FOTO/VIDEO Deflagraţie într-un imobil din cartierul Dacia!
Dimensiune font:
Luni seară, un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri pe mâini, piept şi picioare, după ce în apartamentul său a avut loc o explozie. "Am fost anunţaţi de producerea unei explozii într-un apartament de pe strada Tabacului, în cartierul Dacia. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje. Acolo a fost găsit un bărbat care avea mai multe arsuri şi care a fost transportat la spital, precum şi fiul acestuia, în vârstă de 13 ani, care a suferit un atac de panică. Explozia nu a fost urmată de vreun incendiu. Singurul apartament afectat a fost cel în care s-a produs deflagraţia, nefiind vorba despre o problemă structurală a imobilului în acest moment", a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISUJ Iaşi.
La faţa locului au mers şi poliţiştii, care au verificat ceea ce s-a întâmplat. "Potrivit primelor informaţii, proprietarul apartamentului, în vârstă de 43 de ani, ar fi încercat să sudeze o ţeavă de gaz de la centrala termică, dar fără a verifica dacă alimentarea cu gaz a fost oprită, fapt ce a generat explozia. Apartamentul respectiv a fost afectat, geamul de la bucătăria locuinţei fiind scos în afara imobilului, din pricina deflagraţiei. Victima a fost transportată la spital, având mai multe arsuri", a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau