Fiul lui Gabi Luncă, marele absent de la înmormântarea artistei. Care este motivul cutremurător al absenței

gabi-lunca-si-fiul-emanuel-onoriu

Dimensiune font:

| 08-04-2021 07:00


Emanuel Onoriu, unicul fiu al regretatei Gabi Luncă, nu a participat la slujba de înmormântare a artistei. Acesta a fost, de altfel, marele absent de la evenimentul extrem de trist care a avut loc ieri, în Cimitirul Dămăroaia, scrie antena3.

Iar motivul pentru care a absentat de la ultima zi pe pământ a mamei sale este unul cutremurător, potrivit unor surse din anturajul lui, citate de Cancan. Rebeca, Estera, Sara și fratele vitreg, Costel, și-au luat rămas bun pentru totdeauna de la mama lor.

Emanuel Onoriu nu a putut însă să fie alături de familie, pentru că ar fi fost diagnosticat, la rândul său cu COVID-19, boala care i-a adus sfârșitul îndrăgitei cântărețe. Sunat de jurnaliști să explice de ce lipsește de la înmormântare, Emanuel Onoriu a refuzat să ofere amănunte, însă potrivit acelorași surse, acesta este o persoană destul de sensibilă şi ar fi fost prea afectat de pierderea mamei sale.

Gabi Luncă a fost înmormânată, marţi, în cimitirul bucureştean Dămăroaia, în cadrul unei ceremonii speciale.

Ceremonia a inclus mai multe opriri pe traseul către cavoul din cimitirul bucureştean.

O primă oprire a avut loc la sediul TVR, unde a fost depus un portret al artistei. O altă oprire în faţa casei sale.

Pe tot acest traseu, cortegiul funerar a fost însoţit de lăutari care au intepretat cântece din aria care a consacrat-o pe marea dispărută.

Din cauza precauţiilor sanitare legate de COVID, nu s-a putut ţine un priveghi în sensul clasic însă luni seară, la Romexpo, circa 150 de persoane s-au recules în aproprierea sicriului sigilat în care a fost depus trupul interpretei.

Potrivit familiei, ultima dorinţă a lui Gabi Luncă a fost respectată: copiii i-au cumpărat regretatei artiste un cavou exact cum își dorea ea. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:56

%ANUNTSPECIAL%
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4540291 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: suprafata totala de 22,49 ha pasune comunala, conform caietului de sarcini, destinata pasunatului caprinelor si ovinelor din comuna Sipote, bun public situat administrativ pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Şipote, judeţul Iaşi conform HCL 49/26.04.2021 și temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: prin solicitarea scrisă, de la sediul Primăriei Comunei Sipote. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentației de atribuire de 50 lei în numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul concedentului: RO95TREZ24A705000200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului: 4540291 . 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 11/05/2021, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 19/05/2021, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusă la Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original și 1 exemplar copie. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19/05/2021, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Acțiunea în justiție se poate introduce la JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 26/04/2021
Doi migranți au fost călcați cu tractorul. Oamenii au trecut granița fraudulos și se odihneau într-un lan de rapiță când au fost loviți de tractor
08/05/2021 10:09

Doi migranţi de origine afro-asiatică, care au trecut fraudulos graniţa din Serbia spre Romania, au ajuns la spital, după ce au fost loviti de un tractor. Cei doi se odihneau intr-un lan de rapită, in zo ...

O fată de 12 ani a deschis focul într-o școală din SUA. Trei persoane au fost rănite
08/05/2021 06:45

O elevă de clasa a şasea a deschis focul intr-un colegiu din Idaho, in vestul Statelor Unite, şi a rănit uşor trei persoane - doi elevi şi un angajat -, inainte să fie dezarmată de către o profesoa ...

Șase români arestați în SUA. Ei sunt acuzați că au încercat să jefuiască un templu budist
07/05/2021 13:58

Sase romani au fost arestati in SUA, acuzati de că au incercat să jefuiască un templu budist vietnamez din Rogers, Arkansas, in ceea ce pare a fi o serie de spargeri si furturi din templele budiste asiatic ...

Lidera unei secte din Colorado numită „Zeiţa Mamă” a fost găsită „mumificată” într-o casă din Colorado. A băut argint coloidal
07/05/2021 13:36

 Trupul lui Amy Carlson, 45 de ani, considerată lidera sectei „Iubirea a invins” şi „Zeiţa Mamă”, a fost găsit miercuri in dormitorul unei case mobile din Moffat, comitatul Sag ...

Român înjunghiat mortal, în Ungaria
07/05/2021 11:31

Un bărbat roman a fost injunghiat mortal joi seara la Dusnok, localitate in sudul Ungariei, aparent in urma unei dispute, a anunţat poliţia ungară, citată vineri de agenţia de presă MTI. Doi bărbaţi r ...

Angajata unui supermarket din Constanţa, muşcată de un scorpion
06/05/2021 19:01

Angajata unui supermarket din Constanţa a fost muşcată de un scorpion care se afla intr-o ladă de căpşuni, femeia fiind transportată la spital pentru ingrijiri medicale. Inspectoratul Teritorial de Munc ...

Preot din Călărași, acuzat că făcea avansuri unei adolescente
06/05/2021 15:45

E scandal din nou in BOR. Preotul din Curcani, judeţul Călăraşi, a fost inregistrat in timp ce ii făcea declaratii de dragoste unei fete de 14 ani, chiar in timpul spovedaniei. Părinţii au sesizat Poli ...

25 de ani de închisoare pentru românul care și-a decapitat prietenul și i-a aruncat capul într-o livadă de măslini
06/05/2021 10:15

Un roman din Spania este judecat după ce şi-a ucis fără milă prietenul, aparent fără motiv, după o ceartă care a degenerat. El risca acum să fie condamnat la 25 de ani de inchisoare. Cei doi se aflau ...

Un bărbat a ucis o femeie, a tranșat-o și a aruncat bucățile pe centura Galațiului
05/05/2021 15:09

Bărbatul suspectat că ar fi ucis o femeie şi ar fi tranşat-o, iar apoi i-a aruncat cadavrul şi membrele secţionate pe marginea drumului de centură din Galaţi a fost reţinut pentru 24 ore. El este acuza ...

Cinci ani și 4 luni de închisoare pentru o fostă asistentă medicală din Galați
05/05/2021 12:00

O fostă asistentă medicală a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Galaţi la 5 ani şi 4 luni de inchisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă in formă cont ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei