Grevă de patru zile la Amazon din cauza salariilor mici

amazon_88459800

Dimensiune font:

| 30-03-2021 10:00

 

 

Sindicatul german Verdi a convocat o grevă de patru zile la şase depozite ale Amazon din Germania, începând de duminică seara, pentru a încerca să oblige compania de comerţ electronic să recunoască acordurile de negocieri colective, transmite Reuters.

 

Potrivit Verdi, grevele de la depozitele din Rheinberg, Werne, Koblenz, Leipzig şi alte două din Bad Hersfeld semnalează ”debutul neoficial” al negocierilor salariale pentru industria de retail şi a comenzilor prin poştă, care vor începe în următoarele câteva săptămâni.

”Amazon profită de pe urma crizei coronavirusului. Numai din acest motiv, evaziunea salarială trebuie oprită”, a declarat reprezentantul Verdi, Orhan Akman.

Verdi solicită o creştere salarială de 4,5% pentru lucrătorii din industria de vânzare cu amănuntul şi prin corespondenţă.

”Acest lucru trebuie să fie posibil şi la Amazon anul acesta”, a spus Akman.

Amazon s-a confruntat cu o luptă de lungă durată cu sindicatele din Germania pentru o remunerare şi condiţii mai bune pentru lucrătorii din logistică, care au organizat frecvent greve începând din 2013.

Germania este cea mai mare piaţă a Amazon după cea din Statele Unite.

Amazon afirmă că oferă salarii şi beneficii excelente. Compania a declarat în timpul grevelor anterioare că peste 90% din angajaţii din centrele de logistică au lucrat normal. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi, telefon: 0232/238.333, fax: 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal: 4540291 2. Informaţii generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: suprafata totala de 22,49 ha pasune comunala, conform caietului de sarcini, destinata pasunatului caprinelor si ovinelor din comuna Sipote, bun public situat administrativ pe teritoriul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Şipote, judeţul Iaşi conform HCL 49/26.04.2021 și temeiului legal: O.U.G. 57/03.07.2019. 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: prin solicitarea scrisă, de la sediul Primăriei Comunei Sipote. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentației de atribuire de 50 lei în numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul concedentului: RO95TREZ24A705000200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului: 4540291 . 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 11/05/2021, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor: 19/05/2021, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Oferta va fi depusă la Registratura Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar original și 1 exemplar copie. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 19/05/2021, ora 12.00, la sediul Primăriei Comunei Sipote, Strada Alexandru Lapusneanu, nr. 1, Sipote, județul Iasi 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Acțiunea în justiție se poate introduce la JUDECATORIA HARLAU, cu sediul in Str. Gheorghe Doja, nr, 1, Ors. Hirlau, Jud. Iasi, telefon 0232 722 344, fax 0232 722 622, e-mail jud-hirlau-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 26/04/2021
Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 9 mai, 2021
09/05/2021 19:38

  Numerele extrase, duminică, 9 mai, 2021   Loto 6/49  40  31  24  14  3  47   Loto 5/40  34  29  18  21  4  22   Joker ...

Afaceri în pandemie - o companie aeriană românească și-a anunțat lansarea pe piață
09/05/2021 14:12

O nouă companie aeriană romanească, infiinţată in plină pandemie (conform datelor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor) şi-a anunţat lansarea pe piaţă, planificand deja primele rute internaţio ...

Zborurile secrete cu tone de aur românesc la bord. ​Petrolul, aurul și deciziile proaste ale lui Ceaușescu pentru a scăpa de datorii
09/05/2021 10:58

 Într-o seară din septembrie 1980, actualul Aeroport Henri Coandă era păzit mai ceva decat Casa Albă. Întesat de securisti si militieni, angajatii Aeroportului asteptau un convoi secret de ...

Comerțul ambulant cu păsări va fi interzis. Cauza este gripa aviară
09/05/2021 10:08

Se suspendă comertul ambulant cu păsări. În contextul in care gripa aviară a lovit din nou Romania, autoritătile au luat măsuri drastice. Recent, s-a descoperit un nou focar in tara noastră. Noi ...

FOTO/VIDEO - Cum se împerechează cocoșul de munte. Dans fabulos în jurul femelei
08/05/2021 11:46

Imagini spectaculoase cu „dansul de imperechere” al unui cocos de munte au fost surprinse, recent, de camerele de supraveghere amplasate in Parcul Natural Apuseni Cocosul de munte, Tetrao urogallus ...

Românii, amenințați cu dispariția
07/05/2021 14:56

Potrivit ultimelor date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), in 2050, circa 802 regiuni din cele 1.216 ale ţărilor Uniunii Europene vor avea o populaţie, spre deosebire de anul 2019. De ...

 ASF: Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale
07/05/2021 14:30

  Economiile europene sunt amenintate de cresterea insolventelor companiilor, in cazul in care statele membre nu reusesc să efectueze o tranzitie usoară de la sprijinul de lichiditate către un sprijin ...

Tot ce trebuie să știi de fertilizarea solului și îngrășăminte
07/05/2021 13:02

Sursa foto: https://unsplash.com Fertilizarea solului, mai exact folosirea de ingrăsăminte este un subiect destul de controversat, avand in vedere că unele persoane au o conceptie gresită ...

Uciderea ursului Arthur schimbă legea. Străinii nu vor mai vâna în România
07/05/2021 13:00

Uciderea ursului Arthur de către printul austriac Emanuel von Liechtenstein l-a făcut pe ministrul Mediului, Tanczos Barna, să anunţe o măsură care interzice străinilor să mai vaneze in Romania. &bdq ...

Marea minciună din cazul ursului Arthur: nu se dă derogare pentru ursoaică cu pui
07/05/2021 11:45

Pretextul folosit pentru uciderea de către printul din Austria a marelui urs Arthur este o minciună din start, consideră Cristina Lapis, administratorul unui sanctuar pentru aceste animale, si Mihai Goti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei