(FOTO) Au fost refacute marcajele de la parcarea de la piata Nicolina
Dimensiune font:
Duminică şi ieri, Piaţa Nicolina a fost închisă pentru ieşeni. Viceprimarul Mihai Chirica susţine că s-a luat această decizie în vederea dezinsecţiei şi deratizării, acţiune care are loc în fiecare an. „Profitând de faptul că piaţa a fost închisă aceste două zile, am procedat la marcarea parcării din faţa pieţei. De altfel, în aceste zile vom continua cu marcajele şi cu reparaţiile curente prin cartiere”, a spus Chirica.
Ieşenii s-au arătat însă iritaţi de faptul că nu au ştiut dinainte de suspendarea activităţii în cea mai importantă piaţă din oraş. „S-ar fi putut anunţa, nu să venim aici pentru a ne întoarce cu sacoşele goale”, a spus o ieşeancă. În condiţiile în care tarabele au fost goale, au avut de câştigat comercianţii care şi-au expus marfa pe trotuarul din faţa pieţei, mai ales că reprezentanţii Poliţiei Locale au lipsit cu desăvârşire din peisaj. (T. Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
cetateanul
May 28, 2013
salutam lucrarile intreprinse de primarie, dar ma intreb cand va face curatenie, in sensul de a-i alunga pe tiganii care te agaseaza inainte de a intra in piata cu vanzarile de tigari. poate ar trebui ca politistii din zona sa stea mai mult in aceasta parte a pietei, sau sunt intelesi cu acesti"comercianti" ???
Adauga comentariul tau