Imensa eroare a şeicilor din Qatar: n-au trimis juniorii la şcolarizare în Europa

 * au avut răgaz de 12 ani şi nu l-au folosit

 Şeicii din Qatar au ştiut sigur, încă de acum 12 ani, că vor organiza turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal, ediţia 2022.  De la nominalizarea de pe 2 decembrie 2010 şi până chiar în acest an, foarte mulţi au criticat decizia FIFA. Din motive bine întemeiate şi bine argumentate.

În primul rând, lipsa infrastructurii. Petrodolarii qatarezi au rezolvat problema. Stadioane, hoteluri, baze de antrenament, mijloace de transport, toate la cea mai înaltă calitate. Apoi, clima de acolo, deloc propice fotbalului în miez de vară. Şi aici s-a găsit soluţia, chiar dacă-i una de mare compromis. Ca niciodată, turneul final se desfăşoară între 20 noiembrie şi 18 decembrie. Nu în iunie-iulie, cum s-a întâmplat din 1930 încoace. Cu toate că şase ediţii s-au derulat în ţări din emisfera sudică (Uruguay, Brazilia de două ori, Chile, Argentina şi Africa de Sud). Unde, cică e iarnă în perioada pomenită...

FIFA a făcut o mare derogare de la tradiţie, Qatarul s-a dat peste cap şi a investit enorm ca totul să iasă bine. Mai puţin pentru propria echipă naţională, care a înregistrat recorduri negative de pomină. Prima ţară gazdă care nu trece de grupe, niciun punct, un singur gol. Nimeni n-a pronosticat aşa ceva, mai ales că grupa n-a fost una foarte dificilă.

Explicaţia eşecului nu stă în lipsa de talent a jucătorilor, în competiţiile asiatice din ultimii zece ani, Qatar a fost o selecţionată destul de rezonabilă. Insuficient pentru a face faţă rigorilor unui turneu final.

Toţi jucătorii evoluează în campionatul intern, unul extrem de subţire. Aspect care spune tot despre valoarea echipierilor. Dacă erau cât de cât, ajungeau prin Emirate ori Arabia Saudită. Dacă ar fi fost buni, jucau în Europa. Desigur, nu talentul i-a împiedicat, ci educaţia sportivă, procesul de pregătire pe termen lung. În 2010, cei mai mulţi erau copii sau juniori mici. Cu infrastructura de atunci (şi de acum), cu antrenorii din fotbalul juvenil avuţi la dispoziţie, astea-s rezultatele.

Organizatorii ediţiei actuale au ignorat complet această stare de fapt, că nu-i vorba deloc de lipsa banilor. Puteau, foarte bine şi foarte eficient, ca, din momentul nominalizării, să organizeze trialuri, să invite cei mai buni antrenori de la marile academii de fotbal din Europa pentru a participa la selecţii, iar apoi să-şi trimită aceste „speranţe” să se antreneze la versatele şcoli de pe Bătrânul Continent. La Barcelona, Amsterdam, Milano etc. Într-un deceniu şi ceva, copiii din 2010 ar fi fost acum jucători redutabili. Aşa însă, au rămas doar la stadiul de „prieteni cu fotbaliştii”... Marcel FLUERARU