Fost tehnolog secret la CUG, şef peste cultura judeţului

default

Dimensiune font:

| 16-04-2013 05:00

* ANFP l-a titularizat pe post pe Virgil Băbîi, cel care a asigurat interimatul instituţiei timp de 6 luni * în urmă cu 13 ani, acesta a fost tehnolog într-o secţie secretă din industria metalurgică

Virgil Băbîi, fost director interimar al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, a fost titularizat pe postul de director în urma concursului pe care l-a susţinut săptămâna trecută. Discipol şi coleg al regretatului etnograf şi cercetător Vasile Munteanu, noul director al Direcţiei de Cultură din Iaşi va face primul pas la cârma instituţiei, nu înainte de a săvârşi un gest de suflet. „Împreună cu colegii mei, voi merge în această săptămână la mormântul colegului meu, Vasile Munteanu, pentru a ne ruga şi a-i aprinde o lumânare. Dintr-un mare respect pe care îl am faţă de el, trebuie să fac acest gest. Poziţia pe care o ocup acum o datorez acestui eveniment nefericit care s-a petrecut în urmă cu jumătate de an. Un al doilea lucru pe care vreau să-l fac, imediat ce-mi va veni ordinul de numire, este să-i invit la o întâlnire pe toţi directorii care au condus această direcţie. Cred în continuitatea şi în bunele relaţii dintre trecut şi viitor în această muncă”, a declarat Virgil Bâbîi. Printre priorităţile noii conduceri a Direcţiei se numără şi întocmirea unei baze de date a bunurilor mobile de patrimoniu, aflate în cea mai mare parte în administrarea muzeelor, deoarece o astfel de evidenţă încă nu există centralizată la nivelul Direcţiei de Cultură. În acest sens, se vor trimite adrese către toate primăriile din judeţ care deţin pe teritoriul administrativ monumente istorice. „Cu ajutorul datelor pe care le vom obţine din partea primăriilor, dar şi a celor pe care le vom constata noi în teren, vom face o adresă către Institutul Naţional pentru Patrimoniu, pentru îndepărtarea erorilor care se regăsesc acum în lista monumentelor istorice”, a declarat Virgil Băbîi.


Secţia secretă de la Combinatul de Utilaj Greu


Directorul DCCP a venit în această instituţie în urmă cu 13 ani. În tot acest timp a reuşit să scoată un ghid al mănăstirilor din Iaşi, pe care intenţionează să-l reediteze cu ajutorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi s-a dedicat cu entuziasm preţuirii şi valorizării patrimoniului cultural ieşean. Până a se ocupa de cultură, a fost un fin observator a ceea ce s-a întâmplat în primul rând cu patrimoniul industrial, prin prisma poziţiilor pe care le-a ocupat. „Arhitectura industrială e pusă toată la pământ, încetul cu încetul. Asta-i România! Eu am lucrat în industrie până în 1990. Am privit cum se demolează toată industria asta din `90 încoace. Treaba asta că industria era la pământ, că nu producea nimic, e atât de falsă. Industria asta a plătit toate datoriile ţării şi terminasem chiar pe plus în `90”, ne-a spus noul şef peste cultura judeţului. Până în 1990, profesia de bază a directorului era aceea de tehnolog de turele într-o secţie secretă a Combinatului de Utilaj Greu, în cadrul căreia se produce oţel de blindaj pentru tancuri. „În `90, această secţie s-a desfiinţat. În luna iunie ne-au pus să aducem documentaţia, am rezistat trei luni la secţia civilă şi apoi am plecat de la CUG. Deviza era: Nu facem oale şi ulcele, facem tehnică militară. Nu exista să faci greşeli acolo, mai ales că lângă birourile noastre erau cele ale ofiţerilor de Securitate şi din când în când dădeai cu subsemnatul. Aveam acces, pe atunci, la secrete de stat şi la documente cu regim Strict secret”, îşi aminteşte Virgil Băbîi. (Nelu Păunescu)


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei