a scădea vineri la 4,3309 lei.

Moneda elveţiană a încheiat luna la 1,068 – 1,1071 franci/euro, după un minim de 1,067 – 1,07 franci/euro, după ce ianuarie a debutat cu valori de 1,083 – 1,087 franci/euro. Această evoluţie a făcut ca media ei să crească marţi la maximul ultimilor cinci ani de 4,4767 lei, pentru ca vineri ea să fie stabilită la 4,4691 lei.

Finalul de la sfârşitul lui ianuarie al tragicomediei Brexit, a determinat creşterea cursului lirei sterline. Aceasta a urcat vineri de la 5,6463 la 5,6778 lei, maxim al ultimelor şapte săptămâni.

Luni, preţul gramului de aur a atins maximul istoric de 220,9342 lei. La sfârşitul lunii, uncia de aur a urcat pe pieţe specializate la 1.572 – 1.590 dolari, însă deprecierea monedei americane şi ora stabilirii preţului de către BNR, a făcut ca gramul de aur să scadă de la 220,3379 la 220,0322 lei.

Nivelul lichidităţii din piaţa monetară a scăzut semnificativ la începutul săptămânii. În aceste condiţii, suma atrasă de BNR la operaţiunea de tip repo realizată luni a fost de doar 70 milioane lei.

Cu toate acestea nivelul indicilor ROBOR nu a cunoscut schimbări majore. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 3,18 la 3,17%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,25 la 3,24%, minim al ultimei luni, iar indicele la 12 luni a stagnat la 3,31%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie descendentă în prima jumătate a săptămânii, fiind atins un minim de 1,0992 dolari. Joi şi vineri, moneda americană a început să piardă teren pe pieţele internaţionale, astfel că euro a urcat vineri la 1,1017 – 1,1097 dolari, bursele americane închizându-se la 1,1093 dolari.

Miercuri, Rezerva Federală americană a decis să menţină dobândă sa cheie la 1,50 – 1,75%, ignorând presiunea exercitată de Donald Trump care solicită, de mai mult timp, o scădere a acesteia.

Euro ar putea să revină pe o pantă descendentă după ce s-au înmulţit pariurile pe o nouă reducere a dobânzii de către BCE, până la sfârşitul acestuia an.

Bitcoin a avut o evoluţie ascendentă pe pieţe specializate. Criptomoneda a urcat de la circa 8.300 dolari, la începutul săptămânii, la aproape 9.600 dolari, pentru ca vineri să fluctueze între 9.200 şi 9.400 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Urșii, subiect pentru un management pe termen lung. Ce vrea ministrul Mediului
26/02/2021 14:47

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat că Romania are nevoie de un management al urşilor făcut pe termen lung şi că in ţara noastră se intervine doar după ce s-a intamplat ...

Vor fi recalculate 5 milioane de pensii
26/02/2021 13:30

Raluca Turcan, ministrul Muncii, anuntă, incepand de vineri, recalcularea a 5 milioane de dosare din sistemul public de pensii. Datele vor fi colectate cu un nou soft, care deja a fost testat. Chiar dacă pen ...

Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu
26/02/2021 11:05

 Comunicat de presă 26.02.2021 Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iasi – Dancu  

Leonardo Badea (BNR): Evoluția economiei și mixul de politici publice
26/02/2021 10:57

 Leonardo Badea (BNR): Evolutia economiei si mixul de politici publice     Viceguvernatorul BNR, domnul Leonardo Badea, a declarat:   „Deja de mai bine de un an aproape toate ...

Lebedele de pe râul Prut, o adevărată atracție turistică
26/02/2021 07:10

Priveliste spectaculoasă la Cernăuti, in Ucraina. Sutele de lebede de pe raul Prut au creat un peisaj de poveste şi au devenit o atracţie turistică. Un localnic are grijă să le aducă de mancare in fie ...

Captură-record de droguri - 23 de tone de cocaină au fost descoperite în porturile Hamburg și Anvers
25/02/2021 11:47

Circa 23 de tone de cocaină au fost descoperite in containere in porturile din Hamburg şi Anvers, a anunţat miercuri serviciul vamal german, referindu-se la cea mai mare captură de cocaină din Europa, rela ...

Lovitură dată companiilor de stat - vor avea maximum cinci membri în Consiliul de Administraţie
25/02/2021 11:40

Premierul Florin Ciţu a anunţat, joi, că va propune ca toate companiile de stat să aibă maxim cinci membri in Consiliul de Administraţie. „Cu siguranţă locurile vor fi reduse şi ne uităm şi la ...

Mandate de aducere într-un dosar cu daune de 1,5 milioane de lei. Capii operațiunii ar fi falsificat documente pentru a obține ajutoare COVID
25/02/2021 11:22

Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe langă Judecătoria Sectorului 1, pune in aplicare, joi dimineaţa, 99 de mandate de aducere, in ...

Principiul
25/02/2021 11:15

Principiul „primul venit, primul servit" a fost eliminat din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind măsurile de sprijin pentru companiile din domeniul HoReCa, potrivit ministrului Economiei, A ...

ANAF a realizat un Ghid pentru persoanele care realizează venituri din premii și jocuri de noroc
24/02/2021 17:22

 Persoanele fizice care realizează venituri din premii si jocuri de noroc atat din Romania, cat si din străinătate, au obligatia să declare veniturile si să plătească impozite la buget. În ace ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei