Galaţi: Expoziţie de artă ebru la Muzeul de Artă Vizuală
Dimensiune font:
Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi găzduieşte, în premieră, expoziţia de artă ebru 'Dansul vopselei cu apa'.
Potrivit purtătorului de cuvânt al muzeului, Simona Biriş, expoziţia şi atelierul de lucru îşi propun prin expunerea lucrărilor să îi apropie şi pe gălăţeni de arta ebru, o artă dăruită de turci întregii lumi.
'Nu putem preciza data exactă a apariţiei artei ebru, însă se presupune că aceasta îşi are originile în secolele IX-X. Motivul pentru care nu se ştie perioada exactă a apariţiei sale este acela că artiştii de ebru nu-şi semnau lucrările şi nu precizau nici data. Chiar dacă tehnica ebru a fost însuşită de europeni, lucrările de artă ebru turceşti au fost mereu preferate. Ebru te învaţă în primul rând să fii calm, te dezvoltă. Persoanele complexate care practică arta ebru, în care artistul nu deţine controlul complet, învaţă să accepte situaţia existentă. Ebru te detaşează de cotidian, te transferă în alte lumi şi îţi oferă linişte sufletească', a declarat, marţi, Simona Biriş.
Artistul şi profesorul de artă ebru Emel Ozcan a făcut demonstraţii de pictură pe apă şi a dat explicaţii despre materialele şi tehnica folosită în ebru, adică transformarea în artă a unei simple reacţii chimice.
Potrivit acesteia, pensula din tulpină de trandafir, cu fire de păr din coadă de cal bătrân, vopseaua obţinută din pietre şi pământ colorat, fierea de vită, care conţine acizi activi, adăugată în tăviţa cu apă şi 'kitre'(răşina plantei astragalus) - toate acestea sunt materiale vii, iar raportul concentraţiilor apă-vopsea trebuie să fie unul echilibrat, pentru ca rezultatul să fie artă.
Expoziţia este organizată în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România-filiala Galaţi, Centrul Cultural Turc 'Yunus Emre' din Constanţa şi Consulatul General al Republicii Turcia din Constanţa şi va fi deschisă până la sfârşitul lunii martie.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau