Gata cu ANAF!

anaf

Dimensiune font:

| 19-10-2020 17:40

 

Ministerul Finanţelor Publice propune suspendarea sancţiunilor pentru firmele care nu au au conectat casele de marcat la sistemul informatic al ANAF, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. „La această dată, se înregistrează un decalaj de circa 3 luni faţă de calendarul care vizează conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF; operatorii economici din categoria marilor contribuabili care aveau obligaţia să asigure conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF riscă începând cu data de 1 octombrie 2020 aplicarea de sancţiuni drastice fără ca fapta să le fie imputabilă, în condiţiile în care doar o mică parte a distribuitorilor autorizaţi au obţinut supliment de aviz tehnic de la ICI Bucureşti, iar după obţinerea acestui document este necesară parcurgerea altor etape obligatorii; se impune suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. j) din OUG nr. 28/1999, până la data de 31 decembrie 2020, pentru săvârşirea faptei prevăzute la art. 10 lit. ff). Pentru săvârşirea faptei prevăzute la art. 10 lit. z), dispoziţiile art. 11 alin.(1) lit.j) rămân aplicabile în continuare, suspendarea reglementată de prezentul proiect de act normativ operând doar în cazul săvârşirii, până la data de 31 decembrie 2020, a faptei prevăzute la art. 10 lit. ff)”, se spune în document.

Măsura are în vedere suspendarea cu circa trei luni a aplicării sancţiunii prevăzută de lege pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a asigura conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, pentru a permite distribuitorilor autorizaţi să dezvolte softul, să îl testeze, să obţină supliment de aviz tehnic la ICI Bucureşti şi respectiv să îl implementeze în aparatele de marcat, astfel încât acestea să se conecteze la sistemul informatic al ANAF, în vederea transmiterii datelor fiscale.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
Povestea criptomonedei care a ajuns sa valoreze miliarde de dolari. Totul a inceput de la o gluma banala pe internet
16/01/2021 13:52

 O moneda virtuala numita Dogecoin poate aduce castiguri fabuloase, avand in vedere ca in ultimul an a crescut de aproape 4 ori, iar numai vineri, 15 ianuarie, a inregistrat un profit de peste 10%. To ...

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel
16/01/2021 10:03

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel

ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului
16/01/2021 09:00

 ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor"

Vești proaste pentru economie
15/01/2021 13:44

  Relansarea economică globală ar putea fi si mai fragilă dacă se materializează o serie de riscuri, care ar putea exacerba pierderile de venituri si cresterea sărăciei, se arată in cel mai recent ...

Firmele din România ocupă pe ultimul loc în UE la capitolul inovare
15/01/2021 11:45

Doar 14,6% dintre firmele din Romania cu cel puţin 10 angajaţi au desfăşurat şi activităţi de inovare in perioada 2016-2018, ceea ce plasează ţara pe ultimul loc in Uniunea Europeană, unde peste jum ...

ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului
15/01/2021 11:11

 ANUNT INCEPERE PROIECT SC SITERA DEVELOPMENT SRL anunta demararea proiectului "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor"    

Piața birourilor verzi, în creștere
15/01/2021 10:01

  Sectorul imobiliar din Iaşi este unul din cele mai dinamice, după Bucureşti şi Cluj Napoca. Domeniul s-a dezvoltat pe măsură ce Iasul a devenit un punct de interes pentru companii multin ...

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel
15/01/2021 09:59

Anunt de presa-Modernizarea Hotelului Adristel

 Berarii artizanali, soluții inedite de supraviețuire
14/01/2021 16:23

  Piata berii artizanale, o categorie care a caştigat in ultimii ani tot mai mulţi consumatori, a avut mult de suferit de pe urma pandemiei. Imediat ce virusul ucigas a inceput să se răspandească, ho ...

Angajarea, principalul obiectiv profesional al românilor în 2020
14/01/2021 12:52

2020 a fost anul recordurilor in materie de aplicări, dar şi in ceea ce priveşte numărul celor care au căutat să se angajeze, peste 300.000 de romani făcandu-şi pentru prima oară cont pe eJobs.ro, arat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei