Expoziţie de pictură şi grafică a artistei plastice Camelia Rusu Sadovei

default

Dimensiune font:

| 03-12-2012 06:06

Suceava - La Galeria de artă „Ion Irimescu” s-a deschis expoziţia personală de pictură şi grafică a artistei plastice Camelia Rusu Sadovei. Expoziţia a fost prezentată de artistul plastic Iulian Asimionesei şi de poetul Mihai Sultana Vicol.

O expoziţie pe care colegul de breaslă Iulian Asimionesei a apreciat-o ca fiind „dincolo de conjunctura politică şi religioasă a momentului” (atmosferă electorală conjugată cu cea spirituală a sărbătorii de Sf. Andrei, „un eveniment de suflet în viaţa Cetăţii”, provocat de o artistă al cărei nume are rezonanţă „nu numai în arta bucovineană, ci şi în cea naţională”.

Iulian Asimionesei a încercat să ofere publicului participant „o cheie pentru desluşirea operei” Cameliei Rusu Sadovei, făcând referire la pictorul florentin Sandro Botticelli şi la „suavitatea formei pe care o regăsim în pictura Cameliei”, dar şi la compoziţiile în care se întrevede „o combinaţie între micii maeştri olandezi şi pictura lui Vermeer”.

Subliniind faptul că artista, care „s-a raportat întotdeauna la marea artă”, şi-a găsit „propriul său ritm, ritmul Zen, caracterizat prin linişte, calm şi armonie”, Iulian Asimionesei a remarcat faptul că „şi în lucrările de acuarelă artista rămâne monumentală”.

Celălalt comentator, Mihai Sultana Vicol, care a emis o serie de consideraţii cu „sensibilitatea poetului”, a mărturisit că a rămas „surprins de rafinamentul, gingăşia şi suavitatea lucrărilor” Cameliei Rusu Sadovei, remarcând totodată că în lucrările ei nu se văd „stările sufleteşti”, „nu se trădează niciodată pe sine însăşi”.

„Putem construi frumosul”, a spus la final artista, adăugând că, dacă măcar una dintre lucrările sale a reuşit să ne stârnească emoţia şi ne-a plăcut, înseamnă că menirea ei, ca artist, s-a împlinit.

Irina Bucşinescu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
 Finalizarea lucrărilor la Teatrul „Mihai Eminescu” costă 8 milioane de euro
26/11/2020 14:30

Primăria din Botosani vrea să imprumute bani pentru restaurarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Pentru actori si public vor urma incă patru ani de aşteptări, pe langă cei opt care au trecut pan ...

Accident în lanţ în centrul Iaşului
26/11/2020 14:16

Traficul in zona Halei Centrale este blocat duoă un carambol in care au fost implicate mai multe autoturisme şi un tramvai Accidentul nu s-a soldat cu victime.  UPDATE Din primele informaţii, mijlocul ...

VIDEO Un milion de euro gasiti la politistii si functionarii implicati in
26/11/2020 13:26

 Procurorii DGA si DNA au descoperit aproape 1 milion de euro in urma perchezitiilor desfasurate joi, 26 noiembrie, la angajatii de la Serviciul Permise si Inmatriculari Suceava implicati intr-o ...

„Rampa de lansare”, festival de Ziua Bucovinei
26/11/2020 12:44

Asociaţia culturală „Romantic Art” in asociere cu Primăria şi Consiliul Local Suceava, avand ca parteneri Teatrul „Matei Vişniec” şi Fly Music Romania, organizează in perioada 2 ...

Burse pentru 15 elevi și studenți din partea Episcopiei Hușilor
26/11/2020 12:30

Un număr de 15 elevi şi studenţi cu rezultate deosebite din judeţul Vaslui vor primi in cursul anului şcolar şi universitar 2020-2021 burse de studiu din partea Episcopiei Huşilor, in cadrul programulu ...

Intervenție urologică extrem de rară, la Parhon
26/11/2020 12:27

* medicii au imntervenit, in regim de urgentă, pentru salvarea unei paciente oncologice, diagnosticată cu COVID-19 O femeie in varstă de 69 de ani a fost diagnosticată in urmă cu doi ani cu un cancer de c ...

Lear Corporation anunță angajări masive
26/11/2020 12:19

Una dintre cele mai mari companii din Iasi, Lear Corporation, vine cu o veste foarte bună. În timp ce firmele renuntă la angajati din cauza problemelor create de pandemia de coronavirus care a dat pes ...

Percheziții la angajați ai filialelor RAR din Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Suceava
26/11/2020 12:11

Lucrători de la Direcţia Judeţeană Anticorupţie Suceava, precum şi angajaţi ai filialelor Registrului Auto Roman din judeţele Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Suceava ar fi vizaţi de p ...

Comunicat de presă  PNL Iași are cei mai mulți tineri pe listele candidaților pentru alegerile parlamentare din întreaga țara
26/11/2020 11:41

  Comunicat de presă PNL Iasi are cei mai multi tineri pe listele candidatilor pentru alegerile parlamentare din intreaga tara     7 din cei 22 de candidati ai Filialei Judetene PNL Iasi pe ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei