Indiana Jones and the Emperor’s Tomb Review

Indiana Jones and the Emperor’s Tomb Review

Succesul enorm de care s-au bucurat cele trei filme Indiana Jones regizate de Steven Spielberg (The Raiders of the Lost Ark – 1981, The Temple of Doom – 1984 si The Last Crusade – 1989) s-a reflectat si asupra celor doua jocuri adventure lansate la inceputul deceniului trecut (Indiana Jones and the Last Crusade si Indiana Jones and the Fate of Atlantis). Dupa semi-esecul cu Indiana Jones and His Desktop Adventures (1996), incercand sa concureze cu seria Tomb Raider, LucasArts intra in 1999 pe taramul genului action-adventure si al graficii 3D cu Indiana Jones and the Infernal Machine. Popularitatea acestui joc a fost una redusa, datorita mai ales controlului imprecis. Patru ani mai tarziu, LucasArts revin cu Indiana Jones and the Emperor’s Tomb, titlu care a fost realizat de aceasta data de The Collective, cunoscuti pentru Buffy the Vampire Slayer (Xbox) si Deep Space Nine: The Fallen.

Daca actiunea din Indiana Jones and the Infernal Machine se desfasura in 1947, la inceputul razboiului rece, povestea din Emperor’s Tomb are loc in 1935, cu putin inainte de evenimentele din filmul Indiana Jones and the Temple of Doom. Nazistii condusi de Albrecht Von Beck impreuna cu organizatia mafiota Black Dragon Triad se afla in cautarea unei perle negre, The Heart of the Dragon, ce este ingropata de peste 2000 de ani in mormantul lui Ch’in Shih-huang-ti, primul imparat al Chinei. Lor li se opune Marshal K’ai, reprezentant al guvernului Chinei, care il angajeaza pe Indiana Jones cu scopul de a pune acest artefact in proprietatea guvernului chinez. Miza este mare, deoarece legenda spune ca cine se afla in posesia The Heart of the Dragon poate controla mintilor oamenilor.
Intreaga aventura il poarta pe Indy de-a lungul a 10 capitole in diverse locatii din Europa si Asia: Ceylon (Sri Lanka), Praga, Istanbul, Hong Kong si Marea Chinei de Sud. De aceasta data, nu va mai fi insotit de Sofia Hapgood, ci de frumoasa Mei Ying ale carei rare aparitii ne amintesc ca personajul principal este totusi Indy. Acest aspect este accentuat si de faptul ca nu o vei putea controla si pe Mei Ying, asa cum se va intampla cu Kurtis Trent, personajul secundar din viitorul Tomb Raider: The Angel of Darkness.

Fiecare zona are specificul ei, fiind populate cu inamici ca: vanatori de fildes, mercenari, agenti Gestapo, membri ai triadei chinezesti si, spre sfarsit, cu creaturi supranaturale. Indiana Jones are la dispozitie impotriva lor atat arme de foc (revolver, shotgun, Luger, MP40-SMG, Mauser, grenade), cat si arme albe: lopata, maceta, sabie, lance, arbaleta si, desigur, nelipsitul bici cu care isi poate dezarma inamicii. De mentionat ca, fata de celalalte titluri ale seriei, interactivitatea cu mediul inconjurator este sporita deoarece Indy poate improviza arme din scaune, sticle sau picioare de masa.
Deosebit de spectaculoasa este insa lupta cu mainile goale. Apasand pe cele doua butoane ale mouse-ului, ambele intr-o oarecare ordine sau cate unul de trei ori la rand, Indy va executa o serie de lovituri cu picioarele si mainile, putand totodata prinde adversarii ce pot fi astfel dezarmati si aruncati in hau. Ceea ce nu mi-a placut insa a fost ca jocul te forteaza sa te bati fara arme, deoarece damage-ul armelor albe este relativ mic, iar munitia se gaseste destul de rar, plus ca inamicii mor destul de greu, dupa doua-trei gloante incasate. Daca mai luam in considerare si faptul ca ei stiu sa se fereasca, sa se ascunda dupa colturi si sa foloseasca la randul lor obiectele din jur si ca incearca mai intai sa te dezarmeze inainte de a trage in tine, este total neindicat ca Indy sa se bata cu numar mai mare de adversari. Tintirea lor, de exemplu, cu revolverul este anevoiasa, caci jocul nu are auto-aim, fortandu-te astfel sa apelezi la perspectiva first-person, caz in care nu te vei putea deplasa.

Principalul defect al jocului este camera. Aceasta are prostul obicei de a se dezlipi de Indy, atunci cand, de exemplu se pozitioneaza cu spatele de un perete pentru a sari. In aceasta situatie te vei trezi, nu de putine ori, cu camera orientata catre fata lui Indy. Desi exista o tasta cu care se poate recentra perspectiva third-person, efectul ei dureaza in aceasta pozitie doar cateva secunde, timp insuficient pentru a vedea unde sari. Mai adaugati si faptul ca directiile in care se misca Indiana Jones au ca sistem de referinta perspectiva, si nu personajul in sine si ca nu se poate salva intre nivele, si veti ajunge deseori in situatia in care veti injura si blestema de mama focului. Datorita plostii cu apa si a item-urilor de sanatate care nu sunt rare, gasindu-se in locuri accesibile, veti muri aproape intotdeauna din cauza unui salt gresit efectuat in hau si foarte rar din cauza gloantelor si loviturilor inamicilor sau a muscaturilor de rechin. De remarcat ca Indy se poate sui pe o treapta aflata imediat in fata sa doar mergand in fata si nu sarind.

Daca The Collective au esuat privind portarea jocului de pe consola, in schimb au fost atenti la multe detalii care amplifica senzatia de imersiune in joc: intoarcerea filelor de carte din meniu, sunetele excelente ale palpairilor flacarilor si ale scarilor de bambus, modul in care Indy cauta sa aibe mereu palaria pe cap, chiar si imediat atunci cand urca pe mal, animatiile idle ale acestuia, celebra frica de serpi la care se face referire spre sfarsitul jocului, tipetele inamicilor cazand in gol, precum si dialogurile acestora, formele voluptoase ale surorilor gemene Feng. Faptul ca unele nivele se desfasoara noaptea duce la crearea unui suspans ce atinge cote maxime atunci cand este insotit de sunetele ambientale si de muzica care este superba.