Fiul patronului de la European Drinks, trimis în judecată. Deghizat în polițist, el a participat la o percheziție corporală

victor-micula-11112020

Dimensiune font:

| 22-12-2020 11:34

Parchetul Tribunalului Bihor l-a trimis în judecată pe Victor Micula, fiul unuia dintre patronii de la European Drinks, și solicită arestarea în lipsă a acestuia, potrivit portalului Tribunaului Bihor.

Termenul pentru judecarea cererii de arestare este 28 decembrie 2020. Totodată, procurorii cer și arestarea celor 4 polițiști care i-au permis lui Micula junior să se joace de-a polițistul.

Potrivit unor surse judiciare, Parchetul solicită arestarea in contumacie a lui Victor Micula pentru că acesta se sustrage urmăririi penale, nu s-a prezentat la audieri și sfidează organele de anchetă. Potrivit acelorași surse, Micula junior s-a refugiat în Elveția și refuză să vină la audieri în România pe motiv că îi este frică de pandemia de coronavirus.

În schimb, Victoraș Micula este prezent pe Youtube unde dă lecții de business sau își spală roțile la Lamborghini cu șampanie Moet și Cristal.

 


În plus, cântărețul Dani Prințul Banatului i-a dedicat maneaua ”Urmărit general 2020.”

 

”Din cauza voastră acum sunt pe goană, dar nu am motive să îmi fie teamă”, sună versurile manelei dedicate lui Victoraș Micula.

Parchetul Tribunalului Bihor l-a trimis în judecată pe Victor Micula, alături de 4 polițiști din Oradea, pentru acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale.

Victor Micula s-ar fi îmbrăcat în polițist și a participat la o percheziționare corporală, împreună cu polițiști reali. În plus, el ar fi avut acces ilegal la bazele de date ale MAI unde a căutat informații inclusiv despre cântăreața de muzică populară Vlăduța Lupău.

Potrivit unor surse din poliție, la dosar există un clip video în care se poate observa cum Victoraș Micula, îmbrăcat în polițist, conduce personal o mașină de poliție cu semnalele acustice și luminoase pornite. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Donald Trump: Procesul meu este un „atac” împotriva Americii
15/04/2024 18:10

Donald Trump a denuntat luni un „atac impotriva Americii”, la sosirea la procesul său penal la New York, un dosar in care este acuzat că a făcut plăti ascunse unei foste vedete porno chiar inain ...

FRF, gest neașteptat după accidentarea gravă suferită de Luca Mihai în meciul dintre Dinamo și Poli Iași
15/04/2024 16:21

 Duelul din etapa cu numărul 4 a play-out-ului SuperLigii Romaniei, dintre Dinamo si Poli Iasi (1-0), a fost umbrit de accidentarea gravă a fotbalistului Luca Mihai, care a fost transportat de urgen ...

Lângă Autostrada A1 s-a deschis prima fermă de lalele din România
14/04/2024 10:09

Prima fermă de lalele olandeze din Romania a fost deschisă pentru public in satul Pătroaia-Deal din judetul Dambovita, la nici o sută de kilometri de Capitală. Plantatia se intinde pe un teren de 30 de mii ...

Cine este actorul celebru care a turnat-o pe Stela Popescu la Securitate: „Era prea emancipată”
13/04/2024 00:13

Stela Popescu, un nume emblematic al scenei romanesti, a fost tinta atentiei Securitătii incă din tinerete, pe vremea cand aceasta era studentă la „Teatru si Film”. In grupul ei, format din personalităt ...

Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă
12/04/2024 11:52

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată vineri la şase luni de inchisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă in dosarul accidentului de la Mangalia, produs in 2022. ...

O pisică gestantă a venit singură la spitalul de animale  ,,Arcadia Vet” unde a născut patru pisoiași/VIDEO FOTO
11/04/2024 17:39

 Eveniment inedit la ,,Arcadia Vet”, marti noapte.  O pisică gestantă a fost surprinsă intrand singură in incinta institutiei. Ulterior, după ce a asteptat să fie preluată, sub observatii ...

Alain Delon nu contestă tutela consolidată
10/04/2024 12:13

Alain Delon nu va face apel la plasarea sa sub tutelă consolidată, scrie BFMTV. Actorul "are incredere in tutorele desemnat de instanţă", a adăugat avocatul său. Decizia a fost luată in cadrul ...

Femeia găsită moartă în apropierea autostrăzii A1 era prostituată
09/04/2024 14:55

Cadavrul femeii a fost găsit, in urmă cu cateva zile, pe un camp, in apropierea Autostrăzii A1. Criminaliştii au reusit acum să isi dea seama, pe baza probelor ADN, cine este persoana transată si aruncă ...

Trabucurile, aromă și eleganță
09/04/2024 14:07

Trabucurile, acele rulouri de tutun incărcate de istorie si invăluite in mister, au fost intotdeauna mai mult decat un simplu produs de tutun; ele reprezintă un simbol al rafinamentului, al luxului si al une ...

Gravidă în luna a opta, bătută cu bestialitate într-un metrou din Roma
08/04/2024 09:30

Situatie dramatică la Roma, acolo unde o romancă gravidă in luna a 8-a inceput să implore călătorii să o ajute. În acel moment au venit doi indivizi si au inceput să o lovească. Motivul pentru ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei