„Centenarul? Ceremonii obosite, de un primitivism cultural...”

* dialog cu Alexandru Muraru, cercetător ştiinţific dr. în cadrul Departamentului de Cercetare al Facultăţii de Filosofie, specializarea Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi

 

  - Prezentă, săptămâna trecută, în cadrul sesiunii solemne aParlamentului, care aniversa o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România, principesa Margareta a afirmat că, pentru ea, reprezintă o prioritate implicarea Casei Regale în susţinerea proiectului european al Republicii Moldova. Este posibil acest fapt? Cum s-a raportat regele Mihai, în perioada exilului, la Basarabia?

- Da, este posibil, ba chiar şi de dorit. Timp de peste patru decenii, mulţi români nu au ştiut absolut nimic despre ce se întâmpla peste Prut si nici invers. În aceste condiţii, proiectele regale nu aveau nicio şansă de a fi dezvoltate. Au existat români care au plecat din Basarabia în anii comunismului şi care au mers la Versoix. Această mică localitate din Elveţia devenise centrul României libere pentru că era singura instituţie liberă si legitimă în anii comunismului. Regele vorbea în mesajele sale mereu despre Basarabia şi despre românii de peste Prut, iar la sfârşitul anilor dictaturii comuniste şi-a intensifică tirul la adresa URSS şi a asupririi românilor. Pentru regele Mihai, pactul Ribbentrop- Molotov a fost decizia care a desprins Basarabia de România, chiar dincolo de Pacea de la Paris din Februarie 1947.

Regele nu a recunoscut Basarabia ca fiind un stat în sine stătător

- Au existat proiecte regale de unificare în perioada comunistă?

- Perioada comunistă a fost o prăbuşire a statalităţii României cu toate componentele sale. Recăpătarea prerogativelor regale, contestarea permanentă a regimului comunist şi denunţarea actului de la 30 Decembrie 1947, solicitările adresate puterilor occidentale, comunicarea cu românii, mesajele de la posturile de radio libere vestice, toate acestea au făcut parte din proiectul regal. Dar regele nu a vorbit niciodată în exil de legitimitatea republicii moldoveneşti. Regele nu a recunoscut Basarabia ca fiind un stat în sine stătător.

- Cum s-a raportat regele la Republica Moldova după revenirea la democraţie?

- În nenumăratele luări de poziţie, ultimul rege al României a făcut trimitere la acordul din 23 august 1939, semnat între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, cunoscutul pact Ribbentrop-Molotov. Acesta era, după cum se ştie, documentul în baza căruia sovieticii plănuiseră ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru. Pactul avea o semnificaţie specială pentru modul în care românii au perceput această înţelegere. În fond, dezvăluirea acestuia nu venea decât să întărească teza potrivit căreia o sumă de înţelegeri nelegitime transformaseră şi deciseseră pentru jumătate de secol destinul popoarelor din Estul Europei. Într-un mesaj din septembrie 1991, regele chiar făcea un apel la Occident, la comunitatea internaţională, pentru a accepta declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, în special la foştii Aliaţi.

- Un mesaj istoric, am putea spune...

- El nu poate uita că Basarabia (împreună cu Bucovina de nord şi Herţa) a fost anexată cu forţa de către Uniunea Sovietică în urma unui pact încheiat între Stalin şi Hitler”. Problema Basarabiei era, pentru regele Mihai, mult mai complexă pentru că ea circumscrie, într-un anume fel, şi românitatea celor care s-au aflat la modul propriu sub URSS – şi care, datorită circumstanţelor politice internaţionale, au devenit mai repede emancipaţi politic şi naţional – unei evoluţii diferite în raport cu implicarea reparatorie a vestului în Europa de Răsărit. Într-un mesaj „solemn” adresat basarabenilor, în iunie 1990, la împlinirea a jumătate de secol de la evenimentele care au marcat cedarea teritoriului către Uniunea Sovietică, Mihai I a vorbit despre un adevărat „miracol” prin care românii de peste Prut au reuşit, în numai doi ani, să restabilească limba română, simbolurile naţionale, datinile, „surse de inspiraţie” pentru românii din interiorul hotarelor României şi de pretutindeni, pentru modul în care au reuşit să îşi ia soarta în propriile mâini.

- După revenirea Regelui în România care a fost noua sa percepţie asupra realităţilor de peste Prut?

- La nivelul anilor 1991-1992, regele vedea în recunoaşterea independenţei Republicii Moldova ca o formă de abandonare a acesteia. România a fost primul stat al comunităţii internaţionale care a recunoscut independenţa fostei republici sovietice. Prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul Moldovei era, în opinia regelui, la începutul anilor `90, o dovadă incontestabilă a unei situaţii grave, a unui îngheţ geopolitic ce afecta, deopotrivă, atât Republica Moldova, cât şi România. Totodată, Mihai I a considerat ca inacceptabilă situaţia în care independenţa Republicii Moldova a fost declarată, nu şi cucerită, „dovadă că pe teritoriul ei staţionează o armată antrenată de la începuturi să nu apere interesele naţionale. Dacă nu ai o armată proprie, îţi lipseşte însuşirea independenţei”. Consideraţiile monarhului fac, de asemenea, trimitere şi la modelul celor două Germanii, ca o regăsire firească între graniţele Comunităţii Europene, în contradicţie cu modelul românesc, Mihai I concluzionând că o eventuală unire nu poate veni decât din interiorul ţării.

„Basarabia e parte a Europei pentru că a fost parte a Europei”

- Există perspectiva aceasta europeană a Republicii Moldova... La ce ne putem aştepta?

- Opţiunea pro-Vest a Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, a Europei pentru a aduce fosta republică sovietică alături de familia europeană, nu apare ca fiind congruentă, sinonimă, bilaterală. Regele era sceptic faţă de constanţa şi soliditatea acţiunilor UE, mai ales că prejudecata monarhului pleca de la modul în care Occidentul tratase Europa de Est vreme de jumătate de secol. În acelaşi timp, regele a fost contrariat de atitudinea UE în raport cu Federaţia Rusă. El spunea că pentru mulţi lideri europeni Rusia exercită o anumită fascinaţie. Perspectiva integrării Republicii Moldova în UE este pusă, aşadar, în oglindă, cu atitudinea rezervată a UE şi a relaţiei „nefireşti” de bune pe care europenii ar dezvolta-o cu Federaţia Rusă. „(...) desigur, e o ţară enormă şi uneori occidentalii nu pun piciorul în prag aşa cum ar trebui. Ei ar trebui să încerce să aducă Basarabia înapoi în Europa”. Teza regelui cu privire la apartenenţa istorică, geografică şi politică a teritoriului basarabean la UE face apel la configuraţia Europei antebelice, găsind în acest fel o legitimitate istorică puternică, asumată: „Nu ar fi vorba de schimbarea frontierelor, deocamdată, dar Basarabia e parte a Europei pentru că a fost parte a Europei”.

- Există o mişcare regalistă în Republica Moldova?

- Faţă de anii 90, mişcările monarhiste din România sunt mai structurate şi dispun de mijloace de popularizare electronice care le fac mai vizibile şi prezente în interiorul şi în afara graniţelor. Nu cunosc situaţia exactă a organizaţiilor pro-monarhiste în complicatul peisaj politic şi civic din Republica Moldova, dar e posibil să existe. Totuşi, ele, în fragmentarea politică de peste Prut, ar avea acest handicap. Aş mai menţiona faptul că Republica Moldova are aproape un milion de locuitori în afara graniţelor, şi aceştia sunt dintre cei mai curajoşi, educaţi şi cosmopoliţi si ei nu se disting astăzi între românii din UE sau Diaspora din afara graniţelor, astfel încât este posibil ca simpatiile lor monarhiste şi organizaţiile lor să fie integrate între cele din afara României.

- Cum apreciaţi manifestările din Republica Moldova, legate de ceremonia înmormântării regelui Mihai I?

- A existat refuzul lui Igor Dodon de a declara doliu naţional, deşi fostul preşedinte Nicolae Timofti declarase doliu naţional, în august 2016, la trecerea la cele veşnice a reginei Ana. A fost un gest motivat politic, deşi Dodon a trimis o scrisoare de condoleanţe familiei regale. Deci, gestul de a nu declara doliu naţional a fost motivat politic, pentru a nu deranja electoratul socialiştilor. Dar prezenţa constantă a familiei regale în ultimii ani a statuat o relaţie de lungă durată şi asta s-a văzut. Au existat slujbe acolo şi manifestări pentru a deplânge moartea regelui pentru că regele a fost ultimul monarh sub care Basarabia a fost în componenţa României.

Familia regală este un vector de neegalat ca utilitate şi credibilitate

- Activităţile organizate de guvern pe tema Centenarului se ridică la înălţimea exigenţelor necesare unui asemenea moment?

- Centenarul a fost compromis de guvernele care s-au succedat după decembrie 2016. Există astăzi în Europa şi alte state care serbează centenare, cum sunt statele baltice. Dar nicăieri nu a fost o asemenea demolare a propriilor reprezentări memoriale şi istorice. Compromiterea centenarului este cea mai clară dovadă că PSD a confiscat instituţiile statului, că acestea nu mai pot avea spaţiu de manevră şi că inclusiv simbolurile României sunt ameninţate şi confiscate în propriul interes politicianist. Există alături de PSD o complicitate a UDMR care nu a dorit – şi există afirmaţii publice în acest sens, nu a dorit ca prezentul centenar să beneficieze de întregul suport al instituţiilor. UDMR este condus lamentabil de liderii săi, inclusiv comunitatea maghiară suferă din această privinţă. UDMR este modelul PSD care şi-a abandonat electoratul şi guvernează o minoritate care a confiscat proiectele politice şi totul se desfăşoară într-o atmosferă de oameni dubioşi şi rapace. Centenarul era ocazia de a crea o punte de legătură cu Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va deţine în semestrul I din 2019. Ori, cum centenarul a fost compromis, cred ca şi preşedinţia UE va avea aceeaşi soarta. În afară de festivism şi ceremonii obosite, de un primitivism cultural, nu exista mare lucru. Mai sunt câteva luni pana la 1 Decembrie şi astăzi România nici nu mai are un agregator naţional al Centenarului, sub forma unei structuri naţionale. La ora la care vorbim, Departamentul Centenar a fost dizolvat. Este de neînchipuit. E ca şi cum în timpul Campionatului Mondial de fotbal s-ar desfiinţa FIFA. Pentru PSD, centenarul înseamnă mici, bere si paranghelii.

- Cum ar trebui definite noile statute ale Casei Regale care urmează să fie adoptate de Parlament?

- Am vorbit pentru prima dată despre această prioritate în 2016, în anul jubileului regal, când se împlineau 150 de ani de la fondarea Casei Regale Române. Cred că s-a ajuns la maturitatea necesară a actorilor politici pentru ca familia regală să nu mai fie privită nici ca un concurent şi nici ca o obsesie. Anii 90 sunt în urmă, deşi acum câteva luni un fost premier ne-a adus aminte că nu toate fobiile şi isteriile au pierit. Prăbuşirea sa a fost şi o consecinţă a acelor declaraţii. A nega rolul Casei Regale astăzi, de la acea tribună, sau a ameninţa o minoritate etnică cu exterminarea duc azi neîndoielnic la izolare politică şi, în final, la prăbuşire. Au trecut aproape doi ani de când deja trei proiecte de lege au fost elaborate şi discutate în spaţiul public şi în instituţii. Actorii politici vor merge în final probabil pe varianta intermediară de a crea a o instituţie de reprezentare care să asiste logistic Casa Regală si Dinastia. Este o variantă de compromis rezonabil. Nici în vechea formă Casa Regală nu îşi reducea cu absolut nimic capacitatea de acţiune sau valorile şi idealurile, dar tema a fost atunci prea politizată de contextul electoral şi de câteva grupuri şi persoane resentimentare. Noua instituţie va fi un lucru necesar, util României, într-un stat care are numeroase instituţii de reprezentare care nu servesc interesului public şi imaginii ţării în exterior sau nevoilor noastre de reprezentare.

- În ce măsură Casa Regală poate juca un rol important în parcursul european al Republicii Moldova?

- Familia Regală a României – ca dinastie românească, purtătoare a idealurilor naţionale şi a moştenirii fondatorilor României Mari şi a ultimului Suveran care a domnit peste România Mare – este cel mai important actor instituţional românesc care poate fi prezent în Republica Moldova. Cel mai credibil, cel mai obiectiv, cel care oferă garanţii de continuitate. Pentru că politicienii, şeful statului, primul ministru, parlamentarii şi toţi liderii politici vor fi acuzaţi că tranzitează interese politicianiste, că vor să confişte tema sau sa o subordoneze priorităţilor lor partizane. Mai mult, orice lider politic aduce, în mod nefericit, voluntar sau involuntar cu el, un nou clivaj – ideologic, pe care îl adaugă, inevitabil, acelui climat atât de complicat. Mai mult, statul român a avut numeroase rateuri peste Prut în a crea un climat favorabil. Au fost sprijiniţi până acum doar lideri care au compromis şi ideile unioniste, cât şi visul european. Cred că familia regală este un vector de neegalat ca utilitate şi credibilitate, atât în proiectul românesc al integrării europene a Basarabiei, cât şi în cel unionist. Ambele au în familia regală cel mai bun şi autentic partener. Nici o altă persoană sau instituţie din România nu poate oferi peste Prut atât de mult şi de bine cum o face Casa Regală. Văd posibile câteva evoluţii importante şi semnificative în anii următori pe relaţia România – Republica Moldova cu familia regală în centrul acestei comuniuni. Membrii familiei regale sunt foarte prezenţi şi vor fi, din câte cunosc, în anii următori, inclusiv în acţiuni publice, de reprezentare. Custodele Coroanei poate fi cel mai bun ambasador al unionismului şi al visului european al Moldovei.

A consemnat Daniel-Valeriu BOBOC