În urma atacului de la Nisa, președintele Franței în trimite în Tunis pe ministrul de Interne

Macron

Dimensiune font:

| 02-11-2020 06:48

 

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut ministrului său de Interne Gérald Darmanin să se deplaseze săptămâna aceasta la Tunis pentru a discuta despre lupta împotriva terorismului, după atacul sângeros comis joi la Nisa (sudul Franţei) al cărui autor presupus este un tunisian de 21 de ani, relatează AFP.

„Preşedintele i-a cerut ministrului de Interne să se deplaseze în Tunisia (săptămâna aceasta) pentru o întrevedere cu omologul său" tunisian, a indicat duminică preşedinţia franceză.

 

Decizia a fost anunţată după o convorbire telefonică sâmbătă între preşedintele francez şi omologul său tunisian Kais Saied, care „şi-a exprimat solidaritatea cu Franţa după actele teroriste”, a precizat preşedinţia.

Cei doi lideri „au convenit să consolideze cooperarea franco-tunisiană în lupta împotriva terorismului”. Ei au ''abordat în special problema delicată a revenirii tunisienilor cu obligaţia de a părăsi teritoriul francez (OQTF), cu prioritate cei din clasaţi S'' (de către serviciile de informaţii), a adăugat Elysée.

Sâmbătă seara, preşedinţia tunisiană a indicat că preşedinţii Macron şi Saied au discutat, de asemenea, ''problema migraţiei clandestine şi soluţiile care trebuie găsite împreună pentru a face faţă acestui fenomen, care se agravează''.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
O puscarie de 50 de milioane de euro se va construi in Buzau. In ce conditii deosebite vor sta detinutii
12/04/2021 16:20

O inchisoare administrata de Penitenciarul Focsani, cu regim semideschis, care va putea gazdui 900 de detinuti, va fi construita la Unguriu, in judetul Buzau, in spatiul unei foste unitati militare. Valoarea t ...

În plină ISTERIE mondială, Emil Boc SFIDEAZĂ panica: primarul Clujului și-a făcut rapelul cu AstraZeneca
12/04/2021 15:55

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, că a primit a doua doză de vaccin AstraZeneca, afirmand că "totul a evoluat normal". "Susţin procesul de vaccinare şi consider ...

Atacurile din estul Ucrainei s-au intensificat: Armata rusă se adună la Voronej (VIDEO)
12/04/2021 15:48

 Atacurile din estul Ucrainei, s-au intensificat in ultimele 24 de ore. Un soldat ucrainean a fost ucis şi altul grav rănit in urma unui incident armat provocat de separatiştii proruşi. Cetăţenii din ...

Se schimbă vremea brusc. Maxime de 10-12 grade, după o răcire accentuată în toată țara, anunță ANM   Prognoza meteo pentru urmatoarele zile
12/04/2021 15:46

   VREMEA      Prognoza meteo pentru IASI Iasi http://www.tititudorancea.ro/z/vremea_prognoza_meteo_iasi_romania.htm DATI CLIC PE " detalii" si se va dechide pag ...

După zilele călduroase, vine frigul! Se anunță și ploi!
12/04/2021 15:35

Vremea se va răci treptat, aşa incat valorile termice vor ajunge mult mai scăzute decat cele normale in a doua decadă a lunii aprilie, iar in intervalul 13-16 aprilie şi in jurul datei de 19 sau 20 aprilie ...

Ofițer în US Army, atacat de polițiștii din Virginia!
12/04/2021 12:38

Un ofiter al US Army a fost atacat de doi politisti din statul Virginia! Caron Nazario putea fi azi un alt caz „George Floyd”, remarcă presa din State. Locotenentul este un cetătean afro-american, ...

ZECI de descinderi în 24 de județe: MASCAȚII au intrat PESTE mafia reciclărilor
12/04/2021 09:27

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac luni dimineaţă 24 de percheziţii domiciliare, in Bucureşti şi in 6 judeţe, la persoane şi firme bănuite că ar fi consemnat in fal ...

Masca ar putea să nu mai fie obligatorie în anumite condiții: 'În anumite condiții de distanțare poate fi luată în considerare'
12/04/2021 09:12

Ministrul de Interne, Lucian Bode, sustine că masca ar putea să nu mai fie obligatorie in anumite zone turistice.   „Sigur că aceste restrictii cand o să fie ridicate gradual ne gandim si l ...

Ultimul drum al preotului Dumitru Merticariu. A fost condus de sute de ieșeni și de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei
12/04/2021 08:27

Sute de ieşeni şi zeci de preoţi au participat sambătă la slujba de inmormantare a părintelui Dumitru Merticariu de la Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" Iaşi, cunoscută de ieşeni drep ...

Şapte preoți și călugărițe catolice din Haiti au fost răpiţi. Se cere o răscumpărare de 1 milion de dolari
12/04/2021 07:30

Şapte membri ai clerului catolic, printre care doi francezi, au fost răpiţi duminică in Haiti, a făcut cunoscut purtătorul de cuvant al Conferinţei episcopilor din această ţară săracă din Caraibe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei