Half-Life 2: Episode One Review

Half-Life 2: Episode One Review

 Cu toate că avântul luat de puterea de procesare a PC-urilor le-a permis designerilor să creeze lumi şi jocuri din ce în ce mai complexe, timpul de dezvoltare a unor astfel de titluri a crescut şi el aproape exponenţial. Acum, un titlu de calibru are de obicei nevoie de cel puţin 2-3 ani ca să vadă lumina zilei, uneori chiar şi mai mult dacă se pleacă de la zero şi ambiţiile producătorilor sunt foarte mari. Din păcate, nu toate studiourile de development au la dispoziţie fondurile necesare pentru a-şi putea permite un timp atât de îndelungat de producţie, aşa că acestea au fost nevoite să găsească modalităţi de a ocoli această capcană a banilor. Una dintre aceste soluţii se numeşte „content episodic”, ideea fiind asemănătoare cu cea a serialelor TV: în loc să lanseze un joc întreg, producătorii îl împart în mai multe bucăţi care sunt lansate la intervale relativ scurte de timp. Pe lângă faptul că prin această metodă jocurile sunt disponibile într-un timp mult mai scurt, în urma feedback-ului jucătorilor se pot aduce îmbunătăţiri majore jocului în cauză de la un episod la altul. Marele dezavantaj însă este că în urma unui proces de dezvoltare atât de scurt şi durata jocului va fi la fel de mică, astfel că producătorii trebuie să păstreze interesul jucătorilor având însă mult mai puţin content la dispoziţie.

     Episode One este un prim titlu dintr-o trilogie de episoade care vine să continue povestea universului Half-Life şi să ne lămurească asupra soartei lui Gordon Freeman şi a încântătoarei Alyx Vance, soartă lăsată în aer (la propriu) la sfârşitul lui Half-Life 2. Nu vă bucuraţi însă prea tare, am spus prim titlu deci nu vă aşteptaţi să aflaţi deja cine este G-Man şi ce vrea de la voi. Momentan se clarifică doar câteva lucruri, mărunte aş putea spune (cum ar fi motivul pentru care Gordon e atât de priceput în deplasarea prin gurile de aerisire), şi se mai ridică câteva întrebări. Aşa că răspunsurile importante rămân a fi date în episoadele ce vor urmă (sau cel puţin aşa putem spera).

     Ceea ce impresionează încă de la început este grafica, nu foarte mult îmbunătăţită faţă de Half-Life 2, dar suficient încât să se facă remarcată. HDR-ul – ce simulează adaptarea ochiului uman la lumină – este folosit din plin în Episode One, acesta incluzând de fapt toate îmbunătăţirile aduse engine-ului Source care au fost prezentate în nivelul demonstrativ Lost Coast. Pe lângă nota de realism pe care o aduce, HDR-ul reuşeşte să aducă şi un plus de frumusetele locatiilor în care este folosit, posesorii de plăci capabile de HDR rendering având ce să admire pe parcursul jocului. Din fericire, la fel ca şi Half-Life 2, Episode One păstrează acea combinaţie ideală de grafică foarte bună şi scalabilitate, cum parcă doar Valve cu al lor Source ştiu să ne ofere. Asta înseamnă că şi cei cu calculatoare medii se pot bucura de setări grafice ridicate la un framerate decent. De asemenea, modul „Commentary” îşi face din nou apariţia, el permiţând jucătorilor să afle modul în care a fost creat Episode One direct de la producători. Ca un exemplu, în mod sigur vă veţi opri să admiraţi The Core şi să-i ascultaţi pe designeri cum au gândit şi realizat nivelul respectiv.

  După cum probabil ştiaţi deja, Episode One o are în prim plan pe Alyx Vance, ea fiind alături de voi 90% din timp, situaţie complet opusă cu cea din Half-Life 2, unde eraţi în cea mai mare parte un lup singuratic. Trecând peste câteva probleme legate de pathfinding cauzate de o detecţie mai ciudată a coliziunilor, pot spune că acest concept de “cooperative single-player” îşi face treaba cu brio. Alyx, prin atletismul şi simţul umorului de care dă dovadă, cât şi prin simpla ei prezenţă alături de Gordon, înlătura cu succes senzaţia de singurătate şi împiedică apariţia monotoniei. De altfel, cei de la Valve au depus foarte mult efort pentru a o „umaniza” pe Alyx, pentru a nu îţi dă senzaţia că te plimbi cu un bot scriptat după tine.

     Şi cu toate că este mult mai rezistentă decât tine, Alyx are nevoie de ajutorul tău pentru a trece cu bine prin aventurile din Episode One. În timpul unui capitol în care vă plimbaţi prin beznă 80% din timp, va trebui să folosiţi lanterna pentru a lumina inamicii pe care să-i împuşte Alyx, lucru banal în esenţă, dar care nu a mai fost folosit în vreun joc până acum. De asemenea, spre deosebire de Half-Life 2, în acum Alyx este ceva mai îndrăzneaţă şi nu ezită să-l sperie pe Gordon sau să-i facă propuneri, mai în glumă, mai în serios. Din păcate, Gordon este la fel de tăcut ca şi până acum, deci nu vă aşteptaţi să se întâmple ceva între cei doi (sau poate nu încă).

     Marele minus al lui Episode One, care se datorează în mare parte acestui nou stil episodic, este durata foarte mică de joc. Deşi este explicabil luând în considerare timpul de lucru, asta nu împiedică apariţia senzaţiei de insuficient la final. Eu l-am terminat în aproximativ 5 ore (timp efectiv de joc), şi trebuie să precizez că nu m-am grăbit deloc, ba chiar am tras de timp în unele momente. Tot aici pot preciza senzaţia lăsată la final, că se termină tocmai când începe. În primele 3 capitole nu aveţi arme aproape deloc (până şi ranga este obţinută spre final), dar la fel de bine nici prea mulţi inamici n-o să vedeţi la faţă. Acest lucru se datorează faptului că la început totul se învârte în jurul folosirii gravity gun-ului în rezolvarea diverselor puzzle-uri, care deşi nu sunt excesiv de dificile – pot fi considerate doar obstacole minore – sunt mult mai numeroase decât în Half-Life 2.

     Capitolul 4 însă stârneşte interesul printr-o durată de joc considerabil mai mare, având mai mulţi inamici, lupte antrenante şi un arsenal mai vast decât până în acest punct. Îţi reaminteşte de ce vroiai să joci acest titlu de la bun început. Pot spune că acest capitol reprezintă punctul culminant al jocului, dar această senzaţie de împlinire, de căpătare a ceea ce aşteptam, nu durează foarte mult deoarece capitolul 5, ultimul de altfel, este la fel de scurt ca primele 3, lăsându-ne în aşteptare până la episodul următor cu acel popular şi mult iubit mesaj de “To Be Continued…”.