Mănăstirea Hadâmbu - GALERIE FOTO

 Campanie de informare derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” şi cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”:

Mănăstirea Hadâmbu
Redescoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - astăzi, Biserica Mănăstirii Hadâmbu, cu hramul: „Naşterea Maicii Domnului” - 8 septembrie

 Cunoscută sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare, Mănăstirea Hadâmbu se află în satul Schitu Hadâmbului, Comuna Mironeasa – judeţul Iaşi, la o distanţă de 30 de kilometri de municipiul Iaşi.
Din pisania Bisericii, dăltuită în piatră, în limba slavonă, dar şi din unele documente domneşti, reiese că în anul 1659 voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea laşilor, la Dealul Mare”, pentru a construi acolo o biserică. Cel mai probabil, Iani Hadâmbu a construit această biserică, având hramul de ziua „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu” (8 septembrie) pe locul uneia mai vechi. Aşezarea monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei.
Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu, complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi în anul 2004, cuprinzând: Biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1659), Turnul de intrare şi Zidul de incintă - datând din secolul al XVII-lea.
La Mănăstirea Hadâmbu au vieţuit mai multe generaţii de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstireşti închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligaţi să părăsească mănăstirea. Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. Mănăstirea a fost reînfiinţată abia în anul 1937, când aici s-au stabilit primii călugări români, în frunte cu ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974). A urmat însă Decretul nr. 410/1959, iar mănăstirea a fost desfiinţată.
A fost redeschisă în anul 1990, când, din încredinţarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei, a fost numit ca stareţ protosinghelul Nicodim Gheorghiţă.
S-a construit apoi o biserică nouă, cu hramul „Acoperământul maicii Domnului”, un arhondaric de dimensiuni mari, o stăreţie, un agheasmatar, un muzeu, o fermă zootehnică, un bazin de apă, trei fântâni şi un zid de incintă; de asemenea, s-au împodobit cu pictură şi mobilier ambele biserici - toate cu cheltuiala exclusivă a credincioşilor, prin donaţii şi sponsorizări.
Biserica veche a fost reconsolidată, i s-a făcut un nou acoperiş în stil moldovenesc, o nouă catapeteasmă, precum şi un nou baldachin pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Această icoană a fost pictată în anul 1938 de către preotul romaşcan Octavian Zmău şi donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. Din 1960, când schitul a fost închis, icoana nu a mai văzut lumina zilei timp de 32 de ani. După redeschiderea mănăstirii în anul 1992, icoana a fost găsită în fosta catapeteasmă a bisericii.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a fost sfinţită la 8 septembrie 2008. Cu acest prilej, mitropolitul Teofan a acordat „Crucea Moldavă“ - pentru clerici stareţului Nicodim Gheorghiţă. Pelerinajele de hramul mănăstirii (8 septembrie) atrag aici mii de credincioşi.