Inamicul nevăzut care înmulţeşte cazurile de COVID: 'Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic'

Ambrozia-cea-mai-noci

Dimensiune font:

| 16-09-2021 09:24

România este în fruntea unui clasament în ceea ce priveşte grăunciorii eliberaţi de ambrozie în atmosferă, iar conform specialiştilor, partea de vest a ţării este foarte afectată, la fel ca zona Ilfov-Bucureşti. Acesta este inamicul care înmulţeşte cazurile de COVID-19 în anumite zone ale ţării.

 

Asocierea dintre cele două patologii, COVID-19 şi ambrozia sau polenul, poate declanşa o adevărată furtună perfectă, spun medicii.
„Pe de o parte vorbim despre o patologie severă, cu multe cazuri, iar pe de altă parte, despre fenomene deja cunoscute, o patologie sezonieră. Ambrozia ne creează mari probleme în fiecare perioadă. Dacă adăugăm şi poluarea din marile oraşe, umezeala, praful, vedem că avem deja o constelaţie ce poate să creeze mari probleme de sănătate, mai ales celor din grupele vulnerabile. Atenţie mare la prevenţie, este foarte importantă. Banala schimbare a hainelor la intrarea în casă este foarte importantă sau evitarea zonelor în care cantităţile de polen cresc”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi, potrivit „Adevărul”.

Alergia la polen nu poate fi ignorată, mai ales într-o perioadă în care spitalele din România sunt pline şi cele mai multe dintre ele se adresează doar pacienţilor COVID-19. Medicii atrag atenţia că prevenţia este extrem de importantă şi în aceste cazuri.

„Se poate ajunge la situaţii extrem de grave, nu doar la şoc anafilactic. Adrenalina este regina în aceste cazuri. Am reuşit teoretic introducerea acelor dispozitive de adrenalină autoinjectabile în fiecare cabinet şcolar din România, dar nu ştiu dacă şi există aceste dispozitive în acest moment. Prevenţia este extrem de importantă. Aşa că atenţie inclusiv la ambrozie, sunt zone extrem de extinse în oraşe, în care polenul sau ambrozia fac ravagii”, a mai transmis medicul ieşean.

O singură plantă matură de ambrozie poate elibera în atmosferă miliarde de grăunciori de polen, dar şi zeci de mii de seminţe, care îşi păstrează calităţile chiar şi timp de 40 de ani. Perioadă maximă de polenizare este cea cuprinsă între lunile august şi septembrie, ajungând chiar şi în luna octombrie. 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin administratorul judiciar desemnat în dosarul nr. 10051/99/2017 (596/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei S.C. „POWER LAND L.T.D.” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Canta nr. 38, bl. 531, sc. B, parter, ap. 1, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Construcţii agricole în suprafaţă de 4.519 m.p., terenul extravilan în suprafaţă de 7.160 m.p. înscris în Cartea funciară a comunei Slatina la nr. 34208 este proprietatea persoanelor fizice Ştefan Gavril şi Ştefan Aglaia, teren care figurează cu un drept de comodat în favoarea S.C. Pawer Land L.T.D. S.R.L. Iaşi pe o perioadă de 20 de ani din data de 01.01.2006 localitatea Slatina, comuna Slatina, judeţul Suceava - C1 – Grajd vaci + grajd muls; - C2 – Bucătărie furajeră + depozit furaje; - C3 – Platformă dejecţii; - C4 – Siloz de suprafaţă + bazin purin; - C5 – Fosă (septică); - C6 – Preş dezinfecţie (cabină poartă); - C7 – Puţ (forat); - C8 – Drumuri şi platforme. 62.088,25 16.155,30 3.817,45 18.396,35 514,15 4.165,00 428,40 28.581,00 Total * * 134.145,90 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus. Vânzarea se va efectua conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 02.12.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.01.2022, ora 1000 şi se vor organiza 6 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 14.01.2022, 21.01.2022, 28.01.2022, 04.02.2022, 11.02.2022, la sediul administratorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul administratorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun imobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe administratorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Administrator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al AYA SPORTS S.R.L., desemnat prin Sentinţa Comercială nr. 585/25.05.2010 de Tribunalul Iaşi – Sectia a II - a Civilă - Faliment în dosarul nr. 1970/99/2009 (nr. format vechi 96/2009), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, coroborat cu prevederile CPC si hotărârea Adunării creditorilor din 17.06.2021, organizează în ziua de 16.12.2021,ora 11:00, licitaţie publică competitivă cu strigare, pentru valorificarea următorului bun imobil: Denumire activ: Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, tip “casă de locuit cu regim de înălțime P+1E+M, cu teren aferent”, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: 8.298,00 Teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 962,26 mp, nr. cad. 392, CF nr. 237/UAT Țibănești 1.100,00 Corp clădire C1 cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, P+1E+M, nr. cad. 392 - C1, CF nr. 237/ UAT Țibănești,Sc = 258,18 mp; Scd = 516,36 mp;Su parter = 170,48 mp;Su etaj = 172,84 mp;Su mansardă = 66,78 mp și Su totală = 410,1 mp 7.198,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2021, ora 16:00, la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art. 53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 17.06.2021. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi lucrătoare, ora 16:00, înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO64BUCU1032235342764RON,deschis la Alpha Bank.În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Vizitarea şi prezentarea activului se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acceptul lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea bunului imobil reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la licitații.În caz de neadjudecare, licitația se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitățile de publicitate prevăzute de art. 838 Cod de procedura civilă. În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat on–line, de la lichidatorul judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar,nr:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi.Informaţii suplimentare se pot obţine pe:www.lrj.ro, 0733.683.701, 0733.683.702, mail: vanzari@lrj.ro, anabella.padurariu@lrj.ro, office.is@lrj.ro.
Raport COVID 6 decembrie. 803 noi îmbolnăviri și 54 de decese în ultimele 24 de ore. Peste 880 de bolnavi tratați la ATI
06/12/2021 13:41

Autoritătile au emis luni, 6 decembrie, un nou raport privind evolutia epidemiologică a pandemiei de coronavirus in Romania. Astfel, in ultimele 24 de ore, au fost raportate 803 cazuri de persoane pozitive c ...

VIDEO | Noua coaliție ar putea renunța la ideea celor opt spitale regionale. Ciolacu: 'Pandemia ne-a arătat, totuşi filozofia s-a modificat puţin'
06/12/2021 08:31

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este convins că abordarea este de a se construi opt spitale regionale sau doar patru, dar, in opinia sa, acest domeniu, al Sănătăţii, trebuie dezvoltat ...

Consumul de alcool duce la demență
06/12/2021 07:44

Un nou studiu medical, realizat de King’s College London, atrage atentia că patru halbe de bere sau pahare mici de vin, consumate intr-o săptămană creste riscul de dementă. Cercetătorii atrag aten ...

Oreionul face ravagii în SUA
05/12/2021 13:47

Cazurile de oreion continuă să circule in SUA. Aproximativ 94% dintre copiii si adolescentii care au contractat acest virus extrem de contagios fuseseră vaccinati. Cazurile de oreion au scăzut anul trecut, ...

Cel mai mic bilanț al ultimelor luni: Sub 1.000 de noi cazuri, 78 de morți
05/12/2021 11:43

916 noi cazuri de Covid si 78 de decese la pacienti confirmati cu noul coronavirus au fost raportate in ultimele 24 de ore, a anuntat duminică Grupul de Comunicare Strategică. GCS a anuntat că in ultimele ...

Primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a SARS-CoV2, confirmate în România
05/12/2021 00:52

 Primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului au fost confirmate astăzi in Romania. Este vorba despre o femeie in varstă de 48 de ani din judetul Brasov si un bărbat in varst ...

44.000 de români, vaccinați în ultima zi. CNCAV, cele mai noi informații
04/12/2021 19:25

Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate in ultimele 24 de ore in Romania, a anuntat, sambătă, CNCAV. Potrivit CNCAV, din cele 43.795 de persoane vaccinate in ultimele 24 de ore, 8.103 au primit prima ...

Varianta Omicron, identificată deja în aproape 40 de țări. De cât timp spun specialiștii că au nevoie pentru a afla mai multe date despre noua tulpină
04/12/2021 13:39

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că va fi nevoie de intre una şi trei săptămani pentru a analiza şi a concluziona pe baza datelor ştiinţifice culese privind noua variantă Omicron ...

GRAFIC Rata de infectare: Doar 4 județe mai sunt în zona galbenă / Tpul județelor după numărul de cazuri noi
04/12/2021 13:36

 Rata de infectare la nivel national a coborat la 1,39 la mia de locuitori si doar patru judete mai sunt in zona galbenă de Covid, potrivit datelor oficiale de sambătă. Cele patru judete cu inciden ...

1.490 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore / Au fost raportate 131 de decese
04/12/2021 11:17

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, in ultimele 24 de ore s-au inregistrat 1490 de cazuri noi de COVID-19. De asemenea, au fost raportate 131 de decese, din care 20 anterioare. „Conform datelo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei