Galactic Civilizations 2: Dark Avatar – RePlay Review

Galactic Civilizations 2: Dark Avatar – RePlay Review

Întotdeauna am considerat strategiile turn-based ca fiind foarte relaxante, ba chiar liniştitoare. Ai timp să-ţi calculezi următoarea mişcare, să-ţi pui la punct strategia şi să-ţi faci planuri pe termen lung, chiar dacă inamicul te priveşte în ochi cu armele pregătite, eventual încremenit într-o poziţie fioroasă pentru că nu e rândul lui să mute. Adaugă la această reţetă o povestioară în spaţiu, nişte nave arătoase şi un AI cu personalitate şi obţii o prăjitură numai bună de savurat nopţi la rând. Dark Avatar este o strategie 4x (eXplore, eXpand, eXploit and eXterminate) în spaţiu, reprezentând un expansion pentru Galactic Civilizations 2 – Dread Lords, ambele titluri fiind produse de Stardock, o companie ce are deja un renume în acest domeniu.

Afl ă m aşadar că în trecutul îndepărtat s-au înfruntat două rase – Dread Lords (omu’ rău) şi Arnor (omu’ bun) – cunoscute colectiv sub numele de Precursori. Tocmai când Dread Lords se pregăteau să cucerească ultima lume Arnor, ambele rase dispar din scenă fără explicaţii prea amanunţite, lăsând celelalte 10 rase, printre care şi Oamenii, să-şi vadă de razboaiele lor. Dark Avatar preia firul epic de unde-l lăsase originalul, şi anume de la finalul razboiului dintre Alianţa Umană (care unea trei rase) şi Imperiul Drengin, când Imperialiştii tocmai reduseseră Alianţa la o singură planetă, Terra, ce nu putea fi cucerită deoarece era protejată de un scut impenetrabil. Imperiul Drengin tocmai s-a divizat între Imperialiştii clasici, ce-şi doresc subjugarea tuturor raselor pentru a fi folosite ca forţă de muncă, si cei din Korath Clan care nu-şi bat capul cu şomajul şi vor să omoare tot ce prind. În scenă mai apar încă doua rase faţă de original, şi dacă aveţi rabdare să urmăriţi această telenovelă în care toată lumea are ceva de împărţit cu toată lumea, atunci trebuie spus că vă aşteaptă o campanie single-player în care veţi avea de potolit rebelii din Clan, spre gloria Imperiului Drengin şi spre bucuria mea când mi-am dat seama că Oamenii nu prea au şanse la lozul cel mare. Dacă nu, atunci îndreptaţi-vă fără teama spre modul Skirmish, unde jocul străluceşte cu adevărat, mai ales că acestea sunt cam toate opţiunile disponibile, producătorii neoferind un mod multiplayer.

În skirmish ni se oferă o gamă variată de opţiuni de configurare a mediului în care se vor desfăşura ostilităţile, cum ar fi mărimea galaxiei şi densitatea planetelor colonizabile, numărul de rase minore (că şi-aşa erau puţine), precum şi modul de avansare al cercetării. Interesante sunt şi variantele pe care le avem pentru câştigarea jocului, nu mai puţin de patru: cea clasică (cucereşte tot), unirea tuturor raselor într-o alianţă, extinderea influenţei pe trei sferturi din hartă sau victoria tehnologică, ce implică cercetarea unei anumite ramuri. Pasul următor îl reprezintă alegerea rasei, fiecare dintre cele 12 având avantajele proprii. Sau, şi mai bine, putem crea o rasă cu totul nouă. Această opţiune este foarte utilă, jucătorul având opţiunea de a alege aici bonusurile economice care-i sunt pe plac (fie de cercetare, construcţie sau luptă), sistemul politic, sau partidul care-i oferă de asemenea anumite avantaje. Tot aici pot fi configurate culorile, tatuajele şi steagurile aferente, iar în Dark Avatar există o opţiune nouă: Super-Abilităţile. Acestea sunt pur şi simplu un alt tip de avantaj: super-războinicii vor trage întotdeauna primii într-o luptă, iar super-diplomaţii au avantaje în plus când negociază cu ceilalţi ş.a.m.d. Super, nu?

De remarcat este faptul că nu există aspecte negative în privinţa alegerilor, de pildă pentru un plus la cercetare nu eşti penalizat într-ale armatei, şi astfel opţiunile devin doar stiluri de joc, iar punctele par prea puţine. Ultimul aspect este reprezentat de alegerea numărului de adversari şi inteligenţa acestora, sau dacă doriţi puteţi crea un adversar cu totul nou, unde în plus faţă de abilităţile disponibile tuturor se pot stabili avantaje economice, firea razboinică sau pacifistă şi chiar cât procesor să consume "inteligenţa".

 

Planşa de joc 2D este împodobitǎ cu stele, planete de diverse tipuri, colonizabile sau nu, asteroizi şi anomalii. Aceste anomalii sunt specifice Dark Avatar, şi odatǎ inspectate de cǎtre o navă specială pot oferi bonusuri mai mult sau mai puţin utile, cum ar fi un procent în plus pentru eficienţa armelor, o armurǎ mai bunǎ pentru nava exploratoare sau doar o scrisorică de amor intergalactic, însǎ n-am înţeles niciodatǎ de ce tehnologia necesarǎ creării unei asemenea nave (în afarǎ de cea primitǎ la început) este disponibilǎ undeva la mijlocul jocului, având în vedere că odatǎ explorate anomaliile nu mai reapar. Asteroizii sunt de asemenea un element nou în expansion, fiind posibilǎ construirea unor extractoare ce pot transmite resurse cǎtre planetele din apropiere (de fapt sunt bonusuri pentru producţie). Planetele colonizabile sunt clasificate dupǎ valoarea lor, în general clasele 1-6 fiind urâtele galaxiei, iar cele peste clasa 16 fiind greu de gǎsit, numǎrul indicând câte structuri poate susţine respectiva colonie.

Unele planete pot avea sloturi ce conţin anumite bonusuri care pot merge pânǎ la 700%, astfel cǎ o structurǎ construitǎ în acel spaţiu poate avea un randament de opt ori mai mare, bonusurile fiind însă aleatoare şi nedepinzând de tipul planetei. Având în vedere că tehnologia cuceririi coloniilor adverse nu este disponibilǎ la început, primele zeci de tururi degenereazǎ astfel într-o alergaturǎ copilǎreascǎ pentru a pune mâna pe cele mai bune planete, totul fiind doar o chestiune de noroc; şi fiind totuşi un titlu single-player, n-o sǎ ne certe nimeni dacǎ dǎm save-load pânǎ ne iese pasenţa. Producǎtorii au recunoscut „problema” (ba chiar au inclus un shortcut key – ctrl-n- pentru repornirea unui joc cu aceeaşi parametrii) în Galactic Civilizations 2 şi au introdus în Dark Avatar şi conceptul de medii diferite pentru planete. Astfel, degeaba ai gǎsit o planetǎ clasa 18, deoarece din cauza mediului toxic ai nevoie de o tehnologie anume pentru a o coloniza. Acest sistem mai calmeazǎ puţin balamucul de început, dar nu cu mult.

Structurile care pot fi construite în cadrul coloniilor sunt variate şi pot avea efecte locale sau globale. Fabricile, de pildǎ, ajutǎ la creşterea numǎrului de puncte de construcţie (pentru toate structurile şi navele) laboratoarele cresc punctele de cercetare iar fermele numǎrul de locuitori. Cele cu efect global pot îmbunǎtǎţi câte un aspect economic sau militar, altele pot fi chiar folosite ca monedǎ de schimb, iar cele numite „Minuni Galactice” odatǎ construite de o civilizaţie nu pot exista şi în curtea alteia. De notat că efectele structurilor sunt cumulative; astfel, cinci fabrici vor fi mai eficiente decât una singurǎ, de unde şi strategia specializǎrii coloniilor – cercetare, producţie etc.

Poate cel mai important aspect al jocului, cercetarea are mai multe ramuri, codificate colorat dupǎ domeniul de activitate : roşu pentru armatǎ, verde pentru îmbunǎtǎţiri planetare, galben pentru diplomaţie ş.a.m.d. Fiecare domeniu, odatǎ cercetat, oferǎ bonusuri specifice precum şi deschiderea unor noi tehnologii şi structuri, sau dau posibilitatea structurilor vechi de a fi îmbunătăţite. Sistemul de guvernatori din cadrul jocului face ca îmbunătăţirea structurilor sǎ fie complet automatizatǎ, dacǎ aşa se doreşte, lucru foarte util dacǎ aveţi un imperiu întins, nefiind nevoie de intervenţia umanǎ pentru fiecare clădire în parte. Deşi arborele tehnologic este identic pentru toate rasele, modul în care fiecare jucǎtor alege sǎ avanseze este crucial; deşi îmbunǎtǎţirile economice îţi fac cu ochiul, vei fi înfrânt în final de un adversar care n-are mall-uri, dar care s-a axat pe tehnologii militare.

Pe de altǎ parte, o armatǎ puternicǎ nu poate fi susţinutǎ de o economie slabǎ, iar opţiunile tehnologice mai trebuie sǎ ţinǎ seama şi de situaţia politicǎ a întregii galaxii, rezultatul fiind decizii de cercetare complexe şi reevaluate constant. De remarcat şi faptul cǎ toate ramurile de cercetare pot fi vizualizate într-un ecran separat, iar comentariile robotului care-ţi aduce la cunoştiinţǎ cele mai noi descoperiri sunt pline de haz, mai relaxând puţin atmosfera într-un mediu altfel tensionat. Victoria Tehnologicǎ poate fi atinsǎ prin cercetarea unei tehnologii aflate la capǎtul unei anumite ramuri, însǎ mie personal mi-a displǎcut o astfel de posibilitate pentru simplul fapt cǎ e ridicol de uşor de atins chiar şi pentru un imperiu mediocru.