Zeci de studenți la Medicină, duși de mascați cu autobuzul la Parchet | Sunt suspiciuni că și-ar fi cumpărat examenele

default

Dimensiune font:

| 30-06-2016 13:30

Descinderi de amploare au avut loc joi, la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF), din Iaşi. Mai mulţi studenţi au fost ridicaţi după ce au susţinut un examen, fiind duşi cu un autobuz la Parchet, unde au fost audiaţi în mare secret de procurori.

Este vorba despre un nou dosar de corupţie îndreptat împotriva mediciniştilor ieşeni, de această dată instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunal, scrie Ziarul de Iași. Oamenii legii nu vor să ofere însă detalii, motivând că ancheta e în stadiu incipient și nu pot divulga informații.

În jur de 20 de studenţi au fost ridicaţi ieri de forţele speciale ale Jandarmeriei şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi cu un autobuz, pentru a fi audiaţi într-un dosar de corupţie proaspăt deschis de anchetatorii ieşeni. Cei vizaţi de anchetă învaţă la Colegiul de Tehnică Dentară, ce aparţine de UMF.

Surse din cadrul universităţii spun că ar fi vorba de ”atenţii” pe care mai mulţi studenţi le-ar fi oferit pentru a promova examenele, mai exact restanțele. Nu se ştie până în acest moment dacă vizaţi sunt doar studenţi, profesori sau ambele categorii. ”Eu am văzut mai mulţi jandarmi, mascaţi, care au urcat la etajul 2. Nu ştiu însă despre ce e vorba”, a spus un student la UMF.

S-au cerut documente de la decanat
Conducerea Universităţii de Medicină a confirmat existenţa acestui nou dosar, spunând însă că nu există la nivelul unităţii informaţii concrete despre conţinutul cercetării. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, a precizat, pentru Ziarul de Iași, că ieri s-au susţinut restanţe, fiind posibil ca implicaţi să fie studenţi din diferiţi ani de studiu.

”Am auzit informaţii despre acest subiect, dar mai multe nu ştim, aşteptăm o informare oficială de la anchetatori. Nu au dat examen studenţi care se pregătesc să devină medici stomatologi ci, în sesiunea de restanţă, au fost studenţi de la Colegiul de Tehnică Dentară, programul de scurtă durată. Cursurile respective, clinice sau tehnologice, se ţin şi la facultate, unde sunt cinci ani, dar la colegiu este un program mai restrâns”, a spus Forna.

La rândul său, rectorul Viorel Scripcariu a subliniat că nu ştie nici el care ar putea fi suspiciunile pe care procurorii le au. ”Nu avem mai multe informaţii în acest moment decât că a avut loc o acţiune a procurorilor şi, din câte am înţeles, că au fost solicitate şi nişte acte de la decanat”, a spus acesta Scripcariu.

Cazul nu e singular
Potrivit site-ului UMF, în cursul zilei de ieri, 29 iunie, la universitate au fost programate două examene la Morfopatologie şi unul la ORL. În jur de 90 de studenţi au participat la acestea, mulţi dintre aceştia fiind de naţionalitate străină. De altfel, mai mulţi străini s-au aflat şi printre cei care au fost duşi cu autobuzul pentru a fi audiaţi la Parchet.

Nu este primul caz în care procurorii vizează posibile mite pe care studenţii de la UMF le plătesc unor profesori pentru a promova examenele. Un adevărat cutremur a zguduit universitatea ieşeană, în urmă cu mai bine de un an, atunci când soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ au fost reţinuţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) fiind acuzaţi de luare de mită. Cei doi foşti profesori de la Medicină, trimişi între timp în judecată, ar fi avut un ”tarif” de 100 de euro pe care studenţii trebuiau să îl achite pentru a promova.

De asemnea, pe rolul DNA Iaşi există un dosar în care angajaţi ai UMF sunt vizaţi pentru posibile infracţiuni comise la sesiunea trecută de înmatriculări. 

Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Aleea Tudor Neculai, gata pentru marcaje
20/09/2019 00:00

  În cursul zilei de ieri, constructorii contractaţi de municipalitate au finalizat turnarea stratului de uzură pe aleea Tudor Neculai, urmand să se realizeze marcajele rutiere. Planul de marca ...

Bani pentru panouri solare
10/04/2019 00:00

  * Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) lansează astăzi prima ediţie a unui program ce va permite celor ce deţin gospodării neracordate la reţeaua electrică să primească bani pentru instal ...

Mai mulţi bani pentru drumurile judeţene
21/03/2019 00:00

  * in cadrul intrunirii din 22 martie, pe masa consilierilor judeţeni se vor afla 11 proiecte de hotărare privind drumurile judeţene * cele mai multe se referă la actualizarea devizelor generale de l ...

Puterea de cumpărare a ieşenilor a crescut cu 17,5%
21/03/2019 00:00

  * caştigul salarial mediu nominal brut in judeţul Iaşi a fost, in luna ianuarie 2019, de 4.912 lei, iar cel mediu net de 2.978 lei * comparativ cu decembrie 2018, s-a inregistrat o majorare a caştig ...

Capii judeţului, cu jalba-n proţap la premier
06/12/2018 00:00

Avand in vedere faptul că Guvernul Romaniei pregăteşte proiecţia bugetară pentru anul următor, Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi, impreună cu senatorii Victorel Lupu, Doru Adrian Pănescu, Vasile Tom ...

Sfântul Nicolae, cel care păzeşte soarele
06/12/2018 00:00

Astăzi, 6 decembrie, Biserica il pomeneşte pe Sfantul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfantul iubirii. Nicolae a trăit in cea de-a doua jumătate a ...

Adomniţei: Cel mai important proiect pentru Iaşi este cel al aeroportului
28/05/2013 22:53

 "Cel mai important proiect pentru noi este proiectul aeroportului ieşean, respectiv construcţia unei piste noi. Suntem, după Aeroportul din Cluj, cel de-al doilea aeroport din Romania care constru ...

Megadosar finalizat de DNA
24/04/2013 14:07

Procurorii DNA au finalizat ieri un megadosar de corupţie. Un număr record de ieşeni - 152, printre care afacerişti şi funcţionari, vor ajunge pe mana judecătorilor pentru că au inşelat Agenţia Judeţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei