În jur de 500 de reprezentanţi ai sindicatelor din Poliţie şi Penitenciare protestează în faţa Guvernului

OIP

Dimensiune font:

| 17-08-2022 11:00

În jur de 500 de reprezentanţi ai sindicatelor din Poliţie şi Penitenciare protestează în faţa Guvernului.

Ei cer aplicarea legii salarizării, mărirea unor sporuri şi actualizarea normei de hrană. Sindicaliştii vor sta până la ora 12 în Piaţa Victoriei, apoi vor picheta şi sediile PNL şi PSD din capitală.

Liderii sindicali au anunţat că vor face ample proteste în perioada următoare, în cazul în care revendicările lor nu sunt luate în seamă. 

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP organizează, miercuri, un miting la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru susţinerea aplicării Legii-cadru privind salarizarea nr. 153/2017.

‘Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, declanşează o nouă serie de proteste pentru aplicarea legii-cadru privind salarizarea, precum şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite insuficient compensate prin legislaţie. Începând de miercuri 17 august 2022, SNPP şi EUROPOL organizează lunar mitinguri în susţinerea aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, act normativ suspendat prin ordonanţe de urgenţă începând cu anul 2020’, se precizează într-un comunicat al celor două organizaţii.

Principalele revendicări vizează acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017), majorarea salariilor de funcţie cu 15% similar cu salariaţii din alte ministere, actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite, actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010 şi indexarea pensiilor militare corelat cu inflaţia reală.

‘Cu toate că la 1 ianuarie 2022 perioada de implementare etapizată a legii-cadru ar fi ajuns la final asigurând eliminarea inechităţilor salariale, aproape de ultimul trimestru al anului 2022, Guvernul României menţine suspendarea legii anunţând deblocarea doar a unui sfert din diferenţele salariale restante. Atât poliţiştii cât şi poliţiştii de penitenciare au stat în prima linie în pandemie lucrând în condiţii extrem de dure, cu resurse financiare precare şi cu 25% din schemele de personal neocupate, respectând programe de muncă imposibile, acumulând ore suplimentare care le distrug sănătatea, îmbolnăvindu-se de COVID sau murind la datorie. În ‘compensaţie’ guvernanţii au refuzat să acorde sporul pentru COVID în cele două domenii, au întrerupt aplicarea legii-cadru la jumătatea perioadei de implementare şi au menţinut plafonate normele de hrană precum şi alte drepturi deşi legislaţia obliga la actualizarea cuantumurilor acestora pe baza evoluţiei preţurilor, adăugând ameninţarea eliminării pensiilor militare’, se precizează în comunicat. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Fost șef din ANAF, trimis în judecată de către DNA
06/12/2022 18:07

Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis in judecată de procurorii Direcţiei Naţio ...

Protest la Petromidia
06/12/2022 17:56

Protestul declanşat marţi, 6 decembrie, de salariaţii de la rafinăria Rompetrol Petromidia a luat sfarşit, sindicaliştii convenind cu patronatul o creştere salarială cu 1.500 de lei incepand cu 1 martie ...

Cadou ROMSILVA de Mos Nicolae
06/12/2022 16:15

 invitatie MUZEUL CINEGETIC AL CARPATILOR POSADA EXPOZITIA  - STRĂMOSII LU RUDOLF 6-24 DECEMBRIE   Sărbătorile de iarnă si in mod special Crăciunul il aduce in atentia nostră pe cel m ...

Spăgar de 6 milioane de lei! DNA trimite în judecată un fost director ANAF
06/12/2022 15:26

Un fost director din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost trimis in judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce a cerut şi a primit de la trei oamen ...

Leonardo Badea (BNR): Inversarea regimului banilor ieftini implică ajustări ale tendințelor piețelor financiare internaționale
06/12/2022 13:49

Pentru o foarte lungă perioadă de timp activitatea pe pietele financiare internationale a fost dominată de asteptările privind mentinerea de către principalele bănci centrale din economiile dezvoltate a u ...

Franţa s-ar putea confrunta cu întreruperi ale curentului electric. Macron: „Nu intraţi în panică! Nu ajută la nimic”
06/12/2022 11:54

Preşedintele Franţei, Emanuel Macron a ţinut să liniştească populaţia ţării sale in legătură cu riscurile de intrerupere a energiei electrice in următoarele săptămani. „Nu intraţi in panică ...

Maia Sandu a cedat totul enclavei ruse de la Tiraspol
06/12/2022 11:52

Semnarea contractului Energocom-MGRES, anuntat ieri de vicepremierul Andrei Spinu, a starnit un val de critici. „La inceputul lunii ianuarie 2023 regimul separatist fără asa zis export al energiei electr ...

Din 2023 nu vor mai fi scutiri la Sănătate pentru șomeri, deținuți, beneficiarii de ajutor social, personalul monahal și cei cu pensii mici vor plăti CASS
06/12/2022 11:52

Guvernul incepe să strangă surubul si mai tare. Persoane considerate pană acum intangibile din punctul de vedere al Taxei pentru Sănătate (CASS) vor trebui să plătească din 2023 pentru a mai avea asig ...

Șeful Finanțelor, Adrian Câciu: ‘Această creștere de 12,5% n-a fost scoasă din joben și a existat un calcul în spate pe care nu l-am spus prezentat în spațiul public’
06/12/2022 11:50

Ministrul Finantelor, Adrian Caciu, a explicat cum a fost stabilit procentul de 12,5% pentru majorarea pensiilor. Răspunzand criticilor care sustin că a fost un calcul scos din joben, Caciu a explicat că a ...

Fost ministru de Finanțe: Se dau comisioane și la importul de cărbune
06/12/2022 11:42

Gheorghe Ialomitianu, fost ministru de finante, a vorbit despre inchiderea centralelor pe cărbune, si sustine că există presiuni si la nivelul guvernamental, si la nivelul ministerelor pentru a se merge pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei