Încă 10 unităţi de învăţământ incluse în proiectul de reabilitare energetică

2reabilitare

Dimensiune font:

| 26-05-2022 14:59

Dosarele pentru încă trei şcoli sunt în lucru * în total numărul imobilelor pentru care s-au depus cereri de finanţate trece de 30

 

 

La propunerea conducerii Primăriei, consilierii locali întruniţi în şedinţa extraordinară au aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență a proiectelor ce vizează reabilitarea energetică a mai multor unități școlare din Iași. „Se lucrează de mai multă vreme la aceste proiecte. Mai sunt în lucru încă trei clădiri școlare. Clădirile de pe ordinea de zi a ședinței de azi au partea de expertiză și audit tehnic de eficiență energetică încheiată. Urmează ca până în data de 31 mai să finalizăm și să înaintăm către Ministerul Dezvoltării și cererile de finanțare”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Clădirile care vor putea fi renovate energetic sunt Școala Primară Petru Poni, Școala Gimnazială „Ion Creangă” și sala de sport aferentă, Grădinița P.N. nr. 15, internatul și cantina Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Național Mihai Eminescu (internat, laborator, sală de sport), Liceul cu Program Sportiv (corp școala veche), Colegiul „Ioan C. Ștefănescu”, Grădinița P.P. nr. 15, Școala Gimnazială nr. 4 „Ionel Teodoreanu”, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași. Bugetul estimat pentru investiţiile la cele 17 clădiri aferente celor nouă unităţi de învăţământ se ridică la peste 79,1 milioane lei, fără TVA.

18 imobile stabilite anterior

Reamintim că, în ședințele precedente, Consiliul Local Iași a aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul fondurilor PNRR a proiectelor ce vizează reabilitarea, renovarea energetică sau consolidarea a 18 imobile din Iași, unități de învățământ și blocuri de locuințe: Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Căminul Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă”, Corpul 1 al Liceului Waldorf, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Blocul 968 -  Tronsoanele 4 și 5 aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 37, Blocul DA – 3 situat pe Bulevardul Dacia nr. 1, Blocul S4 situat în str. Ciurchi nr. 109 A, Blocul D2 din str. Oancea nr. 34, Blocul Z4 din Bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, Blocul B3 - Scările A, B și C situat în Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4, Blocul „Carmen” aflat în Bulevardul Independenței nr. 2, căminele aflate în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A, respectiv strada Canta nr. 60B. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei